Arhive etichetă: Francisco Goya

Moartea lui Goya, un mister

Francisco de Goya


Cauza morţii – atac cerebral, după ce a suferit o afecţiune virală stranie sau intoxicaţie gravă cu plumb

Locul de odihnă – înhumat într-un singur sicriu împreună cu rămăşiţele pământeşti ale unui prieten, deşi s-a descoperit un singut craniu; biserica San Antonio de la Florida, Madrid

Pe când Goya avea 46 de ani – şi era un pictor talentat, plin de succes şi absolut convenţional – a suferit chinuri groaznice de pe urma unei boli misterioase, ce era la un pas să-i curme viaţa şi care i-a modificat definitiv personalitatea şi arta – aparent, insuflându-i măreţie.

Tablourile sale fuseseră iscusite, fermecătoare, unele excesiv de pitoreşti. Însă acel Goya ce a reapărut după boală, surd şi parţial orb, era un suflet chinuit cu o nouă perspectivă: lucrările sale erau acum, ca într-un coşmar, pline de disperare, vicioase şi crude – toate fiind prezentate într-o manieră originală şi genială. Boala, a cărei natură i-a făcut pe biografii lui să se contrazică, a marcat sfârşitul pictorului convenţional şi debutul unuia revoluţionar.

Declanşarea bolii sale a fost bruscă, lovind spre sfârşitul anului 1792. Pictorul a fost îngrozit de aspectul bizar al simptomelor: ameţeală, greaţă, dezechilibru, confuzie, halucinaţii, convulsii, semipareză pe partea dreaptă, auz şi vorbire diminuate, un ţiuit permanent în urechi şi, faptul cel mai temut pentru un artist plastic, orbirea parţială.

Continuă citirea →