Nicolae Steinhardt. Biografia și opera (IV)
N-am putut spune, citind scrierile critice și moralistice a lui Steinhardt, că monahul de la Rohia n-a avut opera pe care biografia lui o merita. A debutat în 1934 cu inteligente exerciții parodice în stilul Eliade, în Noica, Cioran… și, după ce a trecut prin mari încercări, a redebutat, la 64 de ani, în eseistica literară propriu-zisă.
Opera
Între viață și cărți arată un moralist învățat și fin care se folosește de literatură pentru a-și ilustra conceptele morale. I-a citit, se vede limpede, pe moraliștii francezi și urmează, în eseistica românească, linia Zarifopol și Ralea, nu aceea a lui Eliade – Noica – Mircea Vulcănescu și, în genere, a „kriterioniștilor“. Este prieten cu ei, dar nu face din filosofie o formă de existență, ca Noica, sau nu-și ordonează viața în funcție de conceptele propuse de Mircea Vulcănescu, pe care, altminteri, îl admiră: „activismul disperării“, „istorismul prin resemnare“. Steinhardt este, în generația tânără din anii ’30, printre puținii mistici autentici.
Comentarii recente