Arhive etichetă: Idele lui Marte. Complotul impotriva lui Cezar

Idele lui Marte. Complotul împotriva lui Cezar (III)

asasinarea lui Cezar

Cezar coboară din litieră în faţa teatrului lui Pompei, somptuoasa clădire de pe Câmpurile lui Marte, cea mai largă piaţă din Roma. Aici obişnuieşte senatul să se întrunească. Vremea e tot aşa de frumoasă; mulţimea nepăsătoare se plimbă pe dalele de piatră. Femeile pălăvrăgesc, îmblânzitorii de animale arată urşi, maimuţe, gheparzi cărora li se aruncă fructe sau bucăţi de  carne.

Cezar zâmbeşte. Grijile i s-au risipit. Ce i se putea întâmpla? Lui, care cucerise Gallia şi Egiptul – ceea ce n-a izbutit nimeni înaintea lui! Gloria lui o întrece pe cea a lui Scipio Africanul. Numele lui a fost dat lunii celei mai lungi a anului: iulie, „luna lui Iulius”. Şi încă este popular. Drept dovadă, oamenii întorc capul la trecerea lui, îl aclamă.

Când începe să urce treptele care duc spre curie, un bărbat îl înghionteşte ca să-i strecoare un bilet în mână. E Artemidor, un grec care la început făcuse parte din complot, dar acum este îngrozit de planurile prietenilor săi. Cezar, crezând că e vorba de o plângere, strecoară bileţul în mâna stângă, fără să-l citească.

Continuă citirea →

Idele lui Marte. Complotul împotriva lui Cezar (II)

uciderea lui Cezar

În vreme ce Cezar se lasă purtat spre Câmpurile lui Marte, unde se înalţă clădirea seantului, un grup de bărbaţi s-a strâns în vila unuia dintre ei, nu departe de malurile Tibrului. Nu este prima dată când are loc o asemenea reuniune. De câteva săptămâni se urzeşte o conspiraţie, numărând tineri nobili şi anumiţi membri ai senatului. Scopul ei? Nimic altceva decât eliminarea consulului.

Să-i dea toată puterea lui Cezar? Nici nu se pune problema. Ar însemna sfârşitul republicii – al acelei republici care e sufletul Romei. Iniţiatorul complotului, proprietarul vilei de lângă Tibru şi membru al senatului, se numeşte Cassius; cumnatul său este un anumit Decimus Brutus, un tânăr palid şi nervos, fin literat, pe care Cezar l-a numit guvernator al unei părţi din Gallia cucerită. Pe tânărul acesta îl mai leagă ceva de Cezar: e fiul acestuia, pe care l-a avut dintr-o legătură trecătoare cu o tânără romană, cu mult înainte să se însoare, cu mult înainte de Cleopatra.

Dar este un fiu ascuns, renegat, chiar dacă acest aşa-zis secret este ştiut de întreaga Romă. Şi Brutus nu-i poate ierta asta tatălui său. La precedenta întâlnire a complotiştilor, a rostit fraza aceasta:

Continuă citirea →