Arhive etichetă: Eugen Simion

O autobiografie provocatoare: “Straja dragonilor” de Ion Negoiţescu (II)

I Negoitescu Straja dragonilor

Băiatul dezgheţat, precoce, cu gusturi particulare pe care nu ştie încă să le numească, are un simţ de observaţie dezvoltat şi-i judecă dur pe cei din jur. Părinţii se poartă sever cu el şi acest fapt i se pare inacceptabil. Protestează, vrea să fie băgat în seamă, este înconjurat de o armată de mătuşe pe care, când are ocazia, le sărută „cu foc”. Tanti Elenuţa este femeia fatală a familiei: căsătorită, se îndrăgosteşte de fratele mai tânăr al soţului, Toader, şi în cele din urmă se mărită cu el. O altă mătuşă, Marioara, se îmbolnăveşte de lues, tatăl fuge într-un rând de acasă (o încurcătură sentimentală) şi băiatul de patru sau cinci ani este trimis de mamă să-l readucă în familie.

Copilul are, uneori, crize de furie, când tatăl vrea să-l pedepsească, strigă: „săriţi că mă omoară” şi fuge în grădină, îi place să facă spectacol, proferează insulte, ameninţă… „Nu cred că eram un copil pervers – zice, acum, memorialistul -, dar mă mâna un teribil demon vital, un nemaipomenit impuls de afirmare, un individualism acut, poate şi o instinctivă tendinţă de dominare, înfrânte mai apoi de homosexualitatea care mi-a impus timidităţi şi, în fine, de rigorile istoriei”. Caracterizare rece, lucidă, puţin obişnuită în asemenea evocări. Autorii îşi idilizează, de regulă, copilăria, spaţiul paradisiac.

Romanul de familie – partea, repet, cea mai bună a acestei autoficţiuni biografice -continuă cu alte scene de viaţă şi alte personaje. Familia Negoiţescu ajunge la Galaţi şi, la şcoală, colegii râd de ardeleanul Ion pentru că vorbeşte „ca servitoarele”, adică în graiul de peste Carpaţi. Într-un rând, supărat nu se ştie de ce, are de gând să se arunce în Dunăre, altă dată înghite foi uscate, în fine, îşi ameninţă părinţii cu sinuciderea.

Continuă citirea →

„Un carierist implacabil, un parvenit”

Adrian Marino si Eugen Simion

„Ceea ce mă indigna, până la repulsie, era psihologia scriitorului oficial, al cărui prototip inegalabil rămâne Eugen Simion. Un carierist implacabil, un parvenit, un intelectual la prima generaţie. Cu unele calităţi şi un imens defect: parvenirea socială cu orice preţ. N-o să-i schiţez acum nici biografia, nici traseul cultural actual. Dar, cel puţin, un Vadim, un Adrian Păunescu, oricât de respingători ar fi, sunt totuşi parcă mai sinceri în fanatismul lor abject decât acest ipocrit inegalabil, pretins „apolitic””.

sursa: Adrian Marino, Viaţa unui om singur, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 331

Jungla vieţii literare

Adrian Marino

Adrian Marino, în volumul său de memorii intitulat „Viaţa unui om singur” (Polirom, Iaşi, 2010), capitolul „Jungla vieţii literare”, este extrem de critic la adresa unor importanţi scriitori şi critici literari. Iată câteva exemple:

D. Micu – „o mare mediocritate” (pag. 118)

Eugen Simion – „un carierist feroce, imbatabil, prototip de ambiţios parvenit, la prima generaţie de intelectuali” (pag. 118)

N. Stănescu – – „încă un „„geniu”” al epocii – care se lăuda, la beţie, că, la o alegere de consiliu la Uniune, mi-a şters numele de pe foarte multe buletine. Era în perioada preşedinţiei lui D.R. Popescu şi s-a nimerit să fim amândoi, în acelaşi timp, în anticamera sa. Trebuie să menţionez că… puţea îngrozitor, nespălat probabil de o săptămână” (pag. 122)

Dan C. Mihăilescu – „dacă m-ar întreba cineva cum îmi imaginez „infernul critic” aş răspunde: „„Să mi se citească, în dreapta, o cronică de Gheorghe Grigurcu, iar în stânga, o cronică de Dan C. Mihăilescu. Sau invers”. (pag.126)