Arhive etichetă: Lucy

Primii oameni (III)

lucyPovestea începe cu „Lucy”

Într-o dimineață de duminică de la sfârşitul lunii noiembrie 1974, cercetătorii săpau într-un loc izolat din regiunea Afar, Etiopia de astăzi. La un moment dat, antropologul Donald Johanson a descoperit o mică bucată de schelet, care se va dovedi mai vechi de 3 milioane de ani. În urma cercetării acestuia, s-a ajuns la concluzia că este vorba despre o femelă, care a fost numită „Lucy”, după o melodie a formației Beatles, pe care o ascultau în acel moment. „Lucy” părea să se afle la jumătatea drumului între maimuţe şi oameni: avea forma şi dimensiunea craniului de maimuţă, dar putea să meargă biped.

Africa – „leagănul omenirii”

Cele mai importante descoperiri arheologice realizate până în prezent demonstrează faptul că primii oameni au trăit pe continentul african. În părţile de sud şi de est ale Africii au fost descoperite numeroase fosile, printre care şi Lucy. Acestea au aparţinut celor mai îndepărtaţi strămoşi ai omului modern, hominizilor Australopithecus. Cu o înfăţişare apropiată de cea a maimuţei, aceştia aveau mersul aproape vertical şi utilizau membrele superioare pentru a-şi asigura hrana. Tot în Africa, au fost descoperite fosilele primului om capabil să producă unelte, Homo habilis. El avea o capacitate craniană mai mare şi a produs primele unelte cu ajutorul cărora s-a adaptat la condiţiile de mediu.

Continuă citirea →

Anunțuri

Primii oameni

primii oameni focLegendele străvechi și autorii Bibliei au susținut că oamenii sunt făpturi dumnezeiești, create după chipul celui care le-a zămislit. Până în prezent, însă, au rămas fără răspuns cel puțin câteva întrebări esențiale: este sau nu omul urmașul unei specii de maimuțe? Oamenii au apărut în împrejurări excepționale, într-un loc anume de pe Pământ, sau în același timp pe întreaga suprafață a planetei noastre? Știm cum a evoluat corpul omului? Sau lipsește ceva ca să înțelegem cum am devenit ceea ce suntem?

Știm că cea mai veche fosilă cu trăsături umane a fost găsită în Africa, în anul 1974. Cele 52 de oase ale unui schelet feminin, cu înălțimea de 1,30 metri, au fost numite de cercetători Lucy. Lucy era o ființă care își petrecea viața cățărându-se în arbori, dar care se afla totodată la începuturile mersului biped.

Continuă citirea →

Oamenii preistorici

Oamenii preistorici au trăit în „preistorie“, în perioada de dinaintea anului 3500 î.Hr., când oamenii au început să scrie, înregistrând evenimentele vieţii lor. Ei sunt strămoşii noştri.

Primele fiinţe umane au trăit în Africa cu 2 milioane de ani în urmă. Însă mici creaturi asemănătoare omului, care mergeau vertical pe picioarele din spate, au trăit cu 4 milioane de ani în urmă. Oamenii de ştiinţă i-au numit Australopiteci, existenţa lor fiind confirmată de oasele şi amprentele descoperite. Una dintre cele mai faimoase descoperiri a fost scheletul unei femele, poreclită ,,Lucy“, care a trăit în Etiopia, cu 3,75 milioane de ani în urmă.

Continuă citirea →

Lucy şi Beatles

În 1974, un grup de cercetători francezi şi americani, specialişti în preistorie, a descoperit în Africa Orientală, la 200 km de Marea Roşie, scheletul unei „fete” care a trăit cu circa cinci milioane de ani în urmă. Cele 52 de oseminte al scheletului (incomplet, doar 40% din oase au fost găsite) au permis, totuşi, cercetătorilor, să reconstruiască imaginea acelei fiinţe: era o femelă care aducea mai mult cu cimpanzeul decât cu omul zilelor noastre, avea circa 20 de ani, măsura 1,20 m, cântărea aproximativ 30 kg, avea capul mic, creierul nu prea dezvoltat, faţa mult ieşită în afară, braţe lungi şi picioare scurte care îi permiteau să aibă un mers biped.

Această fiinţă, un strămoş african al omului, a fost botezată de către descoperitorii ei „Lucy„, după numele unui cântec interpretat atunci, în anii ’70, de celebra formaţie Beatles.