Arhive etichetă: Hera

Cine a fost Hera?

Hera zeita reginaHera. Romanii o numeau Iunona. În traducere,  numele grecesc Hera înseamnă „stăpâna” şi o indică pe regina zeilor, fiica lui Cronos şi a Rheei şi sora  şi soţia lui Zeus.

Potrivit lui Homer, a fost crescută de Oceanos şi de Tethys, iar mai târziu a devenit soţia lui Zeus. Numeroase versiuni ale mitului amintesc, nu fără divergenţe, modul în care cei doi fraţi au ajuns să se căsătorească. Conform uneia dintre ele, Hera l-a sedus pe Zeus pe muntele Ida din Asia Mică (Iliada, 14). O altă versiune spune că nunta a avut loc în palatul lui Zeus din Ocean, cu mare fast şi cu participarea tuturor zeilor, care au adus daruri; mai numeroase sunt însă povestirile despre nunta secretă a celor doi fraţi pe muntele Citeron din Beoţia. Ulterior, scriitorii adaugă că Hera, asemenea celorlalţi fii ai lui Cronos, a fost înghiţită de tatăl său şi că apoi a ieşit la lumină, fiind scuipată de zeu.

Continuă citirea →

Cea dintâi regină a frumuseţii

marul discordiei - mitologie

Când a fost aleasă cea dintâi regină a frumuseţii? Grecii antici ar da cu siguranţă un răspuns cât se poate de serios la această întrebare: s-a întâmplat cu puţini ani înaintea războiului troian, în timpul unei nunţi a zeilor, la care Zeus îi invitase pe toţi nemuritorii, cu excepţia lui Eris, discordia. „Dacă vine şi aceea”, a gândit tatăl zeilor, „vom avea, fără îndoială, parte de ceartă.”

Eris şi-a făcut totuşi apariţia, neinvitată, şi a aruncat un măr de aur în sală. „Acesta este pentru cea mai frumoasă!”, a strigat ea, apoi s-a retras. Abia dispăruse, când trei zeiţe – Afrodita, Atena şi Hera – se certau deja pentru mărul discordiei„.

Continuă citirea →

Căsătoria în mitologie

Penelopa aşteptându-l pe Ulise

Căsătoria prezentată în miturile clasice este de obicei monogamă, deşi există şi excepţii (de pildă, la Troia), iar cazurile de concubinaj sînt foarte frecvente. Tipul de soţie credincioasă este reprezentat de Penelopa, care în Odiseea aşteaptă, într-o alternanţă de speranţă şi nerăbdare îngrijorată, întoarcerea lui Ulise şi rezistă presiunilor peţitorilor; nu mai puţin emoţionant este modelul de dragoste conjugală reprezentat de Alcesta, gata să moară pentru soţul său Admetos, într-un elan de generozitate de care nici măcar părinţii lui Admetos, deşi sunt bătrâni şi se apropie de sfârşitul vieţii, nu sunt capabili.

Continuă citirea →

Hera – regina zeilor

Hera era zeiţa protectoare a căsniciei şi a mamei în timpul naşterilor şi era adorată mai ales în Sparta, în Corint şi în Argos, unde se afla celebrul ei templu. În miturile despre Hera se reflectă şi situaţia femeii în Grecia. Deoarece femeia greacă nu se bucura de drepturi egale cu ale bărbatului şi se găsea într-o mare măsură supusă lui, Hera era şi ea subordonată lui Zeus, soţul ei.

Marea zeiţă Hera, soţia lui Zeus, e ocrotitoarea căsniciilor şi păzeşte trăinicia lor. Ea trimite soţilor mulţi urmaşi şi dă binecuvântarea mamei la naşterea pruncilor.

Când Cronos, învins de Zeus, o scoase din pântece împreună cu fraţii şi cu surorile ei, Hera fu luată de mama ei, Rhea, care o duse la capătul pământului, la Okeanos; acolo Thetis fu cea care o crescu. Hera trăi multă vreme departe de Olimp, în linişte şi pace. Dar marele Zeus, stăpânul tunetelor, o văzu, o îndrăgi şi o răpi. Zeii le făcură lui Zeus şi zeiţei Hera o nuntă ca în poveşti. Iris o îmbrăcă pe Hera în veşminte bogate şi ea strălucea în mijlocul zeilor din Olimp prin frumuseţea-i tinerească şi plină de măreţie, şezând pe tronul de aur alături de Zeus. Toţi zeii aduseră daruri la picioarele stăpânei lor – Hera, iar zeiţa Geea îi crescu în dar un pom minunat, cu mere de aur.

Continuă citirea →

Olimpul – lumea zeilor

Sus, pe culmile Olimpului scăldat în lumină, domneşte Zeus, înconjurat de ceata zeilor. Aici vieţuiesc şi soţia lui, Hera, şi Apollo cel cu plete de aur, împreună cu sora lui Artemis, apoi Afrodita cea strălucitoare ca aurul, Atena – fiica lui Zeus cea hărăzită cu multă putere, precum şi alţi zei. Trei zeiţe frumoase, numite Hore, străjuiesc intrarea în Olimpul cel înalt şi ridică norul des care acoperă poarta atunci când zeii coboară pe pământ sau urcă spre palatele strălucitoare ale lui Zeus. Deasupra Olimpului se întinde cerul albastru şi nemărginit, revărsând lumina de aur.

În împărăţia lui Zeus nu bate vântul, nici nu plouă; acolo domneşte o vară veşnică, plină de lumină şi de veselie. Iar mai jos se îmbulzesc norii, acoperind câteodată pământul îndepărtat, unde primăverii şi verii le urmează toamna şi iarna, iar bucuriei şi veseliei – nefericirea şi tristeţea. E drept că şi zeii sorb din cupa amărăciunilor, dar amărăciunea lor piere repede şi în Olimp se aşterne din nou bucuria.

Continuă citirea →