Arhive etichetă: imperiu

Zenobia. Regina deşerturilor (ultima parte)

zenobia regina palmyra

Îmbătată de succesele obţinute în Valea Nilului, Zenobia îşi aruncă imediat forţele asupra Asiei Mici. Acelaşi Zabdas ocupă, în numele reginei, toate posesiunile romane, până lângă Bosfor — unde numai oraşul Chalchedon nu-i deschise porţile. De acum, Marea Egee despărţea cele două imperii, iar Roma pierdea, o dată cu provinciile, toate drumurile comerciale şi resursele economice din Orient.

Când Imperiul roman se găsea în momentul cel mai critic din perioada anarhiei militare, pe tron se urcă Aurelian (martie 270). În acelaşi timp, Zenobia atinsese apogeul primei etape a ambiţiilor sale, în ceea ce priveşte stăpânirea Orientului. Gândul ei se îndrepta către Occident, spre o aventură ce nu putea fi dusă până la capăt de armata sa eterogenă, lipsită de infanterie şi maşini de asediu şi prea dispersată în raport cu efectivele modeste de care dispunea.

Continuă citirea →

Aztecii în istorie

Aztecii au fost membrii uneia dintre ultimele mari civilizaţii native din America. Ei au creat un imperiu uriaş în America de Sud şi Mexic, în timpul secolului al XV-lea.

Începutul puterii aztecilor a avut loc în secolul al XIV-lea, când au construit oraşul Tenochtitlán pe o insulă pe care se află acum Mexico City. Ei au creat marele imperiu prin cucerirea oraşelor vecine, extinzându-se spre sud şi est.

Continuă citirea →

Imperiul Babilonian

Vechiul imperiu Babilonian

Oraşul Babilon din centrul Mesopotamiei s-a dezvoltat până a ajuns să domine întreaga regiune în mileniul II î.Hr.

După căderea celei de-a treia dinastii din Ur, Vechiul Imperiu Babilonian a preluat controlul Mesopotamiei. Prima dinastie din Babilon era formată din amoriţi de origine semită. Cel mai cunoscut dintre aceştia a fost regele Hammurabi, faimos pentru codul său, prima culegere detaliată de legi a Antichităţii. Ea prezintă mai multe procese în 282 de articole, acoperind toate aspectele legale cunoscute atunci. Pedepsele prevăzute pentru infracţiuni erau acordate conform principiului „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“ şi variau de la biciuire până la mutilare şi moarte prin tragere în ţeapă, ardere sau înec. Hammurabi, care se proclamase ,,păstorul poporului“, descria în prefaţa codului cum principala divinitate babiloniană, Marduk, il insărcinase să facă cunoscute oamenilor săi legea şi dreptatea.

Continuă citirea →

Noul imperiu asirian (883-612 i.Hr.)

În timpul Noului Imperiu Asirian (883-612 î.Hr.), dominaţia militară a asirienilor s-a extins până în Palestina, Israel şi Egipt.

reconstituire a palatului regal din Ninive

Asiria şi-a reinceput expansiunea teritorială în timpul domniei regelui Assumasirpal II (883-859 î.Hr.). Se organizau campanii militare anuale pentru a înfrânge rezistenţa regatelor
vecine, iar cuceririle erau urmate de execuţii în masă extrem de violente.

Succesoarea lui Assumasirpal, regina Sammuramat, cunoscută şi sub numele de Semiramida, a condus imperiul cu foarte mare succes. La început, ea a fost regentă pentru fiul său, Adadnirari III (810-783 î.Hr.), dar a continuat să deţină puterea, chiar şi după ce acesta a ajuns la majorat. Un şir de regi slabi, guvematorii de provincie rebeli şi ascensiunea Regatului Urartu ameninţau imperiul.

Continuă citirea →

Scurta istorie a Romei

 Regalitatea (753-509 i.Hr.)

 Roma, al carei teritoriu se întindea între râurile Arno şi Tibru şi Marea Tireniană, a fost la început dominată de etrusci, iar primii săi suverani au fost regii. Monarhul roman, care detinea puterea supremă şi avea autoritatea de a interpreta semnele trimise de zei, nu moştenea tronul, ci era numit de către Senat şi ales de comiţiile curiate. Aceste două instituţii erau alcătuite din patricieni – membrii familiilor bogate.

 Republica (509-27 i.Hr.)

 Pentru că se temeau că regii vor acapara întreaga putere şi că vor ocupa aceastã „funcţie” pe viaţă, romanii au hotărât să îi alunge. În schimb, aveau să înfiinţeze institutii destinate să împiedice o concentrare a puterii în mâinile unui singur individ şi să garanteze participarea cetăţenilor la conducerea cetăţii. Senatul şi comiţiile curiate – care reprezentau poporul roman – au devenit instituţii legislative, iar consulii aveau puterea executivă. Cu ajutorul unei complexe reţele administrative şi birocratice, aceste instituţii controlau până şi cele mai îndepărtate colţuri ale provinciilor cucerite de Roma.

Continuă citirea →

Originea denumirii „Imperiul Bizantin”

Imperiul Bizantin este termenul folosit, în mod convenţional, pentru a numi Imperiul Roman de limbă greacă având capitala la Constantinopol, în Evul Mediu. În anumite contexte specifice, în mod obişnuit, atunci când se vorbeşte despre perioada de dinaintea căderii Imperiului Roman de Apus, Imperiul Bizantin este numit şi Imperiul Roman de Răsărit.

Nu există un consens în ceea ce priveşte data de început a perioadei bizantine. Unii o plasează în timpul domniei lui Diocleţian (284-305), datorită reformelor administrative pe care acesta le-a introdus, împărţind imperiul în pars Orientis şi pars Occidentis. Alţii plasează evenimentul în timpul domniei lui Teodosiu I (379-395) şi a victoriei creştinismului împotriva păgânismului, sau, după moartea sa din 395, în momentul divizării Imperiului în jumătăţile de vest şi de est.

Continuă citirea →