Arhive etichetă: imparateasa

Sisi – Legendă şi adevăr. (VI) Împărăteasa fuge

elisabeta a austrieiSisi nu are răbdare să rămână mai multă vreme într-un loc. O soţie rea, aşa se pare, deoarece îşi lasă soţul mereu singur. Ştie că este însingurat şi că ar avea mare nevoie de ea. S-a reconstruit pentru ea un mic castel la porţile Vienei, ce fusese altădată unul de vânătoare. Ei nu i-a plăcut în mod deosebit, dar l-a decorat după gustul ei. Pictorul Makart trebuie să împodobească pereţii cu motive din Visul unei nopţi de vară, de Shakespeare, piesa ei preferată. Titania era omniprezentă – împărăteasa se vedea la fel şi pe sine – ici şi colo câte un cap de măgar, care ar trebui să fie al împăratului.

Împăratul era foarte singur; nu avea voie să arate nimănui aceasta, el trebuia să guverneze. Continuă să îşi iubească enorm de mult nevasta, lucru pe care îl ştie şi ea. De multă vreme iscăleşte scrisorile cu „micuţul tău care te iubeşte nespus“. Pentru a se împăca pe sine, Sisi aranjează o întâlnire între Franz Iosif şi tânăra actriţă Katharina Schratt, admirată de împărat. Ea devine „prietena“ împăratului şi va rămâne astfel până la moartea lui. A fost tolerată de Sisi, care îi spunea „biata Schratt cea dolofană“.

Continuă citirea →

Sisi – Legendă şi adevăr. (IV) „Cea mai frumoasă împărăteasă a lumii“

sisi elisabeth austriaO femeie matură, frumoasă şi sigură de sine

Sisi s-a întors la curte şi s-a îmbolnăvit din nou. Şi ea a înţeles că este vorba de reacţii nervoase, căci de câte ori este departe de Viena se simte bine. Oficial, se declară că împărăteasa suferă de o boală de plămâni şi că trebuie să plece într-o regiune mai caldă. În consecinţă, în iarna anului 1860, ea pleacă în insula Madeira, însoţită de un mic anturaj, ales de ea. Îşi conduce singură viaţa şi se reface rapid. Starea ei se înrăutăţeşte din nou după ce revine la Viena. Medicii spun că viaţa ei este în pericol. Împărăteasa călătoreşte în sud timp de doi ani şi ezită să se întoarcă acasă. Să fi fost Sisi o soţie rea şi o mamă delăsătoare? Să nu ştie că ar fi trebuit să fie alături de soţ?

Împăratul ar fi avut mare nevoie de sprijin. În acel an a luptat din rasputeri să menţină imperiul habsburgic, care se tot destramă – un stat multinaţional ce nu mai poate ţine laolaltă teritoriile diverselor naţionalităţi. Într-o epocă în care popoarele tind spre identitate naţională şi statală, monarhia austriacă a devenit o idee demodată. Împăratul pierde tot mai multe războaie prin care încearcă să menţină cu forţa imperiul. În timp ce Sisi este bolnavă sau străluceste prin absenţă, Franz Iosif încearcă să-şi impună forţa în Italia rebelă. În mod surprinzător a văzut că Franţa îi era adversară, deoarece ea s-a aliat cu Piemontul şi Sardinia. Austria este obligată să cedeze Lombardia, iar Napoleon al III-lea a primit, ca multumire, Nisa şi Savoia. Una din cele mai crunte bătălii ale acestui război împotriva Austriei se dă în 1859 la Solferino. După înfrângerea Austriei, calea unificării Italiei a devenit liberă.

În mai 1862, când Sisi revine în suita ei de la curtea vieneză – în vara anului 1861 a petrecut acolo doar câteva săptămâni – este complet schimbată. Nu mai este un copil, ci o femeie matură, frumoasă şi sigură de sine. Împăratul cheamă un pictor să îi facă portretul. Este vorba de trei portrete, din care unul, mai deosebit, va atârna în biroul suveranului: Sisi cu părul lăsat pe spate.

Hofburgul a început să strălucească. Sisi atrage lumea în jurul ei, frumuseţea ei a devenit subiect de conversaţie la orice întâlnire diplomatică. Vizitatorii interni şi externi se înghesuie la Viena să ceară o întrevedere la suveran numai pentru a se convinge personal de frumuseţea împărătesei. În anul 1873, când a venit la expoziţia mondială, şahul Persiei a lansat întrebarea dacă soţia nu ar putea fi cumpărată. Sisi a devenit un mit şi va fi considerată „cea mai frumoasă împărăteasă a lumii“. Dacă la vremea respectivă ar fi existat fotografi şi presă de scandal, cu siguranţă şi că ar fi fost vânată pretutindeni de ei.

Continuă citirea →

Sisi – Legendă şi adevăr. (III) O împărăteasă în închisoare

Elisabeta (Sisi), imparateasa Austriei

O femeie nefericită

Festivităţile au trecut, reîncepe viaţa cotidiană: tânărul soţ nu are aproape nici o clipă liberă pentru soţia sa. Sisi este aproape singură, este confruntată mereu cu severa etichetă de la curte, care nu permite nici spontaneitate şi nici frumosul. Sisi simte şi dispreţul nobilimii austriece, deoarece nu provine din rândul ei, ci este un fel de „rudă săracă din Bavaria“. Zestrea ei a fost considerată insuficientă şi nu este privit cu ochi buni nici accentul ei bavarez. Numai soacra cea rea este conformă cu povestea. Ea veghează cu ochi de Argus, aşteaptă cea mai mică stângăcie pentru a replica: „Vezi, ţi-am spus eu că aşa o să fie“.

Viaţa la curte este searbădă şi plină de formalităţi. Sisi uită să râdă şi îşi pierde naturaleţea. Din ce în ce mai des se simte rău, o maladie pe care psihologii o numesc astăzi atacuri panicarde – teamă, stări de leşin, ameţeli. Elisabeta a Austriei a devenit o femeie nefericită. Portretele şi fotografiile înfăţişează o împărăteasă cu un zâmbet forţat, palidă. Ochii ei par mici, privirea este dispreţuitoare: Sisi a devenit împărăteasă fără voia ei. Poeziile scrise de ea şi depuse într-o arhivă elveţiană, sub cheie, publicate de curând, sunt expresia tristei ei experienţe.

„M-am trezit într-o închisoare /Mâinile mele sunt încătuşate. Năzuinţa devine tot mai puternică – /O libertate de care am fost privată! /M-am trezit dintr-un vis/Care mi-a prins sufletul /Şi blestem acest schimb /Prin care te-am pierdut, pe tine, libertate“.

Continuă citirea →

Sisi – Legendă şi adevăr. (II) Trandafirul din Possenhofen

Elisabeta, imparateasa Austriei (Sisi)Cine era Elisabeta (Sisi),  împărăteasa Austriei?

Era originară din Bavaria, dintr-o localitate idilică pe malul lacului Starnberg: Possenhofen. Viaţa ei pare a fi ca o poveste. Elisabeta a fost socotită un copil norocos. A văzut lumina zilei în seara de Ajunul Crăciunului 1837. Era un copil foarte vioi, zburdalnic, nu deosebit de frumos – o fetiţă robustă de la ţară, una din cele şase surori.

Mariajul părinţilor nu este unul exemplar. Mama, Ludovica, fiica regelui bavarez Maximilian I Joseph, îşi suportă cu stoicism destinul – a fost căsătorită cu vărul ei, contele Maximilian. Surorile ei au avut parte de partide mai bune – una este soţia regelui prusac, cealaltă a monarhului saxon şi, în sfârşit, Sophie, mama împăratului austriac. Ea l-a convins pe soţul ei să abdice. O socoteşte pe Ludovica ruda cea săracă, iar aceasta, la rândul ei, se uită cu respect la surorile ei.

Contele Max este un excentric, îi place viaţa şi tânjeşte mereu după libertate. Se consideră un artist. În palatul din München a construit o arenă de circ şi a jucat şi el. Mai târziu, Max stătea mai mult cu metresa şi cu copilul făcut de aceasta.

Continuă citirea →

Sisi – Legendă şi adevăr. (I) Asasinatul

Luigi Lucheni, asasinul imparatesei Austriei Elisabeta (Sisi)Asasinul

Luigi Lucheni stă pe chei în apropierea hotelului Beau Rivage şi aşteaptă. Este sâmbătă, 10 septembrie 1898, orele 13,30. Cu mâna în buzunarul hainei, el este liniştit şi se simte stăpân pe situaţie. Imediat, ceasul va arăta ora mult aşteptată şi Luigi îşi va atinge scopul. Va avea loc o crimă.

Iniţial, a vrut să-l asasineze pe regele Italiei, dar nu a avut bani să plece la Roma. S-a decis apoi să facă acelaşi lucru cu prinţul Henric de Orleans, succesorul la tronul Franţei, dar nu l-a găsit nici la Evian, nici la Geneva. A luat hotărârea să rămână aici – nu se poate să nu se afle în oraş vreo personalitate marcantă, indiferent cine ar fi ea. Luigi Lucheni este un anarhist care urăşte întreaga nobilime. În consecinţă, vrea să „lase drept mărturie a credinţei sale nobile o urmă de sânge“.

A citit ziarele şi a aflat că la Geneva se află pentru scurtă vreme o doamnă, care locuieşte la hotelul Beau Rivage, sub numele de contesa Hohenembs. A studiat-o. Anturajul ei a părăsit hotelul de dimineaţă, împreună cu bagajele. Deci ar trebui să apară şi ea. Da. Cu puţin înainte de unu şi jumătate, au coborât două doamne, îmbrăcate în negru. Ele se îndreaptă spre cheiul unde este ancorat „Bateaux de Genêve“.

Continuă citirea →

Sabina Poppaea – „Avea totul în afară de un suflet cinstit”

Sabina Poppea

Tacitus consideră anul 58 e.n., atunci când Nero cunoscuse  pe Sabina Poppaea, ca „începutul unui şir de mari nenorociri pentru stat”. Logodna şi apoi îndemnul Poppaeei îl transformaseră pe împărat într-o fiară îndrăgostită care, pentru liniştea amorurilor sale, şi-a ucis chiar mama.

Noua metresă a împăratului avea cinci-şase ani mai mult decât Nero, care împlinea acum 20 de ani. Tatăl Poppaeei se numea Titus Ollius şi făcea parte din tagma ecvestră a Romei. Fiica sa îşi luase însă numele după al bunicului său dinspre mamă, Poppaeus Sabinus, bărbat distins, fost consul şi răsplătit cu triumful, pentru faptele sale de arme. Tatăl Sabinei n-a avut timp să se remarce în viaţa publică: la începutul carierei sale a fost ucis de către Tiberius, din pricina prieteniei lui cu Seianus. Suetonius pretinde că Ollius era quaestor în momentul condamnării la moarte.

Micuţa Sabina Poppaea a rămas de timpuriu orfană şi a fost crescută în casa bunicului. Mama sa întrecea în frumuseţe pe toate femeile din Roma, frumuseţe pe care a transmis-o şi fiicei. Faima Sabinei Poppaea s-a mărit prin averea moştenită de la bunic, prin vorba sa atrăgătoare şi prin isteţimea minţii. De aceea, Tacitus (Anale, XIII, 45) spunea despre această femeie ,,că avea totul afară de un suflet cinstit”, fiindcă „înfăţişarea ei arată cuminţenie, dar faptele — dezmăţ. Ieşea destul de rar pe stradă şi numai cu scopul de a produce vâlvă în jurul ei”. Pe cap îşi aranja un văl, în aşa fel ca să-i acopere numai o parte a feţei, stârnind astfel curiozitatea bărbaţilor dornici a-i vedea în întregime chipul. „Nu s-a lăsat tulburată niciodată de gura lumii — scrie Tacitus (Anale, XIII, 45) — nefăcând deosebire între soţi şi amanţi; nelăsându-se subjugată de simţămintele sale proprii sau de simţămintele altuia pentru ea; împărţea plăcerile acolo de unde trăgea foloase”.

Continuă citirea →

Valeria Messalina – Cea mai desfrânată împărăteasă romană

Messalina imparateasa

Cruzime şi nebunie

La 16 martie în anul 37 e.n., după o domnie dintre cele mai agitate şi aproape octogenar, murea, în vila lui Lucullus de la Misenum, sumbrul împărat Tiberius (14—37). Succesorul său a fost un nepot, Caius Iulius Caesar, cunoscut în istorie sub numele de Caligula (37—41).

În anii de domnie ai lui Caius Caligula, surorile sale Drusilla, Livilla şi Agrippina, împreună cu bunica lor, Antonia Maior, s-au bucurat la palat de onoruri deosebite. Numele celor trei surori apăreau înscrise alături de cel al împăratului în anumite acte de stat, participau la diferite solemnităţi publice şi în formula oficială de jurămînt public ele se menţionau de asemenea alături de fratele lor. Suetonius presupune că dezechilibratul mintal, care a fost împăratul Caligula, avusese raporturi incestuoase cu toate surorile sale. Afecţiunea nebunului s-a concentrat mai ales asupra Drusillei şi s-ar fi ajuns la o uniune consanguină, dacă sora sa n-ar fi decedat subit, în anul 38 e.n.

Continuă citirea →

Asasinarea împărătesei Elisabeta a Austriei

Drama nefericitei suverane a Austriei începe în ziua de 18 august 1853 când, ca principesa Elisabeta de Wittelsbach (Bavaria), la vârsta de 15 ani, este cerută pe neaşteptate în căsătorie de tânărul împărat Franz Josef (23 de ani), care resimţise o dragoste fulgerătoare pentru această încântătoare verişoară.

Continuă citirea →