Arhive etichetă: Grecia

Mitul grecesc despre alfabet

CadmusConform mitului grecesc despre alfabet, Cadmus, regele despre care se spune că a introdus literele fonetice în Grecia, a semănat dinții dragonului și din ei s-au revărsat oameni înarmați.

Ca orice alt mit, și acesta încapsulează un proces îndelungat într-o singură clipă. Alfabetul înseamnă putere, autoritate și control al structurilor militare. Combinat cu papirusul, alfabetul a desăvârșit sfârșitul birocrațiilor statice specifice templelor și al monopolului regilor asupra cunoașterii și puterii.

Continuă citirea →

Dacă

soldat spartan

Un general persan trimise lui Lysandru, conducătorul lacedemonienilor, o ameninţare în următorii termeni: „Dacă ajung în Grecia, voi ucide şi voi prăda tot ce o să-mi stea în cale”.

Lysandru îi răspunse printr-un mesaj laconic: „Dacă…“ 🙂

Curiozităţi istorice – Orgii în Grecia antică

În Grecia antică vinul nu se bea niciodată sec. Cel mai frecvent, la o cantitate de vin se adăuga triplul cantităţii de apă. În proporţie de 1:1 era consumat foarte rar şi numai în cazul orgiilor!

Literatura şi istoria în Grecia antică (I)

Literatura greacă îşi are izvoarele în Asia Mică. Că au fost opera unui poet unic ori că numele de Homer desemnează două sau mai multe persoane, Iliada şi Odiseea au fost compuse în cea mai mare parte în dialect ionian. Grecii vedeau în aceste două monumente ale poeziei epice arhaice textele fondatoare ale literaturii lor şi atribuiau „poetului orb” paternitatea acestei Biblii literare.

Continuă citirea →

Originea Jocurilor Olimpice

Privind statuile antice înfătişându-i pe zei, cu proporţiile impecabile ale trupurilor lor dezgolite şi musculoase, nu avem nicio îndoială că îngrijirea trupului şi menţinerea vigorii fizice au jucat un rol important în viaţa vechilor greci.

Continuă citirea →

Călători în Grecia antică

Grecii au fost totdeauna mari călători, mânaţi fiind atât de excepţionala lor curiozitate, cât şi de diferite nevoi. Motivele călătoriilor erau dintre cele mai diferite. La început, străbăteau toată lumea greacă în căutarea de mărfuri şi de pieţe. Din motive politice, cei izgoniţi, ostracizaţii, se refugiau în cetăţi uneori foarte îndepărtate. Din motive politico-economice, se duceau să întemeieze colonii în pământuri îndepărtate sau urmăreau să se stabilească în colonii existente deja. Pioşenia făcea ca puţini să fie grecii care nu voiau ca, cel puţin o dată în viaţa lor, să facă pelerinajul la marile jocuri de la Delfi sau de la Olimpia.

Continuă citirea →

Originea teatrului (I)

Elemente dramatice, elemente de spectacol existau şi la primitivi. Manifestarile lor ţinând de ceremonialul magic implicau folosirea anumitor formule, chiar a unor texte dialogate rostite de preot, executarea unor mişcări sugestive, o mimică accentuată şi, în genere, toată „gimnastica“ pe care o presupune săvârşirea unui ritual. Se încingeau, cu energie păgână, dansuri, se îngânau cântece în timp ce se murmurau rugăciuni şi se practicau jertfe menite să-i îmbuneze pe zei. La incaşi, înainte de descoperirea Americii, la seminţiile africane, în Oceania, la egipteni şi chaldeeni, în India şi în China veche teatrul a cunoscut, la începuturile lui, o evoluţie strâns legată de ritualul religios.

Dar până să-şi delimiteze sfera, arta teatrului are o lungă cale de parcurs. În Grecia antică – unde procesul poate fi mai lesne urmărit -, manifestările de cult se împleteau cu rosturile muncii în agricultură şi la culesul de struguri. Primăvara, la însămânţat, şi mai ales toamna, când se strângea recolta, se producea ceea ce un critic de film, D. I. Suchianu, numea „iuţirea de sine”. Surescitaţi de băutură, într-o stare de bună dispoziţie, oamenii săltau şi chiuiau, aruncându-şi unii altora vorbe de duh şi glume în doi peri. Frenezia se înteţea şi adevărate orgii se declanşau sub semnul zeului vegetaţiei, Dionisos.

Continuă citirea →

Polisul grec

Grecia secolului VIII î.Hr. se afla într-o situaţie foarte specială: nu era un stat unitar, ca majoritatea zonelor învecinate în acele vremuri, ci un teritoriu divizat într-o miriadă de oraşe-stat numite „polis”. În polis, care cuprindea un centru religios (acropole) şi un centru economic (agora), loc al comerţului şi al adunărilor publice, s-a născut, între secolele VII—V î.Hr., o civilizaţie care, în secolele următoare, a pus bazele întregii culturi occidentale; filosofia, istoriografia, tragedia şi comedia, medicina, matematica şi muzica, aşa cum le înţelegem astăzi, au fost create sau au fost decisiv influenţate de acea civilizaţie. Chiar şi vocabularul nostru este în mare măsură compus din cuvinte de origine greacă, începând cu termenul „democraţie” (de la demos, popor, şi kratos, putere) care nu indică numai un tip de guvern şi de organizare politică, ci şi un mod de gândire, de concepere a realităţii şi a vieţii.

Polisurile greceşti, deşi parte a unei lumi unice prin structura ei, erau separate de rivalităţi şi interese care le aduceau adesea în conflict pentru afirmarea supremaţiei individuale. Situaţia devine tot mai evidentă după ce oraşele greceşti unite înfrâng un inamic aparent invincibil, imensul Imperiu Persan; după o victorie atât de semnificativă, grecii, în loc să formeze propria uniune, şi-au intensificat conflictele până la izbucnirea unui război dezastruos care a însângerat Grecia aproape o jumătate de secol şi a slăbit-o atât de mult încât, în 338 î.Hr., regele macedonean Filip II a reuşit să o înfrângă, realizând ceea ce Imperiul Persan nu reuşise.