Arhive etichetă: Iancu de Hunedoara

Prizonierii din castelul de la Hunedoara

Ajuns voievod al Transilvaniei şi fiind el mare comandant de oşti, Iancu Corvin de Hunedoara s-a făcut cunoscut în toată lumea pentru victoriile câştigate împotriva turcilor, care-l aveau atunci ca sultan pe Mahomed Cuceritorul.

Continuă citirea →

Iancu de Hunedoara (1441-1456)

Voievod al Transilvaniei (1441 – 1456), guvernator al Regatului Ungariei (1446 – 1452) şi căpitan general al regatului menţionat (1453 – 1456), Iancu de Hunedoara a fost un simbol al lumii în care a trăit; provenea dintr-o familie cnezială românească înnobilată în Ţara Haţegului.

Continuă citirea →

Ioan Corvin si corbul

În jumătatea a doua a secolului al XIV-lea trăiau în judeţul Hunedoara trei fraţi: Radu, Mogoş şi Voicu, care erau cneji români. Dintre aceştia, Voicu a plecat la curtea regelui unguresc din Buda, unde a intrat în garda regească. La plecare lăsase pe soţia sa cu un copil mic în faşe şi îi dete un inel, care să-l arate când va veni cu Ioan, căci aşa îl chema, la Buda.

După ce se făcuse băiatul mai mare, plecară la Buda, ca să-l caute pe Voicu. Cu mama şi cu Ioan era şi fratele ei. Mergând pe drum şi fiind cald, hotărâră să se odihnească sub umbra unui copac. Mama şi unchiul adormiră, iar băiatul rămase jucându-se cu inelul. Un corb care era pe copac se repezi la Ioan şi-i smulse inelul sclipicios din mână. Băiatul începu să ţipe, unchiul său se deşteptă, luă iute arcul şi o săgeată şi trase în corb. Corbul căzu străpuns la pământ, cu el împreună şi inelul.

Călătorii îşi continuară drumul şi ajunseră la Buda, unde aflară de tatăl lor. Regelui îi plăcu de Ioan şi-l dete la şcoală, ca să înveţe carte. Când a fost mai mare, se făcu şi el soldat şi ajunse şi general. În războaiele cu turcii, Ioan s-a arătat foarte viteaz, aşa că regele i-a dat, drept răsplată, mai multe moşii şi castelul Hunedoara. La început îi ziceau şi lui, ca şi tatălui său, Ioan Românul; după castelul Hunedoara îi ziceau Ioan Hunedoreanu; fiindcă îi bătuse într-un rând pe turci lângă Sibiu, îi mai ziceau Iancu Sibiancu. Regele i-a mai dat şi dreptul ca stema sau semnul familiei lui să fie un corb cu un inel în cioc, de aceea îi mai ziceau şi Ioan Corvinul, adică Corbeanul. Mormântul lui Ioan Corvinul e în Alba-Iulia.

* * *

În ajunul unei lupte cu turcii, Corvin fu întrebat de unul din ofiţerii săi, dacă armata turcească e mai mare decât cea creştină. Corvin răspunse:

— Aşa poate să mă întrebe numai unul care se teme de umbra sa. La mine a mai fost un ofiţer. Acela însă n-a întrebat cât de mulţi sunt turcii, ci unde sunt turcii.

Şi când unii îl sfătuiau pe Corvin să nu se ia la luptă cu turcii, fiind aceştia prea mulţi, Corvin le zise:

— Dacă vrem să învingem pe mulţi, trebuie să ne batem cu mulţi.

În urmă, fiind întrebat câţi luptători are el în armată, Corvin răspunse:

— Atâţia câţi ne trebuie să învingem pe duşman.

*****

sursa: Legende populare romanesti

Dinastia angevină în Ungaria şi starea românilor din Ardeal. Iancu de Hunedoara

Trebuie să ne facem o imagine a Transilvaniei în Evul Mediu, după ce fusese cucerită de unguri. Am spus deja că regii unguri, fiindcă neamul lor era prea răsfirat, iar românii erau şi ei prea puţin numeroşi pentru o mai bună exploatare a ţinutului, l-au colonizat intens cu secui şi saşi.

Cu timpul, starea românilor decade, iar când dinastia de origine maghiară, zisă arpadiană, se stinge şi e înlocuită cu o dinastie de origine franceză, lucrurile se înrăutăţesc şi mai mult. Aceşti regi sunt prea devotaţi Papei şi învăţaţi cu structura feudală. Din momentul când preia puterea Carol Robert, cel care se bate cu Basarab în 1330, el înăspreşte persecuţia elementului românesc din Ardeal, românii nemaifiind admişi în ordinul nobiliar decât cu condiţia să fie catolici. Atunci, multe familii de cneji ori trec munţii către Valahia sau Moldova, ori sărăcesc şi ajung în rândul ţăranilor liberi — la început, mai târziu chiar iobagi, adică şerbi. Unii dintre ei însă, trecând la catolicism, au dat familii mari aristocraţiei maghiare, ca de pildă familia Dragfi, care coboară din Dragoş al Moldovei — când urmaşii lui Dragoş au fost alungaţi din Moldova de Bogdăneşti, s-au întors în Maramureş, au rămas credincioşi regelui Ungariei şi au stat la originea unei familii nobile maghiare care a dat chiar un voievod al Transilvaniei la sfârşitul secolului XV.

Continuă citirea →