Arhive etichetă: George Washington

Cu pantalonii în mână

În 1799, George Washington a murit din cauza unei răceli. Varianta oficială este că ar fi răcit în timp ce călărea în timpul unei ninsori.

Conform istoricului Karal Ann Marling, răceala ar fi contractat-o după ce a sărit cu pantalonii în mână pe fereastra din spate „în urma unei întruniri cu soţia unui supraveghetor în grădinile de la Mount Vernon”, în vreme ce distinsul istoric britanic Arnold Toynbee spune că boala ar fi survenit în urma „vizitării unei frumuseţi negre în încăperile sclavilor lui”!

Nigel Cawthorne, Viaţa sexuală a preşedinţilor americani, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2009, pag. 32

Viaţa secretă a lui George Washington

Asta da primire călduroasă – când generalul George Washington a vizitat orasul New York la finele Războiului de Independenţă, un ziar local aclama: „Iată că vine! Curajosul Washington! Nu există cuvinte care să exprime tot ce a făcut el!”

Continuă citirea →

George Washington – desen

 George Washington – desen

Eroul şi oala de noapte

Se pare că George Washington, care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în aer liber, care iubea călăria şi arta duelului, se bucura de un fizic remarcabil de mare şi de puternic şi reuşise să supravieţuiască în două războaie sălbatice, ei bine, se pare că a murit din cauza unei răceli. Sau a unei pneumonii. Sau poate fusese vorba de o durere în gât?

Din relatările contemporanilor, nu este clar ce l-a trimis pe Washington pe lumea cealaltă, însă ştim că gâtul lui era inflamat şi că cei care au încercat să-l vindece…n-au reuşit! Dar au încercat. I-au luat sânge de patru ori. N-a mers! L-au pus să bea un amestec de melasă, unt şi oţet. Situaţia lui s-a agravat! L-au umplut cu laxative, în încercarea de a-i purifica organismul. Nu au reuşit decât să-l facă pe bietul om să-şi petreacă ultimele ceasuri cu o oală de noapte!

De ce nu zâmbea George Washington?

Nimeni nu poate pretinde că l-a văzut zâmbind vreodată pe George Washington.

Nu ştim dacă avea simţul umorului, dar sigur avea mari probleme cu dantura. A trebuit să suporte mai multe proteze, multe dintre ele fiind dureros de nepotrivite.

Nu e de mirare, deci, că nu zâmbea niciodată! 🙂

Dragostea lui George Washington

George Washington a fost îndrăgostit mult timp de o femeie pe nume Sally Fairfax. Nu, nu era soţia lui, dar era soţia cuiva. Soţia lui George William Fairfax – vecinul lui Washington şi cel mai bun prieten al său!

Deşi pasiunea sa pentru femeia frumoasă probabil că nu s-a stins niciodată, Washington a ajuns să se însoare, după criterii mult mai practice, cu văduva Martha Custis, ale cărei firme considerabile l-au transformat într-un gentleman bogat, aşa cum îşi dorise întotdeauna.

Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 1759 şi au format un cuplu cât se poate de neobişnuit – George, un gigant pentru vremea aceea, avea în jur de 1,87 m şi se înălţa cu mult deasupra trupeşei sale mirese, al cărei cap nu-i ajungea nici măcar până la umeri!

*****

sursa: Cormac O’Brian, Vieţile secrete ale preşedinţilor americani, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2008

Cine e mai mare?

 

Mark Twain spunea că era mai mare decât George Washington, reputat pentru incapacitatea de a minţi, pentru că el, Twain, era perfect capabil de aceasta! 🙂

Testamentul lui George Washington

GEORGE WASHIGNTON


– decedat pe 14 decembrie 1799, în vârstă de 67 de ani

– valoarea averii – 530.000 de dolari

– locul de odihnă – Mount Vernon, Virginia

– salariul prezidenţial – 25.000 de dolari


O dorinţă înfocată exprimată în testamentul lui George Washington, singurul preşedinte ales în unanimitate de colegiul de electori, a fost ca numeroşii săi sclavi să fie eliberaţi – nu însă după moartea lui, ci după cea a soţiei sale. „Emanciparea lor în timpul vieţii ei”, se lamenta Washington, „deşi eu mi-aş dori din toată inima acest lucru, ar fi însoţită de dificultăţi insurmontabile”. Nu doar că Martha Curtis Washington se baza în mare măsură pe sclavii familei, însă constituţia statului Virginia îi considera pe mulţi dintre aceştia drept o parte legală a moştenirii ei ca văduvă.

Washington avea şi alte regrete. Pe vremea sa, copiii familiilor bogate plecau în străinătate la studii, „adesea înainte ca minţile lor să fie formate sau să fi apucat să absoarbă singuri idei corecte în privinţa fericirii semenilor lor”. Testamentul său subliniază faptul că o educaţie europeană conduce la „obiceiuri risipitoare şi extravagante” şi că, studiind în străinătate, mulţi tineri şi tinere capătă „principii adverse Guvernului Republican şi libertăţilor adevărate şi autentice ale omenirii”. Pentru a spori calitatea învăţământului superior autohton, el a lăsat din averea sa fonduri pentru un colegiu din Districtul Columbia, dând astfel naştere Universităţii „George Washington”.

Washington era un om foarte pretenţios, iar testamentul său scris de mână – şi compus fără asistenţă din partea unui avocat – subliniază această trăsătură de caracter cu regularitatea şi precizia sa aproape înnebunitoare. Scriindu-l pe 15 file de pergament, filigranat personal, el a folosit ambele feţe, le-a numerotat şi semnat pe fiecare şi, pentru a spori caracterul estetic, el a conceput fiecare rând pentru a avea exact aceeaşi lungime. Documentul pare scris pe calculator, cu marginile drepte.

 

ULTIMELE ZILE

Moartea agonizantă a lui Washington ilustrează incompetenţa înspăimântătoare a medicinei la începutul secolului al XIX-lea.

Washington nu a fost niciodată cu adevărat sănătos. Tuberculoza îi mâncase plămânii, variola îi săpase tenul, iar setul complet de dantură falsă din fildeş de hipopotam îi deforma muşcătura, provocându-i dispepsie cronică. În plus, el a îndurat înlăturarea chirurgicală a unei tumori din şoldul stâng, fără anestezie, şi a suferit în mod repetat de malarie şi de friguri. Însă partea cea mai rea urma să-i fie pricinuită chiar de doctori.

Cu două zile înainte de a muri, fostul preşedinte, în vârstă de 67 de ani, a plecat să călătorească pe proprietatea sa, Mount Vernon, pe o ninsoare viscolită. A doua zi el s-a îmbolnăvit de laringită şi şi-a chemat doctorii. Aceştia i-au scos cantităţi importante de sânge în patru rânduri, apoi i-au uns gâtul inflamat, ce era o rană deschisă, cu o cataplasmă de cantaride uscate, pentru a-i induce băşici „vindecătoare”. Pentru a reduce usturimea, ei au pregătit o gargară cu melasă, oţet şi unt, care era cât pe ce să-l ucidă pe Washington.

Pentru a-i curăţa organismul, i s-a administrat laxativul toxic Calomel, iar acesta i-a indus o diaree ce l-a deshidratat. Când repiraţia i s-a îngreunat, i-au aplicat cataplasme cu muştar pe piept.

moartea lui George Washington

În după-amiaza ultimei sale zile, Washington le-a spus plin de amabilitate medicilor săi: „Vă mulţumesc pentru atenţie. Nu este cazul să vă mai chinuiţi cu mine, ci lăsaţi-mă să mă sting în linişte. Nu mai rezist prea mult”. A resistat până la ora 10 a acelei seri.

Ultimele sale cuvinet au fost indicaţii în privinţa înmormântării, ce dezvăluie bine cunoscuta teamă a lui Washington de îngropare prematură: „Îngropaţi-mă într-un mod decent, dar nu-mi puneţi trupul într-o criptă la mai puţin de două zile după moartea mea… Asta-i tot.”

În prezent, bioistoricii afirmă că George Washington a murit din cauza unei infecţii streptococice acute a laringelui, ce a provocat o inflamaţie dureroasă în zona internă a traheei, ducând la sufocare. O traheotomie ar fi putut să-i prelungească viaţa!

Ironia lui Washington

Rareori generalul George Washington îşi permitea o glumă sau o ironie, dar când o făcea, întotdeauna era un succes sigur.

Se povesteşte că era de faţă în Congres în timpul dezbaterilor asupra înfiinţării armatei federale, când un membru a propus o rezoluţie care limita armata la trei mii de oameni. Atunci, Washington a propus acelui membru un amendament care să stipuleze că ţara nu va fi niciodată invadată de vreun duşman care are mai mult de două mii de soldaţi! 🙂

Râsul care a urmat a discreditat complet rezoluţia.

Mama lui George Washington

În timpul revoluţiei americane, soldaţii aveau uneori dificultăţi la procurarea cailor. A fost trimis un ofiţer să cutreiere satele din Virginia şi să confişte toţi caii pe care îi vede. A ajuns la un conac frumos şi vechi şi, văzând oameni cu plugul pe câmp, a apăsat pe clopoţel şi a cerut s-o vadă pe stăpâna casei.

Doamnă, spuse el respectabilei femei în vârstă care l-a primit într-un salon vechi şi frumos. Am venit să cer caii dumneavoastră, în numele guvernului.

Domnule, a fost răspunsul, nu-i puteţi avea, am nevoie de ei pentru lucrările de primăvară.

Îmi pare rău, doamnă. Acestea sunt ordinele şefului meu.

Şi cine este şeful dumitale? întrebă ea.

Generalul George Washington, comandant şef al armatei americane.

Întoarce-te la generalul George Washington şi spune-i că mama lui spune că nu îi dă caii ei, replică femeia, cu un zâmbet care îi îndulci figura până atunci severă.