Arhive etichetă: grec

Legenda lui Heracle. (I) Erou și zeu

heracleHeracle. Personaj grec mitic, definit de Pindar ca „erou divin” şi considerat de atunci ca având o dublă natură, de zeu şi erou. Potrivit lui Homer, Heracle era fiul lui Zeus şi al Alcmenei, o muritoare, soţia lui Amfitrion din Teba (Beoţia). Zeus s-a dus la Alcmena luând înfăţişarea lui Amfitrion, pe când acesta era plecat la război; din această unire s-a născut Heracle.

În ziua când trebuia să se nască Heracle, pe când Zeus se lăuda că urma să devină tatăl unui erou ce avea să domnească asupra neamului lui Perseu, care era strămoşul lui Amfitrion, precum şi al Alcmenei, Hera, geloasă din cauza trădării soţului, a reuşit să-l convingă să jure că va fi rege urmaşul lui Perseu ce urma să se nască în acea zi; s-a grăbit apoi să ajungă la Argos, unde a grăbit durerile soţiei lui Stenelos, alt fiu al lui Perseu, şi a făcut ca Euristeu să se nască înainte de vreme, amânând în acelaşi timp naşterea lui Heracle şi lipsindu-l pe acesta din urmă de domnia pe care Zeus o pregătise pentru el.

Continuă citirea →

Anunțuri

Alceu

AlCEU [Alkaios]; (sec. VI î.Hr., Mytilene, Lesbos). Poet liric. Poezia sa, de mare diversitate tematică, este scrisă în dialect eolic. Preferă cîntecul monodic, în strofe scurte cu structură fixă. Strofa cel mai des întîlnită în poemele sale îi poartă numele: «alcaică». A cultivat însă şi lirismul coral. Participînd intens la viaţa politică a cetăţii, era firesc ca multe din poemele sale să abordeze o tematică de actualitate. Alte poeme îl înfăţişează ca un iubitor de viaţă, de petrecere, înclinat uneori spre speculaţii filosofice. Horaţiu i-a preţuit opera adoptând strofa alcaică şi prelucrînd unele din poemele cunoscute.

Familia poetului aparţinea aristocraţiei conservatoare din Lesbos. Împreună cu fraţii săi, Alceu s-a aflat mereu în fruntea mişcărilor de opoziţie al căror ţel era răsturnarea tiranilor locali. Lupta s-a dat făţiş, cu armele în mînă, împotriva fami­liei Cleanactizilor şi apoi împotriva lui Pittacos, tiranul care a guvernat Lesbosul timp de peste 10 ani (604-591 î.Hr.). Paralel cu participarea sa la mişcarea de opoziţie Alceu a început să scrie de timpuriu poeme cu caracter polemic. Înainte de a deveni tiranul (conducătorul) Lesbosului, deşi nu făcea parte din cercul lui Alceu, Pittacos fusese prieten cu fraţii poetului, sprijinind lupta împotriva Cleanactizilor. Ulterior însă, şi-a croit drum spre putere cu spri­jinul partidei democratice din insulă. La începutul guvernării lui Pittacos, mulţi dintre foştii săi prieteni, printre care se număra şi familia lui Alceu, au fost nevoiţi să părăsească Lesbosul. Unul dintre fraţii poetului, Antimenidas, ajuns la Babilon, a intrat în slujba regelui Nabucodonosor. Alceu şi-a încercat la rîndul său norocul în Egipt, unde faraonii angajau de asemenea mercenari greci. Din exil, Alceu n-a încetat să-l atace pe tiranul din Lesbos, cerând ajutor lui Alyattes, regele Lydiei, pentru răsturnarea duşmanului său. Spre sfîrşitul guvernării sale, Pittacos a îngăduit tuturor exilaţilor să se întoarcă în patrie, bunăvoinţă de care au profitat atît Alceu cît şi fraţii săi. În cinstea vitejiei fratelui său, Antimenidas, Alceu a scris un poem avîntat şi, după cum reiese dintr-un alt poem, a încercat să se dezvinovăţească de acuzaţia de trădare.

Continuă citirea →