Arhive etichetă: lichea

Portretul unei lichele

masca de porc

În spaţiul public îşi face tot mai mult simţită prezenţa o specie dezgustătoare: licheaua. Un amestec de nulitate ambiţioasă, şmecheră şi abilă, de veleitarism fără nicio acoperire, cum afirma Adrian Marino. Irezistibil atrasă de sălbăticia din lumea politicienilor constituiţi în haite, mafii şi clanuri, licheaua a adulmecat cu satisfacţie aerul îmbâcsit de egoism, de ipocrizie, de invidie şi de corupţie. De la primii paşi în politică, a şi început să-şi pregătească situaţia dorită, pe care o întrezărea dorinţa de parvenire. A intrigat, a linguşit, a calomniat, a trădat, şi-a apropiat pe unii, a silit pe alţii să se îndepărteze, în scurt a uzat şi a abuzat de toate procedeele, pe care un politicianism fără scrupul i le punea la îndemână.

Ascensiunea i-a fost fulgerătoare. A ocupat postul dorit. Era normal să culeagă roadele atâtor osteneli. O viaţă de uneltiri şi de turpitudini era răsplătită!

Unii, mai naivi, se tot întreabă care este secretul succesului parazitului cocoţat într-o oarecare funcţie. Explicaţia e simplă. Licheaua izbuteşte acolo unde omul de caracter cade învins. Căci bunăvoinţa celor puternici se îndreaptă mai bucuroasă către cei capabili de toate umilinţele şi de toate josniciile decât către oamenii care, prin independenţă şi prin demnitate, le-ar putea crea, la un moment dat, dificultăţi şi complicaţii.

Continuă citirea →