Arhive etichetă: Henri Troyat

Moartea lui Ivan Ilici

tolstoiPovestirea, care la început urma să se intituleze Moartea unui judecător, îi fusese inspirată lui Lev Tolstoi de decesul, în anul 1881, al unui anume Ivan Ilici Mecinikov, judecător la tribunalul din Tula. Scriitorul cunoscuse amănuntele acestei agonii chiar de la fratele răposatului. Primul său gând fu de a redacta pur și simplu jurnalul unui om luptându-se cu moartea, apoi lăsându-se pradă ei. Dar, puțin câte puțin, începu să întrevadă tot ceea ce o povestire la persoana a treia putea aduce ca profunzime tragică. Și jurnalul se transformă în roman.

Ivan Ilici este tipul însuși al funcționarului conștiincios, liber cugetător, dar susținut de câteva principii moștenite de la părinții săi, neînsușindu-și nimic ce nu-i aparține, neprimind bacșișuri, neînșelându-și nevasta, trăind „ușor, plăcut, decent”. Ascensiunea sa administrativă corespunde unei descompuneri lente a căsniciei sale. Indiferența se stabilește repede între cei doi soți, apoi plictiseala, o mânie surdă. „Rămâneau doar rarele perioade de dragoste între soți, dar care nu durau mult. Acestea erau mici insulițe, unde ancorau pentru o vreme spre a porni din nou în larg, mânați de valurile vrajbei ascunse.”

Continuă citirea →

Lev Tolstoi. Tablou ironic despre el însuşi

Lev Tolstoi

La 7 iulie 1854, Lev Tolstoi prezintă în Jurnalul său următorul tablou ironic despre el însuşi:

„Cine sunt ? Unul din cei patru fii ai unui locotenent-colonel pensionar, rămas orfan la şapte ani, crescut de femei şi de persoane străine, şi care, fără să fi primit o educaţie mondenă sau ştiinţifică a intrat în lume la şaptesprezece ani; n-are averi mari, nici vreo situaţie în societate, mai ales nu are principii; acest om, care şi-a compromis afacerile până la ultima lor limită, care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii fără scop sau bucurie, care în sfârşit s-a expatriat în Caucaz pentru a scăpa de datorii şi mai ales de obiceiurile sale şi, de acolo, folosind relaţiile care au existat între tatăl său şi comandantul armatei, s-a strecurat în trupele de la Dunăre – este un aspirant de douăzeci şi şase de ani, aproape fără bani, în afara soldei (căci sumele pe care le posedă merg la achitarea datoriilor), fără protectori, fără a cunoaşte bunele maniere, fără a-şi cunoaşte meseria, fără talente, dar cu un amor-propriu exagerat. Da, aceasta este poziţia mea socială.

Continuă citirea →

Lev Tolstoi. Amintirea mamei

Tolstoi

Contesa Maria Nikolaevna Tolstaia a murit la 4 august 1830, dată la care fiul ei, Lev, avea doi ani.

Cu cât micuţul Lev Tolstoi se înverşuna să evoce amintirea mamei sale, cu atât mai mult ea se îndepărta de el. Zadarnic întreba pe acei care o cunoscuseră, pentru a încerca să şi-o închipuie prin prisma lor. I se spunea că era bună, blândă, loială, mândră, inteligentă şi că istorisea frumos poveşti, dar el nu reuşea să fixeze o imagine pe acest ansamblu de calităţi. Înadins, ca pentru a mări parcă misterul, în toată casa nu se găsea niciun portret al ei. Doar o siluetă tăiată în hârtie neagră, care o reprezenta la vârsta de zece sau doisprezece ani, cu fruntea bombată, bărbia rotundă şi părul căzând în valuri pe ceafă.

Toată viaţa, Lev Tolstoi se strădui să însufleţească acest profil înşelător. Îmbătrânea şi avea mereu ca mamă o fetiţă. Chinuit de o nevoie de tandreţe, sfârşi prin a o considera drept o fiinţă legendară, căreia i se destăinuia în clipele de îndoială şi de la care aştepta o îmbărbătare supranaturală.

Câţiva ani înaintea morţii sale, el va nota:

Continuă citirea →