Arhive etichetă: filosofie

Machiavelli: Principele – Marile opere ale filosofiei moderne

1. Tema  Prin forma sa, Principele se înscrie în genul scrierilor tradiţionale: „oglinzile prinţilor”, tratate menite să desăvârşească educaţia suveranului dându-i sfaturi despre cinste şi realism, în general ilustrate cu exemple împrumutate din istoria antică şi contemporană. Dedicându-şi opera lui Lorenzo de Medici, Machiavelli (pe vremea aceea ţinut departe de viaţa politică) spera să reintre în graţiile noului suveran al Florenţei: opera sa este deci aceea a unui curtean. Dar scopul lui Machiavelli este mai ambiţios: acela de a-l convinge pe suveran atât să instaureze ordinea în cetatea pe care tocmai o cucerise, cât şi să aducă pacea şi unitatea (prin cucerire) întregii Italii dezmembrată în acea vreme de invaziile străinilor şi de disputele interne. Principele ne apare astăzi ca un tratat de teorie politică; el este totodată atât pamflet, cât şi un text combativ.

Continuă citirea →

Simone de Beauvoir – sex şi filosofie

Simone de Beauvoir a marcat secolul XX prin luările de poziţie îndrăzneţ feministe pentru epoca ei, dar, în mod paradoxal, numele şi viaţa sa rămân greu de despărţit de cele ale partenerului nărăvaş, Jean-Paul Sartre.

Continuă citirea →

Platon – Banchetul sau Despre iubire

Banchetul   Cel mai cunoscut, poate, dintre dialogurile lui Platon, lucrarea nu este totuşi un dialog, ci o succesiune de discursuri baroce, pitoreşti. Gravul, chiar sublimul, urmează comicului şi chiar farsei. Teoretic, liric, teatral, Banchetul este, cu toate acestea şi în acelaşi timp, un text central pentru filosofie. Este vorba despre iubire, dar tocmai astfel se defineşte şi filosofia pe sine: iubire (şi nu posedare) de înţelepciune.

Continuă citirea →

Platon – Apărarea lui Socrate

Platon a scris Apărarea lui Socrate sub impresia indignării pe care şi-o exprimă în Scrisoarea a VII-a. Procesul şi condamnarea lui Socrate, în 399, au decis într-adevăr convertirea lui Platon la filosofie.

Continuă citirea →

Agonia creştinismului – Miguel de Unamuno

Termenul de agonie este folosit aici în sensul lui originar de „luptă, confruntare”. Nu numai credinţa creştină este o luptă — pentru că „O credinţă care nu se îndoieşte este o credinţă moartă”, iar îndoiala presupune dualitatea confruntării —, dar şi viaţa însăşi. Într-adevăr, aceasta e o îndelungă agonie, o luptă a „vieţii care dăinuie” împotriva „vieţii care se duce”, o luptă contra istoriei şi a uitării. „Lupta pentru viaţă este însăşi viaţa”.

Continuă citirea →