Arhive etichetă: integrare

Ziua Europei

Articolul va prezenta în mod succint istoricul zilei de 9 mai şi, de asemenea, va evidenţia rolul important pe care l-a avut unul dintre părinţii fondatori ai Europei (Jean Monnet) în crearea sistemului european de integrare. Pentru început, însă, câteva cuvinte despre contextul european postbelic.

Aşa cum se ştie, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a lăsat în urma sa o Europă distrusă din punct de vedere material, frământată de puternice crize politice şi divizată, prin “cortina de fier”, în două mari blocuri: Est şi Vest. Apare, în acest context, un puternic curent înspre o politică internaţională care să fie capabilă să oprească o a treia conflagraţie mondială şi să consolideze Europa din punct de vedere economic (în faţa S.U.A. şi a U.R.S.S.). Sunt create, aşadar, după război, o serie de organizaţii internaţionale la nivel universal şi regional-european, organizaţii având caracter politic, militar sau economic.

Într-un moment complicat din primăvara anului 1950, şi anume: începerea Războiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Franţei, îi este încredinţată de către omologii săi din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii o misiune foarte importantă: crearea unui plan care să ducă la reintegrarea Germaniei Federale în concertul european.

Deşi 5 ani trecuseră de la sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial, reconcilierea între foştii inamici părea încă foarte departe. Problema crucială cu care se confrunta Europa era aceea de a evita greşelile trecutului şi de a pune bazele pentru o pace durabilă între naţiuni care fuseseră multă vreme în conflict. Soluţia la această problemă era că relaţia dintre Franţa şi Germania să cunoască un nou început; dacă s-ar fi putut crea legaturi strânse între cele două state, atunci celorlalte ţări libere din Europa li s-ar fi dat un impuls către un destin împreună. Dar cum se putea realiza acest lucru?

Pentru a găsi o solutie, Robert Schuman recurge la geniul inventiv al unui om necunoscut încă marelui public, dar cu o experienţă excepţională, acumulată în urma unei îndelungate cariere internaţionale – Jean Monnet. Fără a fi avut vreodată un mandat politic, el deţinea reputaţia de a fi pragmatic, preocupat de găsirea celor mai eficiente soluţii. Era, deci, omul cel mai potrivit să ducă la îndeplinire o asemenea misiune.

În continuare, vor fi precizate câteva elemente esenţiale ale conţinutului ideii propuse de Monnet şi argumentele aduse în favoarea acesteia.

Jean Monnet a ajuns la concluzia că era iluzoriu să încerce crearea dintr-o dată a unui edificiu instituţional complet supranaţional fără a întâmpina o rezistenţă puternică din partea statelor recent ieşite din război. În opinia sa, pentru a reuşi, trebuia ca obiectivele propuse în cadrul cooperării între statele europene să fie limitate la domenii precise, dar cu puternic impact psihologic şi să instituie un mecanism de decizie care să primească, apoi, în mod gradual, noi competenţe. Motivaţia acestei initiaţive a fost următoarea: era puţin probabil să i se impună Germaniei un control unilateral asupra industriei sale grele, însă, pe de altă parte, a o lăsa complet independentă era considerată o ameninţare potenţială la adresa păcii; astfel, singura soluţie era aceea a integrării Germaniei (din punct de vedere politic şi economic) într-o comunitate europeană puternic structurată.

Practic, proiectul a fost rodul unui complot. Jean Monnet şi colaboratorii săi au redactat în ultimele zile ale lui aprilie 1950 o notă de câteva pagini ce conţinea expunerea de motive şi dispozitivul unei propuneri care avea să bulverseze toate schemele diplomaţiei clasice. Departe de a recurge la tradiţionalele consultări cu serviciile ministeriale competente, Jean Monnet şi-a înconjurat proiectul de cea mai mare discreţie pentru a evita posibilele obiecţii sau contrapropuneri care ar fi modificat esenţa ideii sale.

Învăluit în cel mai mare secret, pentru a nu-l lipsi de avantajul surprizei, proiectul este finalizat în a 9-a sa variantă pe 6 mai 1950. Ideea lui Jean Monnet este acceptată fără rezerve de Robert Schuman şi, în timp ce acesta din urma prezenta planul în dimineaţa zilei de 9 mai colegilor săi de guvern, un emisar secret îl înmâna personal cancelarului german Konrad Adenauer, a cărui reacţie a fost, de asemenea, entuziastă. Astfel, la ora 4.00, în după-amiaza aceleiaşi zile, proiectul este făcut public sub numele de Declaraţia sau Planul Schuman.

Propunerea concretă viza plasarea producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub responsabilitatea unei autorităţi supreme comune, independente, în cadrul unei organizaţii deschise participării şi altor state europene.

Analizând Planul, observam că el a abordat într-o manieră nouă, de un pragmatism prudent, problema construcţiei europene şi a impus principiul supranaţionalismului. Metoda propusă, şi anume calea comunitară de integrare, acorda prioritate integrării sectoriale şi celei economice, în detrimentul celei globale şi, respectiv, politice. A fost, deci, abandonată schema tradiţională a cooperarii economice între state, propunându-se o formulă nouă, numită „integrare”, în care statele transferă unele competenţe proprii în domenii bine delimitate către o nouă entitate supranaţională, creată prin voinţa lor suverană.

Totodată, acest moment istoric al prezentării ideii unei comunităţi de interese paşnice oferă premisele unei cooperări între vechi inamici, trecând peste resentimentele războiului şi poverile trecutului. Originalitatea ideii lui Monnet consta în unirea oamenilor şi a naţiunilor prin propunerea unui obiectiv comun în care să îşi (re)găsească şi să vadă interesele şi să uite diferenţele sau divergenţele. Se declanşează, astfel, un proces cu totul nou în relaţiile internaţionale – de exercitare în comun a suveranităţii, în anumite domenii. Europa devine astfel continentul care a construit prima regiune economică a lumii – un edificiu ridicat treptat, a cărui activitate a evoluat în timp.

Revenind la Monnet, trebuie spus că el a urmărit întotdeauna unitatea europeană. Monnet nu a căutat să fie un erou; în schimb, istoria îi recunoaşte un rol fundamental în transformarea pacifistă a raporturilor intereuropene. El este dacă nu părintele Europei, cel puţin primus inter pares dintre părinţii Europei contemporane. Un profesor francez spunea: „Monnet un erou? În nici un caz! Prefer imaginea unui Monnet – om al marilor începuturi.

Şi, într-adevăr, totul a început în acea zi de mai când a fost realizată prima iniţiativă în directia creării a ceea ce astăzi poarte numele de „Uniune Europeană”. Este motivul pentru care, la Summit-ul liderilor europeni organizat la Milano în 1986, s-a decis aniversarea zilei 9 mai ca „Zi a Europei”. De atunci, această zi este destinată festivităţilor şi evenimentelor ce subliniază cooperarea între popoarele Europei.

sursa europeana.ro

Anunțuri