Arhive etichetă: James Joyce

Scrisori de dragoste: James Joyce către Nora Barnacle Joyce

james joyce nora barbacleCătre Nora Barnacle Joyce, 22 august 1909

Dragostea mea,

Cât de sătul, de sătul sunt de Dublin! E orașul prăbușirii, al pismei și al nefericirii. Tânjesc să plec de aici.

Mă gândesc mereu la tine. Să stau noaptea în pat e un chin pentru mine. Nu voi scrie aici ce mă preocupă, nebunia goală a voinței. Te văd în o sută de atitudini, grotescă, virginală, rușinată, languroasă. Când ne vom vedea, mi te dă cu totul mie, draga mea dragă. Trebuie să-mi dăruiești mie, fără nicio reținere, tot ce e sfânt, ascuns de alții. Aș vrea să fiu stăpânul trupului și sufletului tău.

Continuă citirea →

Anunțuri

Despre James Joyce si opera sa (II)

Romanul Ulise propune numeroase trepte de receptare, de la mesajul naţional la cel estetic; Bloom este evreu de origine, simbol semnificativ al celui fără ţară, izgonit de acasă, acuzat de masonerie sau de lipsa virilităţii, aşadar un exilat în mijlocul lumii sale. El simbolizează condiţia irlandezilor, aflaţi într-o continuă stare de aşteptare, străini la ei acasă, rătăciţi în propria lor lume. Aluziile la situaţia Irlandei sunt numeroase; personajele discută despre confuzie, libertate, fac trimiteri la rolul Angliei în Europa; la un moment dat, după o lungă şi dezlânată desbatere asupra politicii externe (asupra posibilităţii ca Olanda să distrugă Marea Britanie), Dedalus spune: Ţara nu ne-o putem schimba. Să schimbăm subiectul. Inerţia generală, ameţeala personajelor exprimă o stare de spirit pe care Joyce încearcă s-o risipească prin mesajul romanului său.

În altă ordine, Ulise pledeaza şi pentru ideea că fiecare clipă din viaţa unui om este o aventură, fiecare este un Ulise rătăcitor sau rătăcit. De aceea, scriitorul îşi construieşte naraţiunea pe schema Odiseei homerice; toate evenimentele mărunte din existenţa lui Bloom sunt asociate cu cele din drumul lui Ulise, iar el este numit, cu o metaforă homerică, înţeleptul Bloom, după cum Dignam este comparat cu Ahile, căci iute era de picior pe landele mărăcinoase. Această mitologizare a cotidianului, devenită apoi o modă în proza contemporană, încearcă să coboare eroicul în planul existenţei neînsemnate, căci, în consens cu filosofia secolului, simplul fapt de a supravieţui reprezintă un act de curaj.

De asemenea, Joyce insistă pe amănuntele vieţii instinctuale: Bloom îşi începe ziua cu tabieturi banale, autorul descriind fiecare stare ce însoţeşte toaleta de dimineaţă; personajul este explicat prin plăcerile fiziologice, prin preferinţele ascunse (citeşte cărţi de duzină şi se delectează cu reviste deocheate), prin secretele nevinovate (face corespondenţă cu Martha – o necunoscută al cărei nume l-a selectat din ziar). Marion Bloom (Molly) trăieşte cu voluptate într-o mizerie cumplită (ţinându-şi sub pat oala de noapte lângă care zace acelaşi roman, deschis la o pagină de nedepăşit). Încercare subtilă de psihanalizare a fiinţei umane, romanul este, în acest sens, şi o demonstraţie a ideii că omul trebuie înţeles prin raportare la tabieturile, obişnuinţele meschine, stereotipurile de comportament, viaţă sexuală, obsesii şi complexe.

În plan estetic, romanul dezvoltă ideea că rostul marelui artist este de a se reîntoarce în locul naşterii sale, ca şi Shakespeare. Respectiv, opera trebuie să transmită prin conţinutul ei sufletul naţional, într-o formulă universală, absolut nouă, capabilă să impună creaţia în lume şi prin aceasta să universalizeze o spiritualitate izolată, precum cea irlandeză.

sursa: Doina Ruşti – Enciclopedia culturii umaniste

Despre James Joyce şi opera sa (I)

James Joyce (1882-1941), scriitor irlandez de limbă engleză, are acelaşi spirit critic şi aceeaşi înclinaţie către satiră ca şi înaintaşul său, J. Swift. După volumul de povestiri Oameni din Dublin şi romanul autobiografic Portret al artistului în tinereţe, Joyce scrie romanul Ulise (Ulysses), una dintre cele mai importante creaţii ale secolului, atât prin mesaj, cât şi prin mixtura stilistică prin care scriitorul încearcă să surprindă discursul personajului în starea sa genuină.

Subiectul urmăreste o zi din viaţa lui Leopold Bloom. Acţiunea, plasată în Dublin, se deschide cu un episod, aparent fără legătură cu acţiunea romanului, şi care are rolul invocaţiei din epopeea antică: dimineaţa celor trei tineri – poetul Stephen Dedalus, studentul Mulligen, viitor medic, şi etnograful englez John Elinton, venit în Irlanda să studieze tradiţiile şi folclorul. Cei trei boemi amintesc de atmosfera balzaciană (din Iluzii pierdute); locuiesc într-o clădire veche, cu turn, pe malul mării, într-o dezordine absolută, iar dimineaţa lor începe cu o stare de mahmureală, urmare a unei nopţi agitate. Acest amănunt este semnificativ, pentru că ameţeala care cuprinde toate personajele romanului este asociată cu o imagine homerică – marea ca vinul negru – , devenită apoi laimotivul naraţiunii.

În acest fragment Stephen atrage atenţia în mai multe rânduri asupra numelui său, făcând trimitere la încărcătura retorică a romanului; în elenă,  ho stephanos înseamnă coroană (podoaba de elogiere), dar este şi numele unui vestit discurs al lui Demostene – bijuterie oratorică şi un elogiu convingător al onoarei şi al democraţiei. Aceste sensuri atenţionează cititorul în legătură cu situaţia generală a Irlandei, iar pe parcursul romanului ideea se completează cu alte aluzii asemănătoare.

De asemenea, Stephen spune în acest prolog că are o teorie despre Shakespeare (anume că marele Will se reîntoarce acasă după o absenţă de o viaţă), teorie reluată în punctul culminant al romanului.

Restul acţiunii se concentrează în jurul personajului Leopold Bloom, considerat francmason şi, în general, suspect şi care este fiul unui evreu (mort în mod dezonorabil, prin sinucidere, la vârsta de 70 de ani). Personajul este urmărit de-a lungul zilei de 16 iunie 1906: după ce pregăteşte micul dejun pentru soţia sa, se duce la ziarul la care lucrează, apoi la o baie publică, la o înmormântare, aude despre o naştere, trece din nou pe la ziar, îşi petrece câtva timp într-un bar, îşi ridică de la post-restant corespondenţa secretă, se întâlneşte cu Stephen la bibliotecă; urmează prânzul, plimbarea pe ţărmul mării; apoi, rătăceşte într-un cartier rău famat, apare din nou Stephen Dedalus şi împreună merg într-o bombă ordinară, frecventată de marinari, de unde pornesc, în fine, spre casa lui Bloom.

Ziua lui Bloom se derulează într-o monotonie desăvârşită, dar fiecare moment devine un eveniment epopeic; de pildă, înmormântarea lui O’Dignam este prezentată evocativ, în imagini care amintesc de moartea unui erou grec, în fraze ritmate sau în hexametri dactilici. Treptat, se dezvăluie întreaga mizerie a decedatului – un beţiv cu o casă de copii, care a trăit în cumplite neajunsuri.

Toată ziua lui Bloom este umplută cu astfel de evenimente, transfigurate în termeni eroici.

Personajul lui Bloom este o fiinţă mediocră: un intelectual ratat, care ţine rubrica de reclame a unui ziar, iar zilele sale seamănă între ele, căci în fiecare dimineaţă pleacă de acasă şi peregrinează prin oraş până târziu, pentru ca soţia sa, Marion, să-şi poată întâlni în linişte amantul.