Arhive etichetă: glorie

Patima gloriei (II) Schitul din Grădina plantelor

copilCând mă gândii apoi la dureroasele întâmplări din timpul zilei, îmi dădui seama cât de greu e să practici în familie sfinţenia, înţelesei de ce sfinţii Antoniu şi Ieronim au plecat în deşert, printre lei; şi hotărâi să mă retrag, începând de a doua zi, într-un schit. Alesei, pentru a mă ascunde de lume, labirintul din Grădina Plantelor. Acolo voiam să trăiesc în meditaţie, îmbrăcat asemenea sfântului Pavel Ermitul, într-o haină din foi de palmier. Gândeam: „Se vor găsi în grădina asta destule rădăcini pentru hrana mea. Se va găsi o cabană în vârful unui munte. Acolo voi fi în mijlocul tuturor animalelor de pe pământ; leul care a săpat cu ghearele mormântul sfintei Maria Egipteana va veni, fără îndoială, să mă caute şi pe mine, pentru a-şi face datoria de îngropăciune faţă de un pustnic din împrejurimi. Şi poate că îngerii, intonând imnuri, mă vor ridica cu ei în văzduh.”

Hotărârea mea vă va părea mai puţin ciudată, când veţi afla că, de mult timp, Grădina Plantelor era pentru mine un loc sfânt, destul de asemănător cu paradisul terestru, pe care-l vedeam înfăţişat în Biblia mea cea veche, cu poze. Bona mă ducea deseori acolo şi, de fiecare dată, încercam sentimentul unei sfinte bucurii. Cerul însuşi mi se părea mai spiritualizat şi mai pur decât aiurea şi, în norii care pluteau deasupra coliviei papagalilor, peste cuşca tigrului, peste groapa ursului şi deasupra casei elefantului, vedeam parcă, nu prea desluşit, pe Dumnezeu-Tatăl, cu barba albă şi în haina albastră, cu braţul pregătit să mă binecuvânteze împreună cu antilopa şi gazela, iepurele şi turturica; şi, pe când stăteam sub cedrul din Liban, vedeam pogorând deasupra capului meu, printre ramuri, razele pe care Părintele etern le lăsa să-i scape printre degete. Animalele, care îmi mâncau din mână, privindu-mă cu blândeţe, îmi aduceau aminte de cele spuse de mama despre Adam şi zilele nevinovăţiei dintâi. Făpturile Creatorului adunate aci, ca altădată în casa plutitoare a patriarhului, se răsfrângeau în ochii mei, împodobite toate de farmecul pe care i le dădeau anii copilăriei.

Continuă citirea →

Patima gloriei (I) Cum să devii sfânt?

ingerDiscreția l-a făcut pe Anatole France să evite mărturisirea directă și să-și împrumute amintirile unui personaj, Pierre Noziere. În Cartea prietenului meu, ironistul France s-a manifestat savuros în retrăirea propriului său trecut. Iată un exemplu:

„Încă nu știam să citesc, mai purtam pantaloni încheiați la spate, plângeam când bona îmi ștergea nasul, dar eram mistuit de patima gloriei. Acesta este adevărul: la vârsta cea mai fragedă nutream dorința să mă deosebesc cât mai curând de ceilalți și să dăinui în memoria oamenilor.

În acest scop căutam mijloacele cele mai potrivite, în timp ce-mi desfășuram soldații de plumb pe masa din sufragerie. Dacă aș fi putut, aș fi pornit să-mi cuceresc nemurirea pe câmpul de bătaie și aș fi devenit și eu asemănător cu unul dintre acei generali pe care îi țineam în mânuțele mele și căruia îi hărăzeam victoria armelor pe o mușama. Dar nu mi-era dat, parcă, să am calul meu, uniformă, un regiment și dușmani, lucruri fără de care  nu există glorie militară. De aceea m-am gândit să mă fac sfânt. Asta cere mai puține pregătiri pompoase și aduce după sine mult mai multe laude.

Continuă citirea →

Povara gloriei

Ludovic XIV, regele Frantei

Într-o zi, mareşalul Condé se înfăţişă la palat pentru a prezenta omagii suveranului său, după victoria pe care o repurtase la Seneffe. Ludovic al XIV-lea îi ieşise în întâmpinare cu întreaga curte şi îl aştepta pe ultima treaptă a scării palatului. Condé, din cauza gutei care îl chinuia, urca cu greutate scara. Când se apropie de rege, îi spuse:

Sire, îmi cer scuze pentru că v-am făcut să asteptaţi.

Nu-i nimic, răspunse suveranul, te înţeleg: când porţi povara gloriei nu poţi merge prea repede!

Preţul gloriei

După mai mulţi ani petrecuţi ca unul dintre cei mai importanţi oameni de pe planetă, Dwight Eisenhower se obişnuise ca alţii să se ocupe de toate detaliile din viaţa de zi cu zi. Pe când era preşedintele SUA, avea pe cineva care îl îmbrăca – valetul John Moaney trebuia să-i pună chiar şi ceasul de mână lui Eisenhower în timp ce acesta îşi ţinea braţul ridicat şi să-i tragă chiloţii pe el.

Continuă citirea →

Adevăratele mele titluri de glorie

„Ce este numele de împărat? Un cuvânt ca oricare altul. Dacă eu nu aveam alte titluri decât acesta pentru a mă prezenta în faţa posterităţii, ea mi-ar râde în nas. Instituţiile mele, binefacerile mele, victoriile mele, iată adevăratele mele titluri de glorie. Că sunt numit corsican, caporal, uzurpator: puţin îmi pasă. Oricât ar încerca să mă suprime, să mă mutileze, le va fi greu să mă facă să dispar complet.”

Napoleon, Memorii