Hadrian şi Antinous – iubit şi zeu
Antinous (cca. 111-130 d.Hr.) – iubitul împăratului roman Hadrian, s-a născut într-o familie de greci din Bithynion-Claudiopolis, în provincia Bithynia (în nord-vestul Turciei moderne). Se pare că s-ar fi alăturat anturajului împăratului când acesta a trecut prin Bithynia în jurul anului 124, aflându-se mereu alături de el în timpul îndelungatelor călătorii ale lui Hadrian în Africa şi Asia, începând cu 128.
Hadrian, care era un mare admirator al culturii greceşti, s-a îndrăgostit de frumosul adolescent, după obiceiul multor greci celebri.
În octombrie 130, Antinous s-a înecat în Nil. Nu se ştie dacă moartea sa a fost un simplu accident, sinucidere, crimă sau sacrificiu religios.
Hadrian l-a proclamat pe Antinous drept zeu; în Egipt era reprezentat ca Osiris şi asociat cu renaşterea Nilului. Temple şi statui în memoria sa s-au ridicat pe întreg teritoriul imperiului şi astfel a început cultul lui Antinous. Multe din statuile sale au supravieţuit vicisitudinilor timpului şi pot fi văzute în muzeele Europei. Multe busturi, geme şi monede îl reprezintă pe Antinous ca pe idealul de frumuseţe tinerească, de multe ori cu atributele unui anumit zeu. Deşi sunt imagini idealizate, ele ilustrează frumuseţea extraordinară a lui Antinous aşa cum o regăsim descrisă de toţi scriitorii contemporani lui.
În literatură, a inspirat-o pe Marguerite Yourcenar (romanul istoric Memoriile lui Hadrian); pe Royston Lambert (Iubit si Zeu: Povestea lui Hadrian şi Antinous).
*****
sursa: Beatrice Kiseleff, Mic dicţionar de cultură generală, Ed. Elis, Bucureşti, 2006
Începuturile provinciei Dacia
Eutropius
Eutropius, Scurtă istorie de la întemeierea Romei
I-a urmat la tron Ulpius Traianus […] învingând pe Decebal el a supus Dacia şi a transformat în provincie romană ţinuturile de dincolo de Dunăre, pe care le stăpânesc acum taifalii, victofalii şi tervingii. Această provincie are o circumferinţă de un milion de paşi.
După moartea lui Traian a fost făcut împărat Aelius Hadrianus. […] el a rechemat armatele din Asiria […] A încercat să facă acelaşi lucru şi în Dacia, dar l-au oprit de la aceasta prietenii săi, ca nu cumva să fie daţi pe mâna barbarilor numeroşi cetăţeni romani; deoarece Traian, după cucerirea Daciei, adusese o mulţime foarte mare de oameni din toate colţurile lumii romane pentru popularea oraşelor şi cultivarea ogoarelor: căci Dacia fusese secătuită de bărbaţi în urma lungului război al lui Decebal.
Dreptatea lui Hadrian
Împăratului Hadrian (117-138) îi plăcea să mănânce bine, dar detesta banchetele; prefera mesele cu un numar redus de convivi aleşi care, în loc să bea, se pricepeau mai bine să converseze. Şi, pentru a avea asemenea oameni a înfiinţat o universitate, la care a invitat să ţină cursuri pe cei mai străluciţi profesori ai timpului, în special greci. Ei şi elevii lor erau, de altfel, invitaţii săi obişnuiţi.
În conversaţie se dovedea un bun partener, acceptând şi părerile contrare sau critica. Ba, într-o zi, i-a reproşat lui Favorinus, un intelectual gal, că îi dă prea des dreptate.
“Dar un om care îşi sprijină argumentaţia pe o armată puternică are întotdeauna dreptate”, i-a răspuns spiritual tânărul filozof.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente