Arhive etichetă: Londra

Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (VIII) Pasărea Phoenix

christopher wrenReclădirea orașului începu foarte repede, dar nu din inițiativa autorităților, ci a simplilor cetățeni. Rând pe rând, ei se înapoiau în City, curățau locul de ruinele afumate și își încropeau adăposturi provizorii.

În ziua de 13 septembrie, la o săptămână după stingerea focului, un locuitor din cartierul Blackfriars trecu la reconstrucția propriu-zisă a casei sale. Autoritățile au interzis, însă, cu desăvârșire orice asemenea inițiativă. Carol II era obsedat de planuri ambițioase, menite să facă din Londra cea mai modernă capitală a epocii. În acest scop, el se adresă câtorva proiectanți printre care se numărau memorialistul John Evelyn și un tânăr și necunoscut arhitect, Christopher Wren.

Continuă citirea →

Anunțuri

Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (VII) Europa nu mai cunoscuse un asemenea foc

The Great Fire of LondonUn ceas mai târziu intensitatea vântului scăzu brusc. Bătălia continuă însă cu îndârjire toată noaptea și dimineața următoare pentru a se pune stavilă incendiului pe Fleet Street.

În după-amiaza de miercuri văzduhul era cu desăvârșire liniștit și fumul se înălța încet, în trâmbe verticale. Pepys, care își părăsise locuința în zorii zilei, se înapoie așteptându-se să găsească doar niște rămășițe carbonizate.Spre surprinderea lui, însă, casa scăpase neatinsă, ca și sediul Amiralității, locul său de lucru.

Din cele scrise de memorialist în jurnalul său se poate vedea limpede că problema principală care se punea acum era cazarea și aprovizionarea sinistraților. Într-un puternic elan de solidaritate cu londonezii, locuitorii comitatelor vecine trimiseseră convoaie de care pline cu merinde, primind în același timp, în casele lor, mii de refugiați rămași fără niciun adăpost. Centre de distribuire a pâinii fură improvizate în preajma zonei pârjolite.

Continuă citirea →

Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (VI) Sfârșitul catedralei

marele incendiu londraÎn dimineața de marți, vântul sufla cu puterea unui uragan și jumătate din City arsese până la temelie. Prin aer treceau vâjâind ramuri și cârpe aprinse, scânteile dănțuiau nebunește mai pretutindeni, iar funinginea acoperea caldarâmul străzilor, apele fluviului și chipurile oamenilor.

Rânduri întregi de case se năruiau acum aproape simultan, cu un zgomot infernal. Străzile erau ticsite de lumea care fugea înnebunită de colo până colo și un transport cu căruța ajunsese să coste 50 de lire sterline, sumă fantastică pentru timpurile acelea. Mulți dintre cei ce se evacuau cădeau istoviți în drum, fiind călcați în picioare de ceilalți sau striviți sub roțile vehiculelor care se mai aventurau prin „cetate”.

Spaima generală spori și mai mult atunci când marina militară începu să folosească praful de pușcă pentru a arunca în aer clădirile afectate de incendiu. Zvonurile se intensificaseră și ele: unii șopteau că o flotă olandeză înainta spre Tamisa, alții că o armată de 50.000 de francezi se pregătea să asedieze capitala.

Continuă citirea →

Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (V) Priveliște de groază

incendiu londraDimineața de luni începu destul de prost pentru rege, care abia închisese ochii în timpul nopții. Strigătele londonezilor, izgoniți de incendiu din sălașurile lor, răzbăteau acum limpede până la Palatul Whitehall. Primul raport prezentat lui Carol II semnala că unul dintre cele mai importante antrepozite de pe malul Tamisei fusese prefăcut în cenușă, ca și Oficiul poștal central, ca și numeroase alte case, printre care și cârciuma „Capul de mistreț”, frecventată de Shakespeare cu câteva decenii mai înainte.Pretutindeni, autoritățile erau depășite de evenimente: nu se cunoștea, nici măcar aproximativ, numărul locuințelor distruse de incendiu.

Înapoindu-se la locuința sa din ulița Seething, Pepys se apucă de împachetat, ducându-și lucrurile mai de preț și o parte din mobilă în grădină și punându-și la adăpost documentele oficiale și banii într-un cufăr de fier pe care-l avea în pivniță. Apoi, înainte de a se culca, la lumina tremurătoare a unei lumânări, Pepys se așeză la masă și notă cu grijă în jurnalul său toate evenimentele acelei zbuciumate zile.

Continuă citirea →

Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (IV) Zvonuri alarmante

incendiu londra 1666Operația urma să se desfășoare după procedeul clasic al vremii: în pereții caselor se înfigeau cârlige uriașe, legate la capătul liber de câte o frânghie groasă. O pereche sau două de cai, „înhămați” cu frânghii, trăgeau apoi până la năruirea pereților.

Pepys se grăbi să ducă la îndeplinire sarcina primită. O caleașcă îl purtă în galop până la catedrala St. Paul. Văzduhul era plin de fum și scântei, se auzeau țipete de femei și clopote care băteau „invers” – semnalul convențional pentru foc – se vedeau familii întregi care cărau pe străzi bruma de lucruri salvate de la incendiu.

Pe strada Cannon, Pepys îl descoperi în sfârșit pe lordul-primar. Epuizat, cu o năframă înfășurată în jurul gâtului, Sir Thomas Bludworth înălță din umeri la auzul mesajului venit din partea lui Carol II:

Doamne sfinte, ce să mă fac? Sunt istovit! Nimeni nu-mi dă ascultare! M-am străduit să dărâm niște case, dar focul e mai repede decât noi.

După cum notă în jurnalul său, Pepys avu impresia că „lordul-primar se purta ca o femeie gata să-și dea ochii peste cap”. Sir Thomas Bludworth respinse propunerea de a folosi soldați la stingerea incendiului, declarând că singurul lucru care-i mai rămăsese de făcut era… să se culce! Și, fără să ia în seamă protestele lui Pepys, lordul-primar o porni spre casă.

Continuă citirea →

Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (III) Șuvoaie de plumb topit

incendiu londraDupă ce pluti vreo oră pe fluviu, Pepys își dădu seama că pericolul era foarte mare. În vara care tocmai lua sfârșit, bântuia o secetă neobișnuită în întreaga Anglie, ceea ce făcuse să scadă considerabil nivelul fluviului. Dar ceea ce îl îngrijora și mai mult pe Pepys fu atitudinea celor mai mulți cetățeni ai capitalei, care refuzau să-și părăsească locuința chiar și atunci când focul se apropia la numai câțiva metri. Atunci când incendiul le ataca direct casele, se hotărau și ei să-și evacueze lucrurile îndreptându-se în general spre chei, în speranța că vor găsi o barcă cu care să ajungă în alt cartier.

Partea cea mai rea era că nimeni nu-și dădea osteneala să lupte împotriva incendiului. Londra nu avea pe atunci un corp de pompieri propriu-zis. doar în biserici și în clădirile publice se aflau găleți confecționate din piele și destinate tocmai unor asemenea împrejurări. Totuși, nimeni dintre cei care ar fi trebuit să organizeze combaterea incendiului – adică preoții și polițiștii -, nu mișca un deget, mărginindu-se să urmărească extinderea focului cu o disperare crescândă, dar neputincioasă.

Continuă citirea →

Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (II) Începutul incendiului

incendiu londra 1666În zorii zilei de duminică, 2 septembrie 1666, vântul de nord-est biciuia necruțător străzile Londrei, făcând să zăngăne ferestrele caselor și zgâlțâind firmele de metal ale cârciumilor. În locuința lor de pe ulița Seething, Samuel Pepys și soția sa, Elizabeth, dormeau adânc. Somnoroasă, slujnica lor, Jane, se duse la geamul deschis pentru a trage în piept aerul  curat al dimineții, dar privirea îi fu atrasă de niște flăcări mari, care se vedeau în depărtare. Alarmată, ea dădu buzna în dormitorul stăpânilor săi, strigând:

Foc! E foc în târg!

Continuă citirea →

Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (I) Martorul ocular numărul 1

incendiu londra 1666Pe la mijlocul secolului XVII, Londra se număra printre cele mai importante aglomerații urbane ale lumii de atunci. În cuprinsul ei trăiau mai bine de 500.000 de locuitori. Pentru covârșitoarea majoritate a caselor, singurul material de construcție fusese lemnul. E drept că o ordonanță a celui dintâi lord-primar al Londrei, datând încă din secolul XIV, cerea ca cel puțin pereții exteriori să fie de piatră, dar obligația rămăsese literă moartă. Focul reprezenta, așadar, o permanentă amenințare și ea se materializa în repetate rânduri, cu consecințe dezastruoase.

După prăbușirea republicii create de Cromwell și instaurarea pe tron a lui Carol II Stuart, Londra a trecut, la scurt interval, prin două din cele mai devastatoare calamități ale întregii sale istorii. Prima a fost epidemia de ciumă bubonică din 1665 care, după datele incomplete ale epocii, pare să fi făcut aproape 70.000 de victime. Cea de a doua a fost marele incendiu din toamna anului următor.

Continuă citirea →

Metroul – O istorie în date

Londra - primul metrou din lume

Primul metrou a fost construit la Londra (1860-1863).

Cea mai extinsă reţea de metrou este la New York (peste 500 km).

Metroul din Moscova transportă cei mai mulţi călători (mai mult de 2 miliarde pe an).

În România, construcţia primei linii de metrou a început în 1975, în Bucureşti, fiind dată în folosinţă la 16 noiembrie 1979.

Atentatele de la Londra – Teoria conspiraţiei

Terorismul a trecut pragul Marii Britanii pe 7 iulie 2005, când patru bombe au explodat în sistemul de transport public al Londrei, ucigând 56 de oameni şi rănind mulţi alţii. Atacurile au fost atribuite de îndată organizaţiei al-Qaeda, dar şi azi există dubii privind adevăratul autor al acestor atrocităţi.

Continuă citirea →

Crime pe malurile Tamisei

Însetat de sânge, un criminal feroce şi-a ales victimele dintre prostituatele unei mahalale londoneze. Ucigaşul din 1888 n-a fost prins niciodată, totuşi poliţia a declarat cazul închis. De ce oare?

Împreună cu fragmentul de rinichi uman expediat pe adresa poliţiei a sosit şi o scrisoare: „Vă trimit jumătate din rinichiul scos de la o femeie… restul l-am mâncat prăjit…” Adresa expeditorului: „Din iad.“ Se întâmpla în 1888, şi toată Londra a aflat imediat că groaznica misivă venea de la Jack Spintecătorul, care tocmai ciopârţise a patra victimă cunoscută – Catherine Eddowes, în vârstă de 43 de ani.

Continuă citirea →