Arhive etichetă: istoria muzeului Ermitaj

Muzeul Ermitaj – O istorie

Potrivit opiniei generale, existenţa Muzeului Ermitaj se datorează lui Petru cel Mare, fapt adevărat însă doar în parte. Cu excepţia unor tablouri flamande, pe ţar nu îl interesau prea mult operele de artă, el fiind atras cu preponderenţă de obiectele rare, de curiozităţile naturale şi de ciudăţenile de orice fel.

Se povesteşte că reuşise să creeze un muzeu terifiant cu mumii, fetuşi diformi şi alte „delicii” de acest gen şi că îşi obliga supuşii să îl viziteze frecvent. A trebuit totuşi să organizeze un sistem de încurajare pe bază de votcă pentru a-i ajuta pe nefericiţi să-şi învingă dezgustul. 🙂

Din fericire, Pentru cel Mare era şi un mare admirator al obiectelor misterioase din aur care, frecvent, ieşeau la suprafaţa vălurită a stepelor. El nu putea şti, însă acelea erau miticele podoabe pe care sciţii şi sarmaţii le îngropaseră odată cu morţii lor şi care, în zilele noastre, reprezintă unul dintre punctele de interes ale Marelui Ermitaj.

Însă adevărata autoare a înfiinţării muzeului a fost Ecaterina cea Mare, la mijlocul secolului al XVIII-lea. În 1764, lângă Palatul de Iarnă din Sankt Petersbug , ţarina porunceşte să i se construiască o reşedinţă retrasă, pentru recreere sau, altfel spus, un „Ermitaj„, în care să stea liniştită, înconjurată de câţiva prieteni şi admirând tablourile pe care le cumpăra  de pe piaţa europeană. Ecaterina nu se pricepea prea mult la pictură, dar îi placea enorm să achiziţioneze tablouri: „Sunt doar o lacomă, nu o cunoscătoare„, spunea despre sine.

Ecaterina se retrăgea cu plăcere la Ermitaj („Mă duc să admir operele, eu şi şoarecii„), în compania unor prieteni apropriaţi, care erau supuşi unor reguli cel puţin bizare: pentru a pătrunde aici trebuiau să renunţe la sabie şi pălărie, precum şi la rang sau la dreptul de întâietate;  se impunea atenţie maximă pentru a nu rupe ceva, se vorbea doar în şoaptă şi nu era încuviinţat căscatul. Cine nu se supunea acestor reguli era obligat să bea … apă, o adevarată jignire pentru un rus. 🙂

Aceste reguli – mai puţin pedeapsa – sunt valabile şi astăzi.

Trebuie spus însă că, de atunci, Ermitajul s-a dezvoltat fără măsură: aripa cea mică pe care şi-o dorise Ecaterina s-a mărit de cinci ori, iar numele de Ermitaj s-a extins la toate cele cinci clădiri care îl compun azi.

La etajul principal se aflau reşedinţa familiei ţarului, pe de o parte, şi pinacoteca dedicată artei antice, pe de alta.

La parter se află antichităţile greceşti, romane şi renumitele obiecte de aur, iar la etajul al treilea celebrii impresionişti şi postimpresionişti din colecţiile Shukin şi Morozov, naţionalizate după revoluţia bolşevică.

Istoria a lovit dur magnificele colecţii ale ţarilor. Stalin le-a vândut americanilor, pe ascuns, unele capodopere impresioniste pentru a cumpăra tractoare. Funcţionarii muzeului au privit cu groază aceste pierderi, dar au găsit o soluţie salvatoare: vânzarea antichităţilor georgiene. De origine georgiană, Stalin a fost atins în punctul sensibil şi, prin urmare, a ordonat să nu se mai vândă nimic.

În timpul asediului nazist al oraşului Leningrad, toate tablourile de la Ermitaj au fost adăpostite în afara clădirilor, fără ca activitatea muzeului să înceteze: ghizii purtau elevii prin faţa ramelor goale, continuând să le prezinte tablourile ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, dovedind astfel că arta putea încuraja şi ajuta la depăşirea ororilor războiului.

Anunțuri