Arhive etichetă: intelectuali

Cum îşi petreceau românii timpul liber în perioada interbelică

cum isi petreceau romanii timpul liber in perioada interbelica

La sate, timpul liber era din belşug în perioada de iarnă, când nu se efectuau lucrări agricole; în celelalte anotimpuri, munca la câmp nu le oferea nici un răgaz. Zilele de sărbătoare erau respectate; cei mai mulţi ţărani mergeau duminica dimineaţa la biserică. După masă, se întâlneau în faţa primăriei sau la cârciumă, unde discutau probleme privind viaţa satului, a judeţului şi chiar a ţării, despre partide şi despre oamenii politici. În unele sate erau cămine culturale, pe scena cărora se prezentau spectacole susţinute de elevi, de cetăţenii talentaţi sau chiar de formaţiuni artistice venite de la oraş. Tot aici, învăţătorii, profesorii, medicul, preotul ţineau conferinţe, pe teme diverse, de cultură generală, igienă, sănătate, religie.

Femeile se adunau pe şanţ sau pe banca din faţa porţii, informându-se despre ce se mai întâmpla prin sat, despre activităţile casnice (modele de împletit sau de ţesut, conservarea alimentelor etc.). De Paşti şi de Crăciun, finii îşi vizitau naşii, cărora le aduceau diverse cadouri (ouă roşii, pască, friptură de miel, cozonac, vin, rachiu, cârnaţi etc.); cu acest prilej, luau masa împreună. De Anul Nou, se desfăşurau mari serbări folclorice, la care participa întregul sat. Nunţile şi botezurile, precum şi hramul bisericii erau, de asemenea, prilejuri de petrecere plăcută, în grupuri mari, a timpului liber.

Intelectualii satului, precum şi unii ţărani – mai ales cei implicaţi în politică – citeau ziarele pe care le cumpărau de la oraş, cam o dată pe săptămână, iar unii dintre ei ascultau emisiunile de radio (într-un sat, spre sfârşitul perioadei interbelice, existau două-trei aparate de radio).

Continuă citirea →

Azil de invalizi intelectuali

azil de intelectuali

 În 1904, adresându-se lui Ioan Kalinderu – pe atunci preşedinte al Academiei Române–, Duiliu Zamfirescu a făcut un aspru rechizitoriu la adresa înaltului for, spunând cam aceleaşi lucruri pe care mai toată lumea le gândea, evident, nemulţumit fiind de propriile eşecuri şi de perspectiva raporturilor cu instituţia:

„Chestiunea Academiei faţă de literatura românească modernă e foarte importantă şi foarte umilitoare, şi ar putea forma obiectul unui studiu care s-ar chema scandalul timpului. Când te gândeşti că cei mai mari scriitori ai neamului nostru, Eminescu, Creangă şi Caragiale nu au fost şi nu sunt membri în Academie; când mie mi se neagă un premiu; când se face politică de sectari din fiecare numire, din fiecare sprijin; când totul este organizat pentru susţinerea şi încurajarea mediocrităţilor – te întrebi dacă n-ar fi drept să se revizuiască întreaga alcătuire a acestei instituţii care, desigur, nu mai răspunde astăzi pioaselor gânduri ale donatorilor, acelora ce şi-au lăsat averile pentru crearea unui institut de onoare, de litere şi ştiinţe, iar nu pentru crearea unei arhive moarte şi a unui azil de invalizi intelectuali”.

sursa: Lucian Nastasă, Suveranii universităţilor româneşti, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2007, pag. 497-498

Intelectualii şi practica incinerării

foc

Intuind sfârşitul, Garabet Ibrăileanu a rugat pe cei din familie ca după moarte corpul să nu-i fie expus, să nu se organizeze funeralii cu discursuri, depuneri de flori etc. Corpul să-i fie grabnic învelit în giulgiuri multe, închis apoi în sicriu şi incinerat, asemenea vechiului său prieten Paul Zarifopol, mort doi ani mai devreme [Acesta murise la 1 mai 1934, la numai 59 ani, fiind incinerat pe 3 mai]. Iar aceste ultime dorinţe i-au şi fost respectate, imediat după deces fiind depus la capela spitalului în care s-a stins, iar după alte douăzeci şi patru de ore desfăşurându-se ceremonia incinerării la crematoriul Cenuşa din Bucureşti.

Continuă citirea →

Intelectuali pe câmpul de luptă

Războiul civil din Spania (1936-1939) a fost generat de scrutinul general din februarie 1936, când o alianţă a facţiunilor de stânga a împiedicat extrema dreaptă să preia puterea. Spania a fost aruncată în haos de acţiunile extremiştilor care doreau o reformare rapidă a regimului politic. În luna iulie a acelui an, generalul Franco a condus o revoltă armată care avea să se transforme într-un război civil ce va dura 3 ani.

Continuă citirea →

Despre cultura ramniceana (II)

sursa imaginii: chirac.wordpress.com

Dobândirea Independenţei a creat o stare de emulaţie cvasigenerală, îndeosebi în rândul forţele active ale naţiunii nou formate. Societăţi culturale, asociaţii, reviste de cultură, o presă pe cât de progresistă, pe atât de conştientă în campaniile sale cotidiene.

La 14 iunie 1892, un grup de intelectuali au fondat secţiunea Râmnicu Sărat a „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor“, pentru ca la 20 octombie 1893 să se înfiinţeze filiala râmniceană a Societăţii „Ateneul Român“. În 1897, din iniţiativa doctorilor Blasianu şi N. Dobreanu a fost înfiinţată Societatea Filarmonică. Fenomenul cultural s-a propagat şi în mediul rural, în anul 1903 în judeţul Râmnicu Sărat fiind înregistrate 12 cercuri culturale. La 15 noiembrie 1895 documentele consemnează Teatrul din Grădina de Vară, o instituţie emblematică a Râmnicului, o clădire proiectată de un fiu al acestor locuri, cunoscutul arhitect Petre Antonescu. În acelaşi an este menţionat şi un teatru-bufet, situat în grădina publică. Renovat în 1906 -1907 de M. Bragadiru, teatrul avea o sală de spectacole cu galerie şi balcon.

O altă societate importantă a fost înfiinţată în 1905. Este vorba de societatea culturală „Vasile Alecsandri“, doi ani mai târziu aceasta reorganizându-se într-o nouă formulă de conducere şi cu titulatura „Liga culturală“, filiala Râmnicu Sărat. În 1909, Nicolae Iorga a inaugurat ciclul de conferinţe organizate de societatea culturală „Vasile Alecsandri“ cu o expunere despre „presa românească şi menirea ei“.

În 1912, Menelaş Chircu (1864-1940, marele boier al Râmnicului, tatăl celor doi fraţi, Toma şi Menelaş M. Chircu, cel mai cunoscut crescător de animale de rasă din zonă, care a omologat pe plan naţional rasa „Buestraşul de Bisoca“) se dedică păstrării tradiţiilor româneşti, înfiinţând ansamblul „Chindia“. Societatea de jocuri, port şi muzică „Chindia“ se va impune în peisajul cultural al Râmnicului timp de peste două decenii. Cele şapte perechi de dansatori provenind din două zone tradiţionale, Buda-Dumitreşti şi Dumitreşti-Chiojdeni-Bisoca, vor fi acompaniate de un taraf de lăutari, printre care şi un cobzar. După o scurtă întrerupere, în timpul primului război mondial, ansamblul folcloric „Chindia“ devine cunoscut în ţară şi în străinătate. În 1921 acesta participă la festivităţile organizate la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu prilejul „centenarului Tudor Vladimirescu“, componenţii acestuia fiind felicitaţi personal de către Regele Ferdinand şi Regina Maria; în anii următori “Chindia” întreprinde turnee încununate de succes la Viena (1934), Istanbul (1935), Berlin (1936), Oslo (1937), Roma (1938) şi pe Coasta de Azur (1938 şi 1939).

Boierul râmnicean avea strânse relaţii de prietenie cu Alex. Vlahuţă, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe pictorul Nicolae Grigorescu, în colecţia sa intrând astfel pânze celebre precum Bisoceanca, Car cu boi, În zăvoi, unele realizate în călătoriile din Munţii Râmnicului. Alături de Al. Zamfirescu şi Ghiţă Negulescu, Menelaş Chircu s-a aflat în Comitetul de iniţiativă pentru ridicare bustului scritorului Alex. Vlahuţă, lucrare realizată de sculptorul Oscar Spathe şi dezvelită la 25 aprilie 1937.

În perioada interbelică au mai funcţionat la Rm. Sărat cenaclul cultural „Octavian Moşescu“ (1924) şi cercul cultural „Munca“ (1925), unde se vor susţine cicluri periodice de conferinţe. Un alt moment important în viaţa urbei îl va constitui inaugurarea la 10 ianuarie 1935 a unei instituţii reprezentative – „casa culturală“ a Râmnicului Sărat, devenită la 25 martie 1939 Căminul cultural “Constantin Brâncoveanu”.

*****

Sursa: Dorin Ivan – Slam Ramnic, Repere culturale şi istorice, Editura TEMPUS Bucureşti, 2003

Despre intelectuali – Vasile Ghica

Moartea intelectualilor indoliaza bibliotecile!