Arhive etichetă: islam

Spiritul de cruciadă. Itinerariile. Călătoria

cruciade

Spiritul de cruciadă

Fenomenul cruciadei nu era un fenomen nou, ci „rezultatul unui ansamblu de idei şi de practici îndelung meditate în decursul secolelor precedente“. Astfel era, de pildă, „locul din ce în ce mai important pe care îl lua Ierusalimul în spiritualitatea Occidentului medieval. Încă din primele secole ale creştinismului numele Ierusalimului a fost încărcat cu diverse interpretări simbolice şi alegorice“. Încât, încă din secolul al IV-lea s-a manifestat dorinţa creştinilor din Occident de a vizita pentru a vedea cu ochii lor locurile în care a trăit şi a pătimit Iisus. Reîntorşi din lunga lor călătorie, pelerinii aduceau cu ei – începând chiar din sec. V – numeroase şi felurite relicve, a căror veneraţie nu făcea decât să sporească şi mai mult dorinţa miilor de credinţioşi de a vizita Locurile Sfinte.

După anul 980, valurile de pelerini s-au succedat într-una, din ce în ce mai numeroase; unele luând forma unor adevărate expediţii organizate, – cum a fost pelerinajul din 1025-1026, care a reunit nobili şi ecleziastici din vestul Franţei şi din regiunile rhenane; altele – îndată după 1054 – erau expediţii formate din mii de pelerini, mulţi din ei înarmati şi trebuind uneori să poarte adevărate lupte contra musulmanilor, cum a fost cazul expeditiei din 1054, însumând peste 3000 de pelerini comandaţi de episcopul de Cambrai; în îndeosebi pelerinajul colectiv – numărând între 7000 şi 12.000 de persoane, după mărturiile contemporane – întreprins în 1064-1065 organizat şi condus de un grup de episcopi germani, în frunte cu episcopul Gunther din Bamberg.

Continuă citirea →

Cruciadele. Cauze, împrejurări, preparative

cruciati

Operaţiuni militare de cea mai mare anvergură pe care le-a întreprins Occidentul medieval, cruciadele au constituit şi sub alte raporturi un moment semnificativ al istoriei civilizaţiei. Considerate mult timp (până către 1806) exclusiv sub aspectul lor religios, în realitate aceste expediţii au avut drept cauze (şi rezultate) elemente de natură diferită – economice, sociale, politice, morale, – deşi au fost mobilizate şi s-au desfăşurat sub lozinca „războiul sfânt”, de eliberare a Ierusalimului şi „a Sfântului Mormânt” de sub ocupaţia „păgânilor” musulmani.

Precedente

Cruciadele au avut, drept precedente, contraofensivele lumii creştine – timp de aproape patru secole – în scopul înlăturării dominaţiei Islamului. În acest sens, momentele principale au fost: lupta de Reconquista din Spania (unde luptaseră şi cavaleri francezi, în 1064, 1073, 1088) văzută de papalitate ca un „război sfânt” şi care, virtual, se încheiase la începutul sec. XIII; aşa-numita „epopee bizantină“, războaiele duse de Imperiul bizantin contra ofensivei musulmane, îndeosebi între 960-1030; acţiunile militare ale marilor oraşe italiene Pisa şi Genova, care în 1015 cuceresc Sardinia ocupată de arabi, întinzându-şi apoi controlul şi asupra coastelor Algeriei şi Tunisiei; eliberarea de către normanzi a Siciliei şi Maltei (1061-1092), după ce acestea fuseseră timp de două secole posesiuni arabe; în fine, lupta tenace a armenilor pentru a-şi apăra credinţa şi patria contra musulmanilor.

Continuă citirea →

Reconquista

Măcinat de lupte interne, regatul vizigot se prăbuşise cu 0 extremă rapiditate sub atacurile începute de arabi în 711, o dată cu invazia berberului Tarik. În şapte ani, aproape întreaga Peninsulă Iberică era cucerită şi organizată mai târziu sub forma califatului de Cordoba, cu excepţia regiunilor muntoase şi greu accesibile din nord, unde se menţinuseră mici state creştine, precum regatele Asturiilor, Leon şi Navarra. În secolele VIII-IX, disensiunile interne din aceste regate nu permit ofensiva împotriva Islamului, dar nici nu îngăduie avansul arabilor dincolo de linia Coimbra-Toledo-Guadalajara.

Continuă citirea →

De cand este moderna Europa?

Au trecut câteva decenii bune de când conceptul de „modernitate” – cu rezonanţe diferite în sfera istoriografiei și în cea a criticii literare sau de artă – a fost cercetat îndeaproape și, în parte cel puţin, lămurit pentru istorici. După conferinţele sale londoneze la King`s College, istoricul francez Henri Hauser publica la Paris, în anul imediat următor, cunoscuta-i carte La modernité du XVI-ème siècle. Acolo, veacul scurs între 1500 și 1600 apărea, în mod limpede, ca o „prefigurare a timpului nostru” – idee pe care Fernand Braudel avea să o reia după două decenii –, arătând că apariţia statelor moderne, a sentimentelor naţionale, triumful limbilor „vulgare” asupra latinei – mai ales prin traducerea în vernaculară a Bibliei, din Anglia și din Cehia până în Franţa și Germania – fiind acele elemente de politică și spiritualitate care omologhează depășirea evului mediu.

Continuă citirea →