Arhive etichetă: Istoriografia greaca

Istoriografia greacă şi elenistică (ultima parte)

Xenofon

Xenofon

După Tucidide, istoriografia elină cunoaşte o perioadă de evidentă decădere. Afirmaţia este valabilă chiar pentru urmaşul său direct, XENOFON. Atenian de origine (născut prin 427–426), discipol al lui Socrate, el a dus o viaţă aventuroasă, s-a înrolat în oastea de mercenari cu care Cirus cel Tânăr urmărea să-l înlăture de pe tronul Persiei pe fratele său Artaxerxes, a fost exilat din Atena, trăindu-şi o mare parte a vieţii la Sparta şi participând la diferite expediţii, pentru a reveni în ultima parte a vieţii (a murit după 354), în cetatea natală.

Continuă citirea →

Istoriografia greacă şi elenistică (partea a doua)

Herodot si Tucidide

Herodot si Tucidide

HERODOT din Halicarnas (n. cca 485 – m. cca 420 î.Hr.) este considerat, în general, drept întemeietorul disciplinei noastre, drept “părintele istoriei”, după aprecierea lui Cicero. Scrierea sa, Istorii, este, astfel, o operă de pionerat, ceea ce face ca ea să aibă importante limite; în acelaşi timp, însă, Herodot a indicat principalele direcţii pe care trebuia să meargă noua disciplină, a pus bazele unor importante tradiţii, ce aveau să fie dezvoltate ulterior.

Continuă citirea →

Istoriografia greacă şi elenistică (prima parte)

Hesiod

Hesiod

Ca şi alte manifestări ale spiritului uman, istoriografia – în sensul propriu al cuvântului – este un produs al Greciei antice. Faptul îşi are explicaţiile sale bine definite. Elada a oferit gândirii, în general, şi celei istoriografice, în particular, condiţii mult mai favorabile decât acelea din Orientul antic. Ele rezultă, în primul rând, din superioritatea structurii social-politice a Greciei antice. Spre deosebire de Orient, unde imense teritorii sunt reunite sub puterea despotică a unui monarh, considerat ca o zeitate pe tron, ceea ce nu îngăduia o viaţă politică şi elimina posibilitatea unei gândiri libere, în Grecia predominau statele-cetăţi; or, multitudinea acestora şi specificul organizării lor au permis participarea unui mare număr de cetăţeni la viaţa publică. Dezbaterile din agora, prin varietatea lor şi relativa libertate în care erau purtate, au contribuit nu numai la stimularea gândirii politice, ci şi la dezvoltarea generală a spiritului grec. Printre altele, ele erau de natură să stimuleze preocupările pentru istorie; în dezbaterea unei probleme contemporane, apelul la trecut era adesea indispensabil pentru argumentarea unei anumite hotărâri.

Continuă citirea →