Arhive etichetă: Imperiul roman

Zenobia. Regina deşerturilor

Zenobia

Istoria oraşului Palmyra

Oaza în care avea să se dezvolte mai târziu oraşul Palmyra, din mijlocul inospitalierului deşert sirian, a fost mai multe milenii un simplu loc dotat cu apă potabilă şi ocne de sare, vizitat periodic de nomazii din pustiuri. Numai către finele mileniului al II-lea î.e.n. găsim acolo o populaţie sedentară. Textele cuneiforme ale regelui asirian Tiglatphalasar I (1115—1100) menţionează prima dată numele oazei: Tadmor, toponimic tradus de greci şi romani în forma Palmyra, adică „oraşul palmierilor”.

În tot cursul mileniului I î.e.n., Tadmorul a fost disputat între asirieni, babilonieni, perşi, seleucizi şi romani, pentru ca, în primele trei veacuri ale erei noastre, lupta pentru stăpânirea Palmyrei să se desfăşoare între Roma pe de o parte, Parthia şi mai apoi Persia, pe de altă parte.

Populaţia palmiriană s-a format din amestecul a numeroase triburi semite şi nomade, care au adoptat, odată fixate în fertila oază, scrierea arameniană, mai târziu şi pe cea greacă. Întreaga istorie a oraşului a însemnat o luptă continuă pentru menţinerea independenţei sale faţă de puternicii vecini, de la est de Eufrat şi dinspre coastele Mediteranei Orientale.

Continuă citirea →

Harta – Imperiul Roman

Imperiul Roman  – harta