Arhive etichetă: igiena

O ciudată igienă literară. De ce n-a devenit Theophile Gautier un scriitor de mâna întâi

Gautier Theophile

Dându-se exemplu pe sine, Balzac propovăduia colaboratorilor săi de la Cronique de Paris o ciudată igienă literară.

Povesteşte Theophile Gautier: „Trebuia să ne claustrăm timp de doi sau trei ani, să bem numai apă, să mâncăm numai lăptuci ca Protogene, să ne culcăm la ora şase seara, să ne sculăm la miezul nopţii şi să lucrăm până dimineaţa; să ne folosim ziua revăzând, adăugind, tăind ceea ce e de prisos, perfecţionând, şlefuind ceea ce lucrasem noaptea, să corectăm ciornele, să luăm note, să facem studiile necesare şi mai ales să trăim în cea mai absolută castitate. Insista mult pe această recomandare, foarte greu de respectat pentru un tânăr de 24 sau 25 de ani. După părerea sa, castitatea dezvolta în cel mai înalt grad puterile spiritului şi dădea celor care o practicau calităţi necunoscute. Noi obiectam timid că cele mai mari genii nu şi-au interzis nici dragostea, nici pasiunea, nici chiar plăcerea, şi citam în sprijinul nostru nume celebre. Balzac dădea din cap şi ne răspundea: „Ar fi putut mult mai mult fără femei.” Singura concesie pe care putea să ne-o facă, şi asta cu chiu cu vai, era să ne lase să ne vedem iubita o jumătate de oră în fiecare an.

Prin acest regim făgăduia să facă din mine, ţinând seama de înclinaţiile naturale pe care îi plăcea să mi le recunoască, un scriitor de mâna întâi. Din operele mele se vede că n-am urmat acest plan de studiu, atât de înţelept.” 🙂

sursa: Theophile Gautier, Istoria romantismului, vol.II, trad.: Mioara şi Pan Izverna, Bucureşti, Minerva, 1990, p.130

Igienă

– În acest pat a dormit regele Filip al II-lea… Dar ce, domnule, nu credeţi?

Continuă citirea →

Elisabeta I – portret neconventional – prima parte

Regina Elisabeta era fiica lui Henric VIII si a lui Anne Boleyn. Ii semana tatalui sau in anumite privinte, desi ea nu si-a decapitat nici un sot. Poate pentru ca nici nu a avut vreunul.

Isi iubea parintii. Sau macar pe unul dintre ei. E greu de stiut ce a gandit despre mama ei. Istoricii au remarcat insa ca niciodata, in timpul lungii sale domnii, ea n-a mentionat numele mamei sale si nici n-a facut nimic pentru a anula, pe cale juridica, condamnarea ei. Pe cat isi manifesta indiferenta fata de memoria mamei sale, pe atat cauta sa nu-i scape nicio ocazie ca sa-si proclame veneratia pentru cea a lui Henric VIII.  Care nu era decat cel care ii ucisese mama.

Ii placea sa scrie. Nu a scris carti, dar a fost celebra prin nenumaratele sale scrisori.

A beneficiat de o educatie remarcabila. Dar practica retoricii, si in cadrul ei arta de a pleda alternativ pentru sau contra unei teze date era un exercitiu preferat, i-a dezvoltat o tendinta suparatoare spre nehotarare, accentuata cu varsta. Mai ales cand era vorba de barbati.

Elisabeta si-a creat destul de repede o reputatie de persoana economa. Unii, mai rautaciosi, spuneau chiar ca este avara. Chiar si colaboratorii fideli erau nemultumiti de incetineala cu care regina autoriza cheltuielile civile sau militare, in detrimentul intereselor tarii. Totusi, trebuie spus ca exista un domeniu in care politica sa de economie marca o evidenta exceptie: luxul de la curte si stralucirea reginei. 🙂

Elisabeta avea tot ce isi dorea: aur, argint, pietre pretioase erau peste tot in jurul ei. Lipsea totusi ceva: igiena. Dusumelele erau acoperite permanent cu stuf, care era schimbat periodic; dar, cum se aruncau pe jos in timpul mesei oase si coji si cum cainii se foiau printre meseni, e usor de imaginat murdaria de pe jos si insectele care misunau pe acolo, la fel si in asternuturi.

Cat despre „toalete”, ele erau inexistente. Erau folosite scaunele cu gaura, sau oamenii se usurau oriunde. „Palatele Majestatii Sale erau adesea neplacute prin mirosurile lor, inevitabile cand atatea guri sa hranesc in acelasi loc”, constata pudic si cu resemnare un contemporan.

Ca orice curte regala, si cea a Elisabetei intretinea un numar mare de servitori, demnitari si …paraziti. Remarcabila era pofta lor de mancare. Pentru a face fata consumului trebuiau sacrificate cirezi intregi de vite, turme de oi, mii de pui si gaste, hambare pline cu grau. Asta doar la cate o petrecere.

In ceea ce o priveste pe Elisabeta, ea era mai curand cumpatata: ii placeau carnea de pasare, vanatul cu pene si pestele proaspat, dar nu facea excese renuntand la carnea rosie si vanatul cu blana. Prefera berea slaba in locul vinului si punea pret pe fructe si dulciuri, ceea ce a facut sa-si piarda destul de devreme toti dintii. Asta nu insemna ca nu mai avea din cand in cand cate un dinte impotriva unuia sau altuia. 🙂

Trebuie spus ca viata unei regine nu este deloc atat de usoara cum ar parea la prima vedere. Elisabeta avea multe obligatii. Trebuia sa participe la nenumarate serbari, baluri mascate, turnire, vanatori, serate, lupte intre animale. Ceea ce, sa recunoastem, nu-i deloc simplu. 🙂

Elisabeta era pasionata de muzica si chiar stia sa cante la un instrument. Sau cel putin asa credea ea. 🙂

Pentru ea adevarata comoara era dragostea supusilor ei. Asta nu insemna insa ca refuza cadourile care i se ofereau. Iar daca nu i se oferea nimic, alegea, in castelele unde era primita, ceva simbolic: diverse obiecte de arta, bijuterii deosebite, pentru a le lua cu ea. Îi placea sa aiba astfel de amintiri din locurile pe care le vizita. 🙂

Partea a doua AICI

Moda în materie de păduchi

În secolul al XVIII-lea, chiar şi nobilii de la Curtea Franţei stăteau prost de tot cu igiena.

Păduchii umblau peste tot, inclusiv în perucile curtenilor.

Bineînţeles că muşcăturile lor procurau mâncărimi de nesuportat şi de la mâncărimi se ajungea la fel de bine înţeles la scărpinat între perucă şi pielea capului/părul natural.

Pentru activitatea asta s-au inventat furculiţe speciale, din argint sau fildeş.

Furculiţele de scărpinat au devenit un accesoriu dorit de curteni, într-o formă cât mai estetică. Ceva la modă, cu alte cuvinte.