Arhive etichetă: James Joyce

Viața lui James Joyce (IV)

joyce jjames1926 Americanul Samuel Roth începe să publice în foileton o ediție neautorizată din Ulise în Two Worlds Monthly, revista pe care o patronează. Această situație atrage după sine un protest semnat de majoritatea figurilor proeminente ale vieții literare a momentului. Doar un an mai târziu va înceta publicarea de către Roth a fragmentelor din opera joyceană.

1927 Publică a doua colecție de versuri, Pomes Penyeach.

1929 Într-un context nefavorabil experimentelor literare de acest tip, Joyce ia decizia de a-și consolida imaginea prin facilitarea accesului critic la opera sa literară. Astfel, în luna mai, la încurajarea lui Joyce însuși, prietenii săi (printre care Samuel Beckett, Eugene Jolas, Frank Budgen, Stuart Gilbert) redactează o colecție de eseuri – Our Exagmination round His Factification for Incamination of Work in Progress [Exagminarea noastră în jurul factificării dumnealui pentru incaminarea muncii în derulare] – în care răspund multor critici aduse fragmentelor deja publicate din Veghea lui Finnegan. Viziunea acestora devine un punct de referință în abordarea critică a operei lui Joyce. Apare traducerea franceză a romanului Ulise, coordonată de Valéry Larbaud, deși în anii anteriori mai apăruseră fragmente în franceză ale romanului.

1930 Sub coordonarea lui Joyce, Stuart Gilbert publică James Joyce’s Ulysses [Ulise de James Joyce], o analiză detaliată a romanului, menită a facilita accesul publicului larg la conținutul operei.

1931 La 4 iulie, se căsătorește civil cu Nora la Londra, din unicul motiv de a asigura integritatea dreptului la moștenire al copiilor lor. Joyce ia în calcul ideea mutării definitive în Anglia, dar mediul neprimitor îl face să se răzgândească. În decembrie moare tatăl său. Fiul său, George, se căsătorește în aceeași lună, iar Lucia începe să manifeste simptome de schizofrenie, deși anterior reacțiile ei fuseseră considerate de către părinți doar mici excentricități.

Continuă citirea →

Reclame

Viața lui James Joyce (III)

james joyce1915 James Joyce termină de scris piesa de teatru Exiluri (două piese de teatru anterioare, scrise înainte de plecarea din Dublin, nu au fost păstrate), puternic influențat de Ibsen. În același an, continuă proiectul Ulise, început cu aproape un deceniu înainte, în care dezvoltă povestea unui cuplu irlandezo-evreu pe care, inițial, Joyce dorise să o includă în Oameni din Dublin. Spre sfârșitul anului, are deja schițată structura romanului și scrise primele capitole. După intrarea Italiei în război de partea Antantei, autoritățile austro-ungare îl obligă pe Joyce să plece, din cauza pașaportului său britanic. În consecință, în luna iunie, Joyce pleacă în Elveția, la Zürich, unde va rămâne cu familia sa timp de patru ani. Mediul cosmopolit din Zürich-ul acelei perioade de război, format în mare parte din refugiați – mulți artiști numărându-se printre aceștia –, favorizează integrarea rapidă a lui Joyce în comunitate, acesta beneficiind mult și de pe urma prezenței unor lideri ai avangardei literare a momentului, printre care Tristan Tzara. Editorul american B.W. Huebsch publică Portret al artistului la tinerețe, după ce editura engleză Duckworth îl refuzase.

1917 Joyce se operează pentru prima oară de glaucom, dar continuă să lucreze la Ulise, din care are deja scrise 12 capitole. Datorită intervențiilor lui Pound și Yeats, beneficiază de burse din partea guvernului britanic, continuând să predea, în același timp, pentru a-și putea întreține familia. Primește sprijin financiar și de la Edith Rockefeller McCormick (susținătoare americană a artelor și a psihanalizei, aflată atunci la Zürich), Harriet Shaw Weaver, Frank Budgen și Claud Sykes. Tot acum, B.W. Huebsch aduce în Statele Unite exemplare din Oameni din Dublin, procurate de la Grant Richards, și scoate prima ediție americană a cărții.

Continuă citirea →

Viața lui James Joyce (II)

james joyce - nora barnacle1904 La 10 iunie, James Joyce o cunoaște pe cea care îl va inspira cel mai mult și alături de care va trăi întreaga viață, Nora Barnacle, o tânără de 20 de ani, originară din Galway, cameristă la Finn’s Hotel în Dublin. Șase zile mai târziu, la 16 iunie, are loc prima lor plimbare, această zi rămânând imortalizată în romanul Ulise. Mai târziu, Joyce va insista printre apropiații săi ca ziua respectivă să poarte numele de Bloomsday, onorând astfel legăturile personale stranii dintre viață și scriitură. Relația dintre cei doi, puternică și total revoltătoare pentru bunele moravuri irlandeze, îl provoacă pe Joyce să se gândească tot mai mult la plecarea pe continent și la căutarea unui post de profesor de engleză. În toamna aceluiași an, cei doi evadează din societatea care le condamna concubinajul, având promisiunea unui loc de muncă pentru Joyce într-o școală Berlitz, dar motivați și de convingerea acestuia că împlinirea artistică nu poate veni într-un mediu atât de constrângător precum societatea irlandeză a momentului. Ajunși la Zürich însă, descoperă că locul de muncă promis nu este disponibil, iar aplicația lui Joyce nu fusese primită. Deplasarea ulterioară la Trieste se dovedește a fi o altă dezamăgire din același punct de vedere. Se îndreaptă apoi spre actuala Croație, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, oprindu-se la Pola, port la Adriatică. Aici, Joyce ajunge să predea engleza la o școală Berlitz. Problemele însă nu dispar, cu atât mai mult cu cât Nora rămâne însărcinată, nu vorbește decât engleză – un impediment în încercarea lor de a se integra –, iar scriitorul se obișnuiește greu cu viața domestică.

Continuă citirea →

Viața lui James Joyce (I)

james joyce1882 La 2 februarie, James Joyce se naște într-o familie catolică din clasa mijlocie a societății irlandeze, în cartierul Rathgar din Dublin. Este fiul cel mai mare al lui Mary Jane Joyce (născută Murray) și al lui John Stanislaus Joyce. Înainte de nașterea sa, părinții mai avuseseră un fiu, care nu a supraviețuit. Tatăl său era moștenitorul unei familii prospere din Cork, iar mama era fiica unui comerciant de vinuri din Dublin. Deși a mai avut încă nouă frați, James a fost răsfățatul familiei.

1888–1891 Urmează primii ani de școală la Clongowes Wood College, un prestigios colegiu iezuit din Kildare County, ale cărui taxe nu vor mai putea fi suportate de familie după 1891, astfel încât viitorul scriitor este nevoit să părăsească instituția respectivă. Influențată și de anumite schimbări politice ale momentului (căderea lui Charles Stewart Parnell, patronul familiei Joyce, de la putere), starea materială a familiei intră în declin, astfel încât cu toții trec printr-o perioadă tumultuoasă, cu nenumărate schimbări de domiciliu și cu lipsuri din ce în ce mai mari generate de nașterea altor copii.

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: James Joyce către Nora Barnacle Joyce

james joyce nora barbacleCătre Nora Barnacle Joyce, 22 august 1909

Dragostea mea,

Cât de sătul, de sătul sunt de Dublin! E orașul prăbușirii, al pismei și al nefericirii. Tânjesc să plec de aici.

Mă gândesc mereu la tine. Să stau noaptea în pat e un chin pentru mine. Nu voi scrie aici ce mă preocupă, nebunia goală a voinței. Te văd în o sută de atitudini, grotescă, virginală, rușinată, languroasă. Când ne vom vedea, mi te dă cu totul mie, draga mea dragă. Trebuie să-mi dăruiești mie, fără nicio reținere, tot ce e sfânt, ascuns de alții. Aș vrea să fiu stăpânul trupului și sufletului tău.

Continuă citirea →

Despre James Joyce si opera sa (II)

Romanul Ulise propune numeroase trepte de receptare, de la mesajul naţional la cel estetic; Bloom este evreu de origine, simbol semnificativ al celui fără ţară, izgonit de acasă, acuzat de masonerie sau de lipsa virilităţii, aşadar un exilat în mijlocul lumii sale. El simbolizează condiţia irlandezilor, aflaţi într-o continuă stare de aşteptare, străini la ei acasă, rătăciţi în propria lor lume. Aluziile la situaţia Irlandei sunt numeroase; personajele discută despre confuzie, libertate, fac trimiteri la rolul Angliei în Europa; la un moment dat, după o lungă şi dezlânată desbatere asupra politicii externe (asupra posibilităţii ca Olanda să distrugă Marea Britanie), Dedalus spune: Ţara nu ne-o putem schimba. Să schimbăm subiectul. Inerţia generală, ameţeala personajelor exprimă o stare de spirit pe care Joyce încearcă s-o risipească prin mesajul romanului său.

În altă ordine, Ulise pledeaza şi pentru ideea că fiecare clipă din viaţa unui om este o aventură, fiecare este un Ulise rătăcitor sau rătăcit. De aceea, scriitorul îşi construieşte naraţiunea pe schema Odiseei homerice; toate evenimentele mărunte din existenţa lui Bloom sunt asociate cu cele din drumul lui Ulise, iar el este numit, cu o metaforă homerică, înţeleptul Bloom, după cum Dignam este comparat cu Ahile, căci iute era de picior pe landele mărăcinoase. Această mitologizare a cotidianului, devenită apoi o modă în proza contemporană, încearcă să coboare eroicul în planul existenţei neînsemnate, căci, în consens cu filosofia secolului, simplul fapt de a supravieţui reprezintă un act de curaj.

De asemenea, Joyce insistă pe amănuntele vieţii instinctuale: Bloom îşi începe ziua cu tabieturi banale, autorul descriind fiecare stare ce însoţeşte toaleta de dimineaţă; personajul este explicat prin plăcerile fiziologice, prin preferinţele ascunse (citeşte cărţi de duzină şi se delectează cu reviste deocheate), prin secretele nevinovate (face corespondenţă cu Martha – o necunoscută al cărei nume l-a selectat din ziar). Marion Bloom (Molly) trăieşte cu voluptate într-o mizerie cumplită (ţinându-şi sub pat oala de noapte lângă care zace acelaşi roman, deschis la o pagină de nedepăşit). Încercare subtilă de psihanalizare a fiinţei umane, romanul este, în acest sens, şi o demonstraţie a ideii că omul trebuie înţeles prin raportare la tabieturile, obişnuinţele meschine, stereotipurile de comportament, viaţă sexuală, obsesii şi complexe.

În plan estetic, romanul dezvoltă ideea că rostul marelui artist este de a se reîntoarce în locul naşterii sale, ca şi Shakespeare. Respectiv, opera trebuie să transmită prin conţinutul ei sufletul naţional, într-o formulă universală, absolut nouă, capabilă să impună creaţia în lume şi prin aceasta să universalizeze o spiritualitate izolată, precum cea irlandeză.

sursa: Doina Ruşti – Enciclopedia culturii umaniste

Despre James Joyce şi opera sa (I)

James Joyce (1882-1941), scriitor irlandez de limbă engleză, are acelaşi spirit critic şi aceeaşi înclinaţie către satiră ca şi înaintaşul său, J. Swift. După volumul de povestiri Oameni din Dublin şi romanul autobiografic Portret al artistului în tinereţe, Joyce scrie romanul Ulise (Ulysses), una dintre cele mai importante creaţii ale secolului, atât prin mesaj, cât şi prin mixtura stilistică prin care scriitorul încearcă să surprindă discursul personajului în starea sa genuină.

Subiectul urmăreste o zi din viaţa lui Leopold Bloom. Acţiunea, plasată în Dublin, se deschide cu un episod, aparent fără legătură cu acţiunea romanului, şi care are rolul invocaţiei din epopeea antică: dimineaţa celor trei tineri – poetul Stephen Dedalus, studentul Mulligen, viitor medic, şi etnograful englez John Elinton, venit în Irlanda să studieze tradiţiile şi folclorul. Cei trei boemi amintesc de atmosfera balzaciană (din Iluzii pierdute); locuiesc într-o clădire veche, cu turn, pe malul mării, într-o dezordine absolută, iar dimineaţa lor începe cu o stare de mahmureală, urmare a unei nopţi agitate. Acest amănunt este semnificativ, pentru că ameţeala care cuprinde toate personajele romanului este asociată cu o imagine homerică – marea ca vinul negru – , devenită apoi laimotivul naraţiunii.

În acest fragment Stephen atrage atenţia în mai multe rânduri asupra numelui său, făcând trimitere la încărcătura retorică a romanului; în elenă,  ho stephanos înseamnă coroană (podoaba de elogiere), dar este şi numele unui vestit discurs al lui Demostene – bijuterie oratorică şi un elogiu convingător al onoarei şi al democraţiei. Aceste sensuri atenţionează cititorul în legătură cu situaţia generală a Irlandei, iar pe parcursul romanului ideea se completează cu alte aluzii asemănătoare.

De asemenea, Stephen spune în acest prolog că are o teorie despre Shakespeare (anume că marele Will se reîntoarce acasă după o absenţă de o viaţă), teorie reluată în punctul culminant al romanului.

Restul acţiunii se concentrează în jurul personajului Leopold Bloom, considerat francmason şi, în general, suspect şi care este fiul unui evreu (mort în mod dezonorabil, prin sinucidere, la vârsta de 70 de ani). Personajul este urmărit de-a lungul zilei de 16 iunie 1906: după ce pregăteşte micul dejun pentru soţia sa, se duce la ziarul la care lucrează, apoi la o baie publică, la o înmormântare, aude despre o naştere, trece din nou pe la ziar, îşi petrece câtva timp într-un bar, îşi ridică de la post-restant corespondenţa secretă, se întâlneşte cu Stephen la bibliotecă; urmează prânzul, plimbarea pe ţărmul mării; apoi, rătăceşte într-un cartier rău famat, apare din nou Stephen Dedalus şi împreună merg într-o bombă ordinară, frecventată de marinari, de unde pornesc, în fine, spre casa lui Bloom.

Ziua lui Bloom se derulează într-o monotonie desăvârşită, dar fiecare moment devine un eveniment epopeic; de pildă, înmormântarea lui O’Dignam este prezentată evocativ, în imagini care amintesc de moartea unui erou grec, în fraze ritmate sau în hexametri dactilici. Treptat, se dezvăluie întreaga mizerie a decedatului – un beţiv cu o casă de copii, care a trăit în cumplite neajunsuri.

Toată ziua lui Bloom este umplută cu astfel de evenimente, transfigurate în termeni eroici.

Personajul lui Bloom este o fiinţă mediocră: un intelectual ratat, care ţine rubrica de reclame a unui ziar, iar zilele sale seamănă între ele, căci în fiecare dimineaţă pleacă de acasă şi peregrinează prin oraş până târziu, pentru ca soţia sa, Marion, să-şi poată întâlni în linişte amantul.