Arhive etichetă: Intemeierea Romei

Legenda întemeierii Romei (pentru cititorii grăbiți)

romulus-remusDupă distrugerea Troiei, Eneas, fiul lui Anchise şi al Afroditei (Venus în Panteonul roman), ajunge, însoţit de fiul său Ascaniu (Iulus), după lungi peregrinări, pe coastele Italiei. Eroul troian se căsătoreşte cu fiica regelui Latinus şi fondează oraşul Lavinium, iar Ascaniu întemeiază cetatea Alba Longa; al doisprezecelea rege al acesteia este Numitor.

Regele Amulius, care îşi detronase fratele, pe Numitor, o sileşte pe fiica acestuia, Rhea Silvia, să devină preoteasă a zeiţei Vesta. Numai că aceasta naşte doi gemeni – Romulus şi Remus, fiii zeului Marte. Amulius îi aruncă pe cei doi copii în Tibru. Salvaţi şi alăptaţi de o lupoaică, sunt găsiţi la poalele Palatinului şi crescuţi de păstorul Faustulus. Ajunşi la vârsta adolescenţei, cei doi fraţi află care le este originea, reuşesc să îl pedepsească pe uzurpator şi să îl repună în drepturi pe bunicul lor, Numitor. Se hotărăsc apoi să înalţe o cetate; consultă semnele prevestitoare, care îl avantajează pe Romulus, iar acesta îl ucide pe Remus, devenind regele Romei.

Anunțuri

Cine a fost Romulus?

Romulus si Remus

Romulus. Întemeietor mitic al Romei şi protagonist al legendelor referitoare la începuturile istorice ale cetăţii.

Conform tradiţiei celei mai răspândite, Romulus şi Remus erau fiii lui Marte şi ai Rheei Silvia; mama lor era fiica lui Numitor, un urmaş al lui Iulus, fiul lui Enea. Numitor fusese îndepărtat din tronul Albei Longa de fratele său Amulius. La naşterea gemenilor, pentru că era vestală şi făcuse deci jurământ de castitate, Rhea Silvia a fost întemniţată împreună cu pruncii sau, în versiunea mai cunoscută, a fost abandonată în apele Tibrului; plutind la voia întâmplării, coşul în care fuseseră puşi nou-născuţii s-a oprit în cele din urmă pe unul din maluri, unde cei doi au fost alăptaţi de o lupoaică şi adăpostiţi în vizuina ei (legenda menţionează aici şi prezenţa unei ciocănitori: lupul şi ciocănitoarea sunt animale consacrate lui Marte). Acolo i-a găsit Faustulus, păstorul turmelor regelui Amulius; acesta i-a luat acasă şi i-a îngrijit împreună cu soţia sa Acca Larentia (care avea deja doisprezece fii).

Devenind adulţi, Romulus şi Remus, cărora Faustulus le dezvăluise obârşia regească, l-au ucis pe Amulius şi l-au reîntronat pe Numitor; au părăsit apoi Alba Longa, hotărâţi să-şi întemeieze propria cetate pe malurile Tibrului. Foarte curând însă, între cei doi au apărut neînţelegeri, atât asupra locului viitoarei cetăţi, cât şi a numelui ce urma să-l poarte şi care trebuia să fie al unuia din ei. În încăierarea iscată, Remus a fost ucis de fratele său (ori de un locţiitor al acestuia, Celerus), iar Romulus a săvârşit de unul singur întemeierea.

Continuă citirea →

Intemeierea Romei

Roma s-a structurat ca oraş-stat mai târziu decât alte întemeieri latine. Tradiţia istorică aminteşte un mare număr de asemenea formaţiuni precum şi constituirea timpurie a unei ligi latine, cu instituţii proprii şi un sanctuar federal. Se presupune că acest proces este urmarea dezvoltării agriculturii şi a restrângerii importanţei păstoritului în Latium, a creşterii importurilor, mai ales a celor greceşti, a unor schimbări în obiceiurile funerare, dar şi a adâncirii diferenţierii sociale. Rezultatul cel mai spectaculos rămâne apariţia unor centre de putere în Munţii Albani (Satricum, Anzio, Ardea, Lanivium, Praeneste, etc.). Descoperirea unor necropole cu faze mai vechi de înmormântare (v. Lanuvium şi Osteria dell’Osa) şi a unor sanctuare (Ardea, Aricia, Satricum, Cassino) oferă informaţii numeroase despre această lume latină.

Continuă citirea →

Romulus – întemeierea Romei

Romulus si Remus

Acum fraţii discutau unde anume sã construiascã oraşul, cum sã-l numeascã şi cine sã-i fie stãpânitorul. Romulus alese colina Palatinului, iar Remus considera cã ar fi mai bine sã înalţe oraşul pe dealul Aventin. Pânã la urmã fraţii au hotãrât sã se supunã voinţei zeilor, iar pentru a o afla, trebuiau sã urmãreascã zborul pãsãrilor. Cei doi fraţi se aşezarã deci unul într-o parte şi celãlalt în alta, aşteptând vulturii, consideraţi pe atunci pãsãri prevestitoare. Nu zãbavã din partea unde şedea Remus au apãrut şase vulturi. Peste câteva clipe chiar deasupra capului lui Romulus au trecut în zbor douãsprezece pãsãri. Şi iar s-a iscat gâlceava. Remus susţinea cã învingãtor este el, pentru cã mai întâi lui i s-au arãtat pãsãrile. Dar Romulus era ferm convins cã anume el trebuie sã fie rege, din moment ce a vãzut mai mulţi vulturi.

Romulus s-a apucat sã sape şanţul care avea menirea sã înconjoare zidurile viitorului oraş, dar Remus îşi bãtea joc de munca fratelui sãu şi îl risipea. Şi astfel, în bãtaie de joc, Remus sãri peste şanţ. De data aceasta însã şi-a plãtit scump nechibzuinţa. Se zice cã l-ar fi lovit Romulus, pentru cã frate-sãu îl scosese din rãbdãri, şi cã dupã întâmplarea aceasta Romulus ar fi zis: „Aşa se va întâmpla cu oricine va îndrãzni sã treacã peste zidurile oraşului meu!” Alţii afirmã cã Remus a fost ucis de cãtre unul din prietenii lui Romulus. Şi se mai spune cã în timpul încãierãrii au cãzut mai mulþi oameni, printre care şi Faustulus, cel care i-a crescut pe fraţi.

Dupã ce şi-a înmormântat fratele, Romulus s-a apucat sã zideascã oraşul. Pe atunci lucrãrile erau însoţite de diverse ritualuri. De exemplu, a fost sãpatã mai întâi o groapã mare şi în ea au fost depuse tot soiul de fructe şi grâne. Apoi, pe rând, fiecare din oamenii lui Romulus a aruncat în groapã câte un pumn de ţãrânã adus de la baştinã sa, astfel producându-se unirea tuturor viitorilor cetãţeni ai oraşului, sosiţi de pe diferite meleaguri. Groapa aceasta, numitã mundus, constituia centrul oraşului.

Apoi Romulus a înjugat la un plug un taur şi o vacã şi a tras o brazdã adâncã, de-a lungul cãreia urmau sã fie înãlţate zidurile cetãţii. Acolo unde el ridica plugul şi brazda se întrerupea era locul pentru o poartã. Dupã sãvârşirea acestei rânduieli zidul era considerat sfânt. Oraşul a cãpãtat numele întemeietorului, Romulus, primul lui rege.

Una din primele clãdiri zidite la Roma a fost în cinstea zeului Asylaios. Acolo îşi aflau adãpostul robii fugiţi de la stãpâni. La Roma erau primiţi toţi surghiuniţii şi pribegii de pretutindeni, şi nimeni nu era preocupat de trecutul lor. Astfel, numãrul locuitorilor şi proporţiile oraşului creşteau încontinuu.

Oamenii de ştiinţã din Roma de mai târziu susţineau cã au calculat exact data întemeierii Romei. Aceasta ar fi fost, conform deducţiei lor, 21 aprilie 753 î.Hr. Şi cu toate cã romanii consemnau anual pe aceasta datã ziua naşterii patriei, fãrã îndoialã, întemeierea Romei nu era decât o legendã, iar Romulus şi Remus, nişte figuri mitologice. Astãzi, de exemplu, se ştie cã Roma nu-şi trage numele de la Romulus, iar povestea cu Romulus a fost inventatã pentru a explica începutul şi numele oraşului.

cititi si Romulus – rapirea sabinelor

sursa: Plutarh, Oameni iluştri ai Romei antice, Chişinãu, Editura Cartier, 2004