Arhive etichetă: Lev Tolstoi

Moartea lui Ivan Ilici

tolstoiPovestirea, care la început urma să se intituleze Moartea unui judecător, îi fusese inspirată lui Lev Tolstoi de decesul, în anul 1881, al unui anume Ivan Ilici Mecinikov, judecător la tribunalul din Tula. Scriitorul cunoscuse amănuntele acestei agonii chiar de la fratele răposatului. Primul său gând fu de a redacta pur și simplu jurnalul unui om luptându-se cu moartea, apoi lăsându-se pradă ei. Dar, puțin câte puțin, începu să întrevadă tot ceea ce o povestire la persoana a treia putea aduce ca profunzime tragică. Și jurnalul se transformă în roman.

Ivan Ilici este tipul însuși al funcționarului conștiincios, liber cugetător, dar susținut de câteva principii moștenite de la părinții săi, neînsușindu-și nimic ce nu-i aparține, neprimind bacșișuri, neînșelându-și nevasta, trăind „ușor, plăcut, decent”. Ascensiunea sa administrativă corespunde unei descompuneri lente a căsniciei sale. Indiferența se stabilește repede între cei doi soți, apoi plictiseala, o mânie surdă. „Rămâneau doar rarele perioade de dragoste între soți, dar care nu durau mult. Acestea erau mici insulițe, unde ancorau pentru o vreme spre a porni din nou în larg, mânați de valurile vrajbei ascunse.”

Continuă citirea →

Lev Tolstoi (Petersburg, 1849)

Lev Tolstoi

Lev Tolstoi (Petersburg, 1849)

Turgheniev către Tolstoi: „Dragul meu prieten, mare scriitor al pământului rus, ascultă-mi rugămintea”

Tolstoi si Turgheniev

În 1882, Lev Tolstoi aflase cu deosebită îngrijorare că Ivan Turgheniev era grav bolnav, în Franţa. Fără menajamente, îl lovise cu mila sa pe nenorocitul confrate:

„Ştirea bolii dumitale m-a întristat foarte mult (…), mai ales că am căpătat convingerea că e vorba de o boală gravă. Am înţeles ce mult te iubeam. Mi-am dat seama că, dacă ai muri înaintea mea, aş fi foarte îndurerat…”

Mişcat de această scrisoare, Ivan Turgheniev răspunsese imediat că, după părerea medicilor, suferea de o „anghină pectorală gutoasă”, boală pe care nu o credea periculoasă. În realitate, era vorba de un cancer al măduvii spinării, care, fiind la început, îi lăsa un oarecare răgaz.

La începutul anului 1883, boala lui Ivan Turgheniev se agravă. Îl chinuiau junghiuri violente în spate. În ciuda cataplasmelor, a cloroformului, a morfinei, el urla de durere. Devenise de o slăbiciune scheletică şi o implora pe doamna Viardot, care îl îngrijiea cu devotament, să-l zvârle pe fereastră. În primele zile ale primăverii, fu transportat – asemenea „patriarhului moluştelor”, zicea el – la Bougival, în vila „Frasinii“. La 27 iunie 1883, adunându-şi puterile, scrise lui Tolstoi:

Continuă citirea →

Lev Tolstoi. Primele iubiri

Lev Tolstoi_by_Nesterov

„Cea mai mare dragoste a mea a fost o dragoste de copil” 

Copil fiind, Lev Tolstoi sperase că trăsăturile sale vor deveni, cu timpul, mai plăcute, dar la 9-10 ani avea acelaşi nas borcănat şi aceiaşi ochi mici de oţel, adânc înfipţi în orbite. Plictisit de a-i cere lui Dumnezeu în fiecare seară, în rugăciunile sale, să-l facă la fel de frumos ca pe fratele său Serghei, căuta, cel puţin, să pară original. Apucând foarfecele îşi tăia sprâncenele, pe care le găsea prea dese. Ele crescură şi mai stufoase. Hotărât lucru, Cel Atotputernic  nu voia ca el să aibă o altă fizionomie decât cea pe care o avea: aspră, zbârlită, roşcovană.

Acest sentiment de dizgraţie se accentua în clipa când se găsea în prezenţa Soniei Koloşina, o verişoară îndepărtată, care avea, ca şi el, nouă ani, păr blond, mătăsos şi ochi albaştri. Uluit de această fetiţă jucăuşă, visa să-şi petreacă viaţa cu ea „într-o cămăruţă întunecoasă“. Prima lor tutuială îi provocă „un fel de beţie“. Dar era timid, nu îndrăznea să-i spună că o admira, că o iubea. „Nu puteam să sper şi nici nu mă gândeam la reciprocitate,  scrie el în Copilărie şi, totuşi, pluteam de fericire.

Continuă citirea →

Lev Tolstoi. Amintirea mamei

Tolstoi

Contesa Maria Nikolaevna Tolstaia a murit la 4 august 1830, dată la care fiul ei, Lev, avea doi ani.

Cu cât micuţul Lev Tolstoi se înverşuna să evoce amintirea mamei sale, cu atât mai mult ea se îndepărta de el. Zadarnic întreba pe acei care o cunoscuseră, pentru a încerca să şi-o închipuie prin prisma lor. I se spunea că era bună, blândă, loială, mândră, inteligentă şi că istorisea frumos poveşti, dar el nu reuşea să fixeze o imagine pe acest ansamblu de calităţi. Înadins, ca pentru a mări parcă misterul, în toată casa nu se găsea niciun portret al ei. Doar o siluetă tăiată în hârtie neagră, care o reprezenta la vârsta de zece sau doisprezece ani, cu fruntea bombată, bărbia rotundă şi părul căzând în valuri pe ceafă.

Toată viaţa, Lev Tolstoi se strădui să însufleţească acest profil înşelător. Îmbătrânea şi avea mereu ca mamă o fetiţă. Chinuit de o nevoie de tandreţe, sfârşi prin a o considera drept o fiinţă legendară, căreia i se destăinuia în clipele de îndoială şi de la care aştepta o îmbărbătare supranaturală.

Câţiva ani înaintea morţii sale, el va nota:

Continuă citirea →

Tolstoi – Atunci când moartea nu-şi făcuse încă apariţia

lev tolstoi

În amintirile lui Lev Tolstoi, vremea copilăriei se confundă cu fericirea. Totuşi, când deschizând ochii, a privit în jur, i s-a părut că fericirea a fost şi abia a plecat.

„În toate familiile există perioade când bolile şi moartea nu şi-au făcut încă apariţia, când duc o viaţă liniştită… O perioadă ca aceasta a cunoscut mama în familia soţului ei până la moarte… Nimeni nu murise, nimeni nu era serios bolnav, afacerile încărcate ale tatălui începeau să se aranjeze. Toţi erau sănătoşi, veseli, prietenoşi. Tata îi distra pe toţi cu poveştile şi glumele sale.

Eu n-am mai prins vremea aceea. Când am început să-mi dau seama de viaţă, moartea mamei apucase să-şi pună amprenta pe traiul familiei noastre.”

sursa: Viktor Sklovski, Lev Tolstoi, Ed. Eminescu, 1986, pag. 24