Arhive etichetă: Ludovic al XIV-lea

Ce aţi făcut cu această ţară?

„Supuşii voştri, pe care ar trebui să-i iubiţi ca pe proprii copii şi care v-au iubit până acum atât de mult, mor de foame. Agricultura e aproape părăsită, oraşele şi satele se depopulează, meseriile lâncezesc şi nu mai pot întreţine pe cei care le practică. Întregul comerţ e la pământ. Aţi ruinat jumătate din forţele reale din interiorul statului pentru a săvârşi şi apoi a apăra zadarnice cuceriri în afara lui. În loc de a stoarce bani de la acest popor, ar trebui să-i împărţiţi ajutoare şi să-l hrăniţi. Franţa întreagă seamănă cu un imens azil, dărăpănat şi lipsit de provizii… „

Fenelon, scrisoare adresată lui Ludovic al XIV-lea

„Tronuri”

Monarhii Europei, mai mari sau mai mici, aveau şi un alt tron, în afara celui pe care şedeau în timpul momentelor oficiale. Era, de fapt, un scaun mai special, având în mijloc o gaură rotundă şi servea aceloraşi scopuri pentru care ar putea fi folosit şi astăzi! 🙂

De acest scaun avea grijă un personaj important, care purta uniformă, sabie şi decoraţii. Iar atunci când suveranul „lua poziţie” pe acest scaun, toată curtea trebuia să fie de faţă! 🙂

Ludovic al XIV-lea a mai alungat o parte din spectatorii care aveau obligaţia să asiste la acest moment ce dura uneori destul de mult. S-a mulţumit doar cu prezenţa prinţilor şi prinţeselor de sânge, a doamnei de Maintenon, a miniştrilor şi a marilor demnitari de la curte! 🙂

Caterina de Medici avea şi ea două scaune găurite, unul îmbrăcat în catifea albastră, celalalt în catifea roşie. După ce a rămas văduvă şi-a comandat şi un al treilea scaun, normal, de culoare neagră! 🙂

Regele Neapolelui, Ferdinand al IV-lea, chiar şi atunci când mergea la teatru era însoţit de importanta piesă de mobilier. Scaunul găurit era purtat atunci de un detaşament special de soldaţi, conduşi de un ofiţer. Peste tot pe unde treceau, militarii dădeau onorul, iar ofiţerii salutau cu sabia scoasă! 🙂

sursa: Alin Pop – Istoria prin întâmplări picante

Regele şi medicul

Bătrâneţea lui Ludovic al XIV-lea a fost sâcâită de reumatism, indigestie şi gută.

Trei Delfini au murit datorită lui Fagon –doctorul regal- în 11 luni, iar faptul că spre a-şi acoperi propria incompetenţă, Fagon încurajase zvonul că ei fuseseră otrăviţi de către Orléans, nepotul regelui, nu sporeşte respectul faţă de el.

Ludovic a fost împietrit de durere atunci când soţia nepotului său, ducesa de Burgundia, a căzut şi ea victimă pojarului combinat cu leacurile lui Fagon. Marie-Adelaide fusese favorita regelui şi a bătrânei sale soţii. Ea era afectuoasă, vioaie şi uşor obraznică; aducea viaţă şi râsete în existenţa aşezată a bătrânilor, iar aceştia o adorau.

În vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe de a se simţi bine. Îşi pierduse pofta de mâncare şi nu prea avea somn, ceea ce nu era surprinzător din moment ce Fagon insistase ca regele să se învelească cu o plapumă din puf pentru a transpira. În august, pe rege a început să-l doară piciorul şi i-au apărut pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatică, cu toate că toata lumea ştia că e vorba de cangrenă. În cele din urma, Fagon a prescris amputarea dar, de data asta, regele şi-a sfidat doctorul.

Moartea Regelui Soare a fost înfiorătoare şi prelungită. Sfârşitul a venit la 1 septembrie 1715.

El l-a binecuvântat pe băieţelul care urma să-i succeadă, sfătuindu-l să nu imite exagerata sa pasiune pentru construcţii şi războaie.

Părerea regelui contează

După premiera piesei “Burghezul gentilom”, care avu loc în prezenţa lui Ludovic al XIV-lea şi a curţii sale, suveranul nu se pronunţă asupra spectacolului. Văzând reacţia regelui, câţiva curteni afirmară pur şi simplu că piesa e proastă.

Moliere nu-i băgă în seamă, dar crezu şi el că piesa displăcuse monarhului.

După a doua reprezentaţie însă, regele îi spuse lui Moliere:

– N-am vrut să spun nici un cuvânt despre piesa dumneavoastră după premieră. Mi-a fost teamă să nu mă las influenţat de jocul bun al actorilor. Dar acum pot să vă spun fără nici o ezitare: n-aţi scris niciodată nimic mai seducător ca “Burghezul gentilom”. Piesa dumneavoastră este excelentă.

Bineînţeles că după suveran au urmat ceilalţi spectatori. Şi cu toţii, inclusiv cei care îl criticaseră după premieră, repetară laudele pe care regele le adusese acestei comedii.

Corăbieri sau infanterişti?

Când îşi dădu seama că victoria îi este aproape într-o mare bătălie navală, amiralul Jean Bart îi ordonă fiului său să plece neîntârziat pentru a duce ministrului Pontchartrain o scrisoare în care îi descria în amănunţime lupta. Ministrul, după ce citi depeşa, se grăbi să-i comunice suveranului vestea cea bună şi cum fiul amiralului era arătos, avea un costum impecabil şi cizme noi de lac ţinu să-l prezinte şi pe acesta monarhului.

Dar…  ghinion. Tânărul marinar alunecă în faţa lui Ludovic al XIV-lea şi căzu pe parchetul proaspăt lustruit. Regele se sperie parcă mai mult ca alţii, scoase un strigăt şi făcu un semn curtenilor să-l ajute pe băiat să se ridice:

Nu-i nimic, tinere, spuse regele, se vede că domnii Bart sunt mai iscusiţi corăbieri decât infanterişti.” 🙂