Arhive etichetă: intimitate

Stephen Hawking în intimitate

stephen hawkingPe 14 martie 2018 a murit fizicianul englez Stephen Hawking (1942-2018), prilej de a prezenta câteva aspecte mai puțin cunoscute ale vieții sale, dezvăluite de prima sa soție, Jane.

StyleCapture_2019-03-14_15-49-26_843Într-o fotografie de la nunta lui Jane Wilde cu Stephen Hawking, petrecută la Cambridge în vara lui 1965, tânărul fizician (avea 23 de ani) stă în picioare, la brațul miresei, sprijinindu-se ușor într-un baston. Fusese deja diagnosticat cu o boală neurologică degenerativă căreia i se prezisese apropiatul deznodământ fatal. În anii următori, maladia lui Stephen progresează aproape în același ritm cu faima sa ca om de știință: mai întâi, tânărul fellow al Colegiului Caius de la Cambridge trebuie să recurgă la un scaun cu rotile, apoi își pierde definitiv vocea – imaginea genialului cosmolog paralizat, care vorbește prin intermediul unui computer, e bine cunoscută.

Deși a fost avertizată de la bun început asupra gravității bolii soțului ei, Jane crede că iubirea o va ajuta să depășească orice dificultate. Naște trei copii, îl îngrijește multă vreme aproape singură pe Stephen și renunță la orice carieră proprie. Cu trecerea timpului, dragostea ei se amestecă tot mai mult cu compasiunea. E mândră de succesele științifice ale lui Stephen, ceea ce n-o împiedică să-i vadă cu luciditate defectele. Se străduiește să-i sprijine cariera și să-i fie mereu loială.

Până la urmă, dragostea cu multe fațete a lui Jane n-a fost de ajuns. Celebru și bogat în urma milioanelor de exemplare vândute ale cărții sale de popularizare a cosmologiei Scurtă istorie a timpului, Stephen Hawking cade sub influența – și farmecele –  uneia dintre infirmierele echipei medicale care-l asistă permanent. Își părăsește familia și după o vreme divorțează de Jane.

Aceasta își amintește:

„… mă nedumerea tendința lui Stephen de a sta multe ore seara și în weekenduri în poziția Gânditorului lui Rodin, cu capul sprijinit în mâna dreaptă, transportat în altă dimensiune, pierdut pentru mine și copiii care se jucau în jurul lui. Oricât de mare era provocarea fizicii găurilor negre, adâncurile de concentrare în care se cufunda mi se păreau de neînțeles. La început am crezut că-l frământa o problemă matematică. Așa că-l întrebam veselă la ce se gândește, dar de obicei nu-mi răspundea, așa că începeam să mă neliniștesc. Poate că nu stătea confortabil în scaunul cu rotile sau era bolnav? îl întrebam. Îl supărase oare refuzul meu de a-l însoți la următoarea conferință? Cum tot nu-mi răspundea sau dădea din cap neconvingător, am început să bănuiesc că toate aceste motive și multe altele, la care se adăuga deprimarea cauzată de deteriorarea stării lui, deveniseră de nesuportat.” (p. 187)

Continuă citirea →

Din intimitatea casei regale. Ce face o principesă pentru două pălării?

regina maria„Lt.-colonel Prezan aducea cu dânsul reputația unui eminent militar, reputaţie ce s-a dovedit pe de-a întregul meritată prin splendida carieră ce a făcut în viitor şi marele rol jucat pe timpul Primului Război Mondial când a fost numit şeful Statului-Major al Armatei. Înalt, svelt, vioi, cu un început marcat de chelie şi o mică bărbuță castanie, era un om foarte politicos, cu ținuta sigură şi socotit la vorbă, destoinic sfătuitor totdeauna; părea a fi o fire blajină, în realitate însă era energic, dârz în hotărârile sale, clar văzător şi foarte milităros. Amândoi soții Prezan mi-au arătat totdeauna aşa de multă simpatie încât m-am ataşat cu toată sinceritatea de dânșii. După plecarea lor de la Curte, i-am regretat din inimă; ani şi ani de-a rândul n-am lipsit vreodată să nu-i felicit la onomastica lor, sau la anul nou, precum nu i-am lăsat niciodată fără ziare străine şi de ale noastre când se aflau la moşia lor Schineta din judetul Roman.

Olga Prezan era pe atunci, în 1898, când am cunoscut-o întâi, o femeie tânără de tot, foarte frumuşică şi tare atrăgătoare, cu surâsul jucând în colțul buzelor roşii, o brună cu pielița obrazului mată şi ochi frumoşi scânteietori în care sălăşluiau mai multe varietăți de draci Azi s-ar spune de ea că are mult, foarte mult „sex-appeal!”.

Continuă citirea →

Îndrăgostit întâia dată

Garabet Ibrăileanu s-a îndrăgostit întâia dată – după mărturisirea lui, în sens „adevărat sau aproape adevărat” – la 18 ani, în iulie 1889, într-o vacanţă pe care o petrecea în oraşul Roman. Ca orice tânăr melancolic se plimba zilnic prin grădina publică a oraşului, unde la un moment dat vede o fată „subţire, înaltă, cu coada pe spate, cu părul galben şi cu ochii negri”, care ţinea în mână un trandafir roşu. N-o cunoştea, şi n-o va cunoaşte personal vreodată, fiind extrem de timid la vremea aceea, însă imaginea ei îl va însoţi multă, multă vreme.

Continuă citirea →