Arhive etichetă: Franz Iosif

Sisi – Legendă şi adevăr. (VI) Împărăteasa fuge

elisabeta a austrieiSisi nu are răbdare să rămână mai multă vreme într-un loc. O soţie rea, aşa se pare, deoarece îşi lasă soţul mereu singur. Ştie că este însingurat şi că ar avea mare nevoie de ea. S-a reconstruit pentru ea un mic castel la porţile Vienei, ce fusese altădată unul de vânătoare. Ei nu i-a plăcut în mod deosebit, dar l-a decorat după gustul ei. Pictorul Makart trebuie să împodobească pereţii cu motive din Visul unei nopţi de vară, de Shakespeare, piesa ei preferată. Titania era omniprezentă – împărăteasa se vedea la fel şi pe sine – ici şi colo câte un cap de măgar, care ar trebui să fie al împăratului.

Împăratul era foarte singur; nu avea voie să arate nimănui aceasta, el trebuia să guverneze. Continuă să îşi iubească enorm de mult nevasta, lucru pe care îl ştie şi ea. De multă vreme iscăleşte scrisorile cu „micuţul tău care te iubeşte nespus“. Pentru a se împăca pe sine, Sisi aranjează o întâlnire între Franz Iosif şi tânăra actriţă Katharina Schratt, admirată de împărat. Ea devine „prietena“ împăratului şi va rămâne astfel până la moartea lui. A fost tolerată de Sisi, care îi spunea „biata Schratt cea dolofană“.

Continuă citirea →

Sisi – Legendă şi adevăr. (IV) „Cea mai frumoasă împărăteasă a lumii“

sisi elisabeth austriaO femeie matură, frumoasă şi sigură de sine

Sisi s-a întors la curte şi s-a îmbolnăvit din nou. Şi ea a înţeles că este vorba de reacţii nervoase, căci de câte ori este departe de Viena se simte bine. Oficial, se declară că împărăteasa suferă de o boală de plămâni şi că trebuie să plece într-o regiune mai caldă. În consecinţă, în iarna anului 1860, ea pleacă în insula Madeira, însoţită de un mic anturaj, ales de ea. Îşi conduce singură viaţa şi se reface rapid. Starea ei se înrăutăţeşte din nou după ce revine la Viena. Medicii spun că viaţa ei este în pericol. Împărăteasa călătoreşte în sud timp de doi ani şi ezită să se întoarcă acasă. Să fi fost Sisi o soţie rea şi o mamă delăsătoare? Să nu ştie că ar fi trebuit să fie alături de soţ?

Împăratul ar fi avut mare nevoie de sprijin. În acel an a luptat din rasputeri să menţină imperiul habsburgic, care se tot destramă – un stat multinaţional ce nu mai poate ţine laolaltă teritoriile diverselor naţionalităţi. Într-o epocă în care popoarele tind spre identitate naţională şi statală, monarhia austriacă a devenit o idee demodată. Împăratul pierde tot mai multe războaie prin care încearcă să menţină cu forţa imperiul. În timp ce Sisi este bolnavă sau străluceste prin absenţă, Franz Iosif încearcă să-şi impună forţa în Italia rebelă. În mod surprinzător a văzut că Franţa îi era adversară, deoarece ea s-a aliat cu Piemontul şi Sardinia. Austria este obligată să cedeze Lombardia, iar Napoleon al III-lea a primit, ca multumire, Nisa şi Savoia. Una din cele mai crunte bătălii ale acestui război împotriva Austriei se dă în 1859 la Solferino. După înfrângerea Austriei, calea unificării Italiei a devenit liberă.

În mai 1862, când Sisi revine în suita ei de la curtea vieneză – în vara anului 1861 a petrecut acolo doar câteva săptămâni – este complet schimbată. Nu mai este un copil, ci o femeie matură, frumoasă şi sigură de sine. Împăratul cheamă un pictor să îi facă portretul. Este vorba de trei portrete, din care unul, mai deosebit, va atârna în biroul suveranului: Sisi cu părul lăsat pe spate.

Hofburgul a început să strălucească. Sisi atrage lumea în jurul ei, frumuseţea ei a devenit subiect de conversaţie la orice întâlnire diplomatică. Vizitatorii interni şi externi se înghesuie la Viena să ceară o întrevedere la suveran numai pentru a se convinge personal de frumuseţea împărătesei. În anul 1873, când a venit la expoziţia mondială, şahul Persiei a lansat întrebarea dacă soţia nu ar putea fi cumpărată. Sisi a devenit un mit şi va fi considerată „cea mai frumoasă împărăteasă a lumii“. Dacă la vremea respectivă ar fi existat fotografi şi presă de scandal, cu siguranţă şi că ar fi fost vânată pretutindeni de ei.

Continuă citirea →

Sisi – Legendă şi adevăr. (II) Trandafirul din Possenhofen

Elisabeta, imparateasa Austriei (Sisi)Cine era Elisabeta (Sisi),  împărăteasa Austriei?

Era originară din Bavaria, dintr-o localitate idilică pe malul lacului Starnberg: Possenhofen. Viaţa ei pare a fi ca o poveste. Elisabeta a fost socotită un copil norocos. A văzut lumina zilei în seara de Ajunul Crăciunului 1837. Era un copil foarte vioi, zburdalnic, nu deosebit de frumos – o fetiţă robustă de la ţară, una din cele şase surori.

Mariajul părinţilor nu este unul exemplar. Mama, Ludovica, fiica regelui bavarez Maximilian I Joseph, îşi suportă cu stoicism destinul – a fost căsătorită cu vărul ei, contele Maximilian. Surorile ei au avut parte de partide mai bune – una este soţia regelui prusac, cealaltă a monarhului saxon şi, în sfârşit, Sophie, mama împăratului austriac. Ea l-a convins pe soţul ei să abdice. O socoteşte pe Ludovica ruda cea săracă, iar aceasta, la rândul ei, se uită cu respect la surorile ei.

Contele Max este un excentric, îi place viaţa şi tânjeşte mereu după libertate. Se consideră un artist. În palatul din München a construit o arenă de circ şi a jucat şi el. Mai târziu, Max stătea mai mult cu metresa şi cu copilul făcut de aceasta.

Continuă citirea →