Arhive etichetă: Jimmy Carter

Dezastru în deşert – Greşeli fatale în istorie

Dezastru in desert - eliberarea ostaticilor americani din Teheran

Vreme de aproape şase luni, Statele Unite nu au reuşit să obţină eliberarea celor 53 de ostatici americani din mâinile fanaticilor iranieni de la Teheran. Când superputerea s-a decis să acţioneze, forţa militară desfăşurată s-a dovedit a fi inadecvată.

Teheran, 25 aprilie 1980. Camioane cu însemnele armatei iraniene se opresc la intrarea de serviciu a ambasadei Statelor Unite. În timp ce împuşcăturile tulbură liniştea nopţii, vehiculele grele forţează porţile ambasadei. Şase elicoptere militare apar nu se ştie de unde. Trei dintre ele aterizează în curtea ambasadei, acoperite de tirul celorlalte trei. Un comando de 90 de oameni coboară şi se alătură celor de jos în atacul asupra ambasadei. Împreună reuşesc să-i copleşească uşor pe apărători şi preiau 50 de ostatici americani. O altă echipă aduce încă trei ostatici ţinuţi separat la Ministerul iranian de Externe aflat în vecinătate.

În timp ce membrii miliţiei iraniene se împuşcă din confuzie unii pe alţii, comandoul urcă ostaticii în elicoptere. Aparatele se ridică si dispar în noapte. După un timp aterizează într-un loc îndepărtat din deşert unde avioane de transport aşteaptă să-i ducă pe ostatici şi pe salvatorii lor departe de pământul iranian. Statele Unite pun capăt prin această acţiune unei îndelungi umilinţe. Preşedintele Jimmy Carter este elogiat de întreaga ţară pentru iniţiativa îndrăzneaţă. În linii mari acesta este modul în care strategii Casei Albe şi-au imaginat ducerea acţiunii de eliberare a ostaticilor după 172 de zile de captivitate. Din păcate, însă, realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta.

Continuă citirea →

Iarbă la Casa Albă

Willie Nelson a cântat odată la Casa Albă pe vremea când preşedinte era Jimmy Carter, după care s-a bucurat de ospitalitatea familei, rămânând să înnopteze acolo.

Continuă citirea →

Surpriza preşedintelui

Preşedintele Jimmy Carter era un american tipic, tenace, curajos, muncitor şi idealist. În pofida calităţilor sale, s-a confruntat cu o serie de eşecuri care i-au afectat prestigiul şi imaginea publică. Inflaţia cu două cifre îi va face pe americani furioşi. Aproape la fel de mult ca mărirea preţului petrolului, urmare a unui nou şoc petrolier. Fără a mai pune la socoteală luarea de ostateci la ambasada Statelor Unite din Teheran. Din această cauză, Carter a devenit unul dintre cei mai puţini populari preşedinţi ai istoriei recente.

Apariţiile sale publice sunt departe de a reprezenta un veritabil succes. Cu atât mai mult, a fost surprins când, într-o zi, departe de Washington, a fost întâmpinat de o mulţime numeroasă care l-a aplaudat cu căldură. Carter a rămas cu gura căscată, apoi cu ironia care-l caracteriza, a remarcat:

“Este o adevărată plăcere astăzi să întâlnesc oameni care îmi fac semne cu mâna, arătându-mi cele cinci degete în acelaşi timp!” 🙂

Invazia sovietica din 1979 in Afghanistan

In decembrie 1979, invazia Afghanistanului de catre sovietici a stins orice urma de flacara care mai palpaia in cenusa destinderii sovieto-americane.

Actiunea Moscovei a succedat unui lant de evenimente a carui prima veriga a fost lovitura de stat de la Kabul, din aprilie 1978. Atunci un partid prosovietic, condus de Nur Muhammad Taraki, a rasturnat guvernul republicii si l-a ucis pe presedintele Muhammad Doud Khan impreuna cu intreaga lui familie. Dupa semnarea unui tratat de prietenie cu noul guvern, Uniunea Sovietica s-a vazut pusa in situatia de a sprijini un regim extrem de nepopular. Acest regim a fost inlaturat, in septembrie 1979, de dizidentii din propriile lui randuri. Acestia l-au omorat pe Taraki si pe tovarasii lui cei mai apropiati.

Moscova a raspuns in decembrie cu un transport aerian de trupe sovietice la Kabul. Aceste trupe – s-a pretins – au fost invitate in Afghanistan de catre noul regim, pretentie dezmintita de insisi emitatorii ei  prin participarea la jocul asasin soldat cu uciderea lui Hafiz Ullah Amin, liderul disident care il inlaturase pe Taraki, si prin instalarea unui regim dupa pofta inimii lor.

Ceea ce a urmat a fost o continua lupta de gherila a afghanilor, ce le-a provocat sovieticilor mari probleme.

Liderii sovietici si americani s-au plasat pe pozitii opuse in ceea ce priveste aventura afghana. Reprezentantii administratiei Carter au vazut in aceasta o probabila incercare a sovieticilor de a-si extinde influenta si prezenta directa in zona Golfului Persic si de a ameninta, astfel, echilibrul strategic existent. Leonid Brejnev, conducatorul Uniunii Sovietice, a sustinut pe de alta parte ca se contura pericolul ca Afghanistanul „sa se transforme intr-o baza militara pentru imperialism pe flancul sudic al tarii noastre”.

Cata influenta exercita asupra deciziilor sovietice un Brejnev in agonie prelungita ramane de discutat. Una peste alta, ceea ce parea sa fie o actiune menita sa garanteze existenta unui regim prosovietic in Afghanistan a avut un dur efect de bumerang. URSS s-a aflat timp de zece ani in fundatura unui razboi impopular. Statele Unite au reactionat cu un embargou asupra comertului cu cereale, cu un boicot olimpic, cu un spor de cheltuieli pentru inarmare si cu o atmosfera antisovietica pe toata linia.

Pentru viitorul previzibil, tot ceea ce aducea ca destindere intre marile puteri disparuse cu adevarat.

„Cea mai mare dezamagire pentru mine personal – scria presedintele Carter – a fost irosirea oricarei sanse de ratificare rapida a tratatului SALT II (limitarea armamentelor)”.

In cele din urma, Mihail Gorbaciov a reusit sa scoata Uniunea Sovietica din razboiul din Afghanistan.

 

sursa: Thomas Parish, Enciclopedia razboiului rece, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002, p.20