Arhive etichetă: Lucian Boia

Hunii: fiinţe omeneşti sau fiare sălbatice?

Attila hunul

Momentul în care periferia a cotropit centrul  a însemnat un adevărat coşmar  pentru lumea antică. Năvălirea barbari­lor  a fost  resimţită ca o  izbucnire  a alterităţii în cadrul norma­lităţii.  Popoarele germanice şi slavii  veneau cel  puţin  dintr-un spaţiu mai apropiat. Însă apariţia locuitorilor  de  la marginea lumii  – adevăraţi  extratereştri  la  acea  vreme – a  semănat groaza şi spaima.  Alteritatea lor  radicală  n-a dispărut în  urma acestui  contact;  dimpotrivă,  datele  iniţiale  au  fost  exacerbate de  frică. Aşa s-a întâmplat mai ales  cu hunii,  ale căror trăsături reale erau tocmai bune la aşa ceva:  veneau de  foarte departe  (din  Asia Centrală), aparţineau altei rase şi duceau o  viaţă nomadă, situându-se astfel la antipozii civilizaţiei gre­co-romane.

Istoricul Ammianus Marcellinus (secolul al IV-lea) le face portretul  într-un  pasaj  devenit  celebru  al  Istoriei  romane. După  ce-i  descrie  ca  fiind  „un  neam  de  sălbatici”„de  o cruzime dincolo de  orice  închipuire”,  se  opreşte  la  câteva amănunte  sugestive:

Continuă citirea →

Un mit naţional – Mihai Viteazul

Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutaţiile petrecute în conştiinţa românească. Domnitorul care a reuşit să stăpânească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei ţări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipseşte cu desăvârşire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea şi chiar mai târziu, spre 1800, la Şcoala Ardeleană. Puse în evidenţă, pe lângă personalitatea excepţională a lui Mihai, erau ideea creştină şi strânsele raporturi cu împăratul Rudolf. De asemenea, ambiţia cuceritorului apărea frecvent ca mobil al acţiunii, ocupând în schema interpretativă locul pe care mai târziu îl va lua „ideea românească”.

Continuă citirea →