Arhive etichetă: Epicur

În căutarea fericirii: Epicur

epicurDacă e să le dai crezare criticilor săi (au existat destui de-a lungul istoriei), Epicur (341-271 î.Hr.) era un individ cu un comportament dintre cele mai scandaloase. Dar până şi detractorii săi cei mai înverşunaţi au recunoscut că era de o inteligenţă sclipitoare.

Filozof din Grecia antică, îşi ţinea discursurile în pieţele publice ale Atenei, numite agora, susţinând că singura sursă a fericirii o constituie plăcerea. (Vechiul cuvânt grecesc pentru plăcere era hedone, de unde avem neologismul „hedonist”.) Ca secret al fericirii, plăcerea trebuie să fie scopul final al oricărei acţiuni pe care o întreprindem: tot ce facem are ca unic scop atingerea plăcerii. Epicur era încredin­ţat că plăcerea este un lucru demn de urmărit, întrucât Natura ne-a înzestrat pe fiecare cu dorinţa de a o atinge. Într-o concepţie sănătoasă în sine, plăcerea era considerată un lucru bun.

Continuă citirea →

Educaţia în Grecia antică. Modele şi valori

Educatia in Grecia antica

Mai mult decât oricare altă societate veche, lumea greacă a fost preocupată de educaţia membrilor comunităţii ei. Această educaţie era, înainte de toate, una practică, ce privea individul şi cetatea. În atingerea ţelului, principalele mijloace de educaţie sunt gimnastica şi muzica. Prima cultivă corpul omului, a doua, înţeleasă în sens larg ca totalitate a artelor patronate de muze, cultivă sufletul şi spiritul omului. Platon se separă de opinia curentă a dublului obiectiv al educaţiei, care are la el ca ţel unic, indiferent de mijloace, cultivarea spiritului.

Educaţia intelectuală ţinea, la Atena, până la 14 ani; copiii învăţau scrisul şi cititul, noţiuni de aritmetică, muzica şi poezia. Mult mai târziu – şi numai băieţii cu mijloace materiale – învăţau oratoria şi filosofia, „ştiinţa ştiinţelor”, pe lângă profesori celebri. Cultivarea trupului prin gimnastică se făcea după 14 ani, de regulă, în cadrul unor gimnazii, dotate cu terenuri de sport şi bazine de înot şi împodobite cu statui, fântâni şi porticuri. Cea mai mare popularitate o avea atletismul, combinat în pentatlon – alergări, sărituri, aruncarea discului, a suliţei şi lupte clasice -, pentru cultivarea deplină a trupului.

Continuă citirea →

Filosofia greacă (II)

Diogene din Sinope

Epoca elenistică a fost marcată de o diversitate de curente filosofice, determinate adesea de dezamăgirea filosofilor, care considerau că speculaţiile gânditorilor din epocile anterioare au explorat toate domeniile gândirii şi au epuizat toate metodele care permiteau exerciţiul gândirii.

Continuă citirea →

Plăcerea şi înţelepciunea

Atunci când spunem că plăcerea este scopul vieţii, nu înţelegem plăcerile vicioşilor sau plăcerile ce constau din desfătări senzuale, cum socotesc unii din neştiinţă, nepricepere sau din înţelegere greşită, ci prin plăcere înţelegem absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet. Nu succesiunea neîntreruptă de chefuri şi orgii, nu dragostea senzuală… nu desfătarea cu un peşte sau cu alte delicatese ale unei mese îmbelşugate fac o viaţă plăcută, ci judecata sobră, căutarea motivelor fiecărei alegeri şi respingeri, ca şi alungarea acelor păreri prin care cele mai mari tulburări pun stăpânire asupra sufletului.

Dintre toate acestea, primul şi cel mai mare bun este înţelepciunea, din ea izvorăsc toate celelalte virtuţi, căci ea ne învaţă că nu putem duce o viaţă plăcută, dacă nu-i şi o viaţă înţeleaptă, cumsecade şi dreaptă.

Epicur, Scrisoare către Menoiceus, în Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filozofilor