Arhive etichetă: Iulian APOSTATUL

Ai învins, Galileene!

VICISTI, GALILAEE!

Vorbă atribuită împăratului Romei Iulian (331–363), numit Iulian Apostatul, care părăsise creştinismul şi încercase să restaureze religia păgână. Iulian a murit în Mesopotamia, de o rană primită în cursul unei lupte cu perşii. Avea 31 de ani şi era într-al doilea an al scurtului său principat.

Iulian se arătase neînfricat, izbutise chiar să redreseze situaţia, cînd a fost străpuns de „o lance de cavalerie venită nu se ştie din ce parte“ (Ammianus Marcellinus). Într-adevăr, nu se ştie până astăzi dacă Flavius Claudius Iulianus a murit de lovitura unei suliţe duşmane sau prin trădarea unui roman (L. Jerphagnon). Sfîntul Efrem, scriitor sirian, contemporan, însă nu martor ocular, ne încredinţează că Iulian, înainte de a muri, ar fi strigat: „Ai învins, Galileene!“, Galileanul fiind Isus.

După alţi cronicari creştini, împăratul, murind, ar fi ameninţat cerul, spunînd: „Helios, m-ai pierdut!“, Helios fiind, în gîndirea lui, zeul suprem al religiei pe care voia s-o statornicească în imperiu în locul celei creştine.

Aceste versiuni legendare provin deci din medii creştine ostile acestui nepot al lui Constantin cel Mare care devenise apostat.

În schimb, admiratorii păgâni ai defunctului împărat au încercat să-i împodobească sfârşitul cu o aură socratică.La douăzeci şi cinci de ani după moartea lui, Ammiamus Marcellinus îl înfăţişează stând de vorbă cu doi filozofi, înainte de moarte, despre soarta sufletului.

sursa:Francois Bluche – De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate in contextul lor istoric, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000, pag. 49

Iulian Apostatul – porecla

Flavius Claudius Iulianus (c.331-363), împărat roman (360-363), a asistat pe când era foarte tânăr la masacrul bărbaţilor din familia sa, făcut de cei care doreau să asigure succesiunea la tron a urmaşilor direcţi ai lui Constantin cel Mare. El a fost cruţat datorită vârstei dar, marcat de tragedia provocată în familia sa, şi-a pierdut credinţa în creştinism şi a încercat să restabilească spiritul elenistic şi cultul zeilor păgâni.

Convertirea sa la păgânism i-a adus, postum, porecla de Apostatul (apostazie=renegarea unei credinţe sau doctrine).

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009