Arhive etichetă: expresia

Prea multă minte strică

Griboedov

Prea multă minte strică– e titlul, ajuns proverbial, al comediei lui Griboedov, care satiriza teoria ţarilor (consemnată de altfel şi într-o faimoasă rezoluţie a lui Nicolai I), că a da norodului cultură înseamnă a-l nenoroci.

Griboedov a împrumutat vorba de la contemporanul său F.A. Coni, un autor de vodeviluri, care a folosit-o pentru prima oară în cupletele sale.

Continuă citirea →

Voi sunteţi urmaşii Romei?

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Voi sunteţi urmaşii Romei?Mihai Eminescu, Scrisoarea III

După ce glorifică vremile de care se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii, poetul deplânge că „veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii“.

Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții,
Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,
Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!
Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!
I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!

Eminescu se referă la politicienii care, reîntorşi de la Paris, unde şi-au făcut studiile „prin lupanare şi cafenele“, îşi închipuiau că pot să aducă ţării mari înnoiri. Poetul compară vitejia de odinioară cu patriotismul de paradă al pretinşilor reformatori.

Continuă citirea →

Sânge albastru. Semnificaţia expresiei

regele Filip V Spania

Sânge albastru – Expresia vine din Spania evului mediu, când marii aristocraţi susţineau că în vinele lor curge sânge pur albastru, spre deosebire de nobilii „de categorii inferioare“, care au suferit felurite amestecuri de sânge, mai ales de sânge maur.

Alegerea culorii albastre pentru sânge se explică prin faptul că, în mare parte, costumele, blazoanele şi mai cu seamă cordoanele şi panglicele decoraţiilor erau pe atunci azurii, albastrul fiind culoarea preferată şi reprezentativă a membrilor înaltei aristocraţii. Ei doreau astfel să se deosebească atât de tagma prelaţilor, care adoptaseră veşminte de culoare roşie (de unde şi denumirea de „roşu-cardinal”), cât şi în special de „vestoanele verzi“ populare (culoarea verde fiind a vulgului şi deci considerată vulgară).

Continuă citirea →

La calendele greceşti. Semnificaţia expresiei

timp

Ad calendas graecas (lat. „La calendele greceşti”), prescurtare a expresiei ad calendas graecas salvere, adică: a plăti la calendele greceşti.

Calendele erau la romani prima zi a lunii. Era şi ziua fixată pentru plata datoriilor. Rău-platnicii însă ziceau, în derâdere, că vor plăti ad calendas graecas, deoarece grecii nu aveau calende şi deci aceasta însemna niciodată.

Istoricul Suetoniu povesteşte că împăratul Augustus obişnuia să dea acest răspuns creditorilor săi.

Vorba a rămas pentru a exprima ironic, supărat, sau revoltat: niciodată!

Cu acelaşi sens, poporul nostru a creat expresii ca: la paştele cailor, la Sfântu-Aşteaptă….

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.21

Piesa a fost jucată, s-a sfârşit

piesa s-a sfarsit - acta est fabula

Acta est fabula (lat. „Piesa a fost jucată, s-a sfârşit”)

În teatrul din antichitate nu existau programe care să anunţe subiectul, actele şi distribuţia piesei. Publicul nu-şi dădea seama că spectacolul s-a terminat şi, păstrându-şi locurile, aştepta ca actorii să-şi continue jocul. De aceea se încetăţenise în acea vreme obiceiul ca, la sfârşitul reprezentaţiei, să se anunţe: „Acta est fabula”, adică „Piesa s-a sfârşit”.

Expresia s-a răspândit repede, trecând, de pe scena teatrului, pe scena vieţii, unde şi-a păstrat acelaşi sens care indică un final, o încheiere. „Acta est fabula” au fost ultimele cuvinte pe care împăratul Augustus le-a rostit pe patul de moarte, – adică „piesa e terminată, viaţa mea s-a încheiat!”

„La farce est jouée “ (farsa s-a isprăvit) a spus şi marele scriitor francez Rabelais în cele din urmă clipe ale vieţii.  Cuvântul farce apare aici cu sensul său medieval, de reprezentaţie teatrală comică.

Şi astăzi, expresia Acta est fabula se întrebuinţează spre a anunţa un sfârşit, un deznodământ.

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.20

Cine a fost acarul Păun?

acarul Paun

Acarul Păun nu este numele vreunui erou de roman, snoavă sau baladă. Acarul Păun a existat, într-adevăr şi ar fi rămas desigur necunoscut, anonim, dacă o gravă ciocnire de trenuri întâmplată în staţia Vintileanca (astăzi Săhăteni), de pe linia Ploieşti-Buzău, nu i-ar fi adus o tristă celebritate. Ancheta asupra catastrofei de cale ferată scoţând basma curată pe adevăraţii culpabili, oameni importanţi în epocă, a găsit ca singur vinovat al nenorocirii pe… acarul din staţie, anume Ion Păun!

De atunci expresia „acarul Păun“ indică persoana asupra căreia se aruncă greşelile altora.

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.19

Bunului ascultător, salut!

A bon entendeur, salut! - Bunului ascultator, salut

A bon entendeur, salut! (fr. „Bunului ascultător, salut !“)

Semnificaţia acestui proverb este: cine are urechi de auzit, să audă. Se citează în original, pentru a atrage atenţia ascultătorului să ghicească subînţelesul, sau ceea ce n-am putea spune direct şi complet.

Caragiale foloseşte expresia în comedia „O scrisoare pierdută” (act. II, sc. 5). Zoe, agitată, scoate gazeta şi citeşte: „În numărul de mâine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influenţă. Originalul va sta mâine la dispoziţia curioşilor în biuroul nostru de redacţie. Atât pentru astăzi. A bon entendeur, salut!”

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.17

Să începem cu Iupiter

Vergiliu

Ab Iove principium (lat. „Să începem cu Iupiter“) – Vergiliu, Egloge, III, 60.

În această eglogă (poezia pastorală, bucolică), ciobanul Dameta vesteşte că-şi începe cântecul său de la Iupiter, părintele tuturor lucrurilor. Expresia însemnnă deci: să pornim de la personajul cel mai de seamă (deoarece Iupiter era socotit căpetenia zeilor), sau de la lucrul cel mai important. Se citează atunci când începem o dezbatere, o lecţie, o expunere cu ceea ce este principal.

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.17

Otrăvurile lui Mitridate

Mitridate VI Eupator (134-63 î.Hr.), zis cel Mare, a fost ultimul rege din Pont ce a luptat împotriva dominaţiei romane în Asia. A ajuns pe tron după ce a detronat-o pe mama sa şi a întemniţat-o. Spre a-şi elibera drumul spre tron i-a ucis pe toţi fraţii săi, cu excepţia sorei sale Laodice, cu care s-a căsătorit. Luptând împotriva romanilor, dar şi a propriilor lui fii, care doreau să-l înlăture de la putere, temându-se pentru viaţa sa, a reuşit să se imunizeze încercând toate otravurile din plante.

Continuă citirea →

Vioara lui Ingres

Marele pictor francez Ingres (1780-1867) avea o marotă: cânta la vioară. Evident, avea ambiţia de a fi socotit, fără să fie, un mare violonist.

A rămas cunoscută expresia Vioara lui Ingres (Violon d’Ingres) care arată o pasiune exagerată, o obsesie pentru o altă preocupare decât talentul real.

Cinstite Iago

Iago – personaj din tragedia Othello de Shakespeare. Graţie geloziei lui Othello pe care o stârneşte prin intrigi perfide, Iago îl provoacă să-şi ucidă nevinovata soţie, Desdemona.

Continuă citirea →

Faimă de Erostrat

Erostrat – un grec din Efes (Asia Mică), lipsit de orice calităţi, care ţinea cu orice preţ să devină celebru. A dat foc templului Dianei (Artemisa în limba greacă) din Efes, una din cele şapte minuni ale lumii antice, în anul 356 î.Hr. Deşi grecii au emis un decret care interzicea, sub pedeapsa cu moartea, de a-i fi rostit numele, acesta nu a fost uitat.

Continuă citirea →

A curăţa grajdurile lui Augias

Augias – în mitologia greacă, rege al Elidei ale cărui grajduri, neîngrijite timp de 30 de ani, au fost curăţate, în urma unei înţelegeri, de Hercule, într-o singură zi, prin abaterea apelor râului Alfeus asupra lor.

Continuă citirea →

Arthur şi Cavalerii mesei rotunde

Arthur – rege legendar al celţilor din Britania. A luptat împotriva cuceritorilor anglo-saxoni. Ocupă un loc central în ciclul de romane cavalereşti din secolele XII-XIII, cunoscut sub numele de  „Ciclul mesei rotunde”.

Continuă citirea →

Firul Ariadnei

Ariadna – fiica lui Minos, regele Cretei. Cînd Tezeu a sosit în Creta pentru a se lupta cu Minotaurul, Ariadna, care se îndrăgostise de erou, l-a ajutat să iasă din coridoarele întortocheate ale labirintului călăuzindu-se după un fir care i-a arătat calea de întoarcere.

Continuă citirea →