Arhive etichetă: Enciclopedia Universala Britannica

Alexandru Ioan Cuza în “Enciclopedia Universală Britannica”

Alexandru Ioan Cuza

Cuza, Alexandru Ioan (20.03.1820, Bârlad, Moldova – 15.05.1873, Heidelberg, Germania). Om politic român, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866).

Studiile şi le-a făcut la un pension din Galaţi, apoi la Paris, unde şi-a susţinut examenul de bacalaureat. A studiat la Facultatea de Drept (1835-1836), continuând în ţară (1837-1840) la Academia Mihăileană din Iaşi. A făcut parte din Miliţia Moldovenească (1839-1840), a fost preşedintele Judecătoriei Covurlui (1842-1845), agă (1843). Participant la Revoluţia din 1848 în Moldova, după înfrângerea acesteia a fost nevoit să emigreze. Revenit în ţară, a reluat funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, apoi a fost director al Departamentului Treburilor din Lăuntru (1851). Fiind fără funcţii, în perioada 1851-1854, a călătorit în Austria, Franţa, Italia şi Cehia. Pentru a treia oară, a redevenit preşedintele Judecătoriei Galaţi (1854-1856), apoi pârcălab al ţinutului Covurlui (1857). Imediat după reintegrarea sa în armată ca sublocotenent, a fost înaintat la gradul de maior (1857), apoi de colonel (1858) şi de ajutor de hatman în Miliţia Moldovenească. În acelaşi an a devenit caimacam şi vicepreşedinte al Adunării Elective.

Continuă citirea →

Bertolt Brecht. Viaţa şi opera

Bertolt Brecht

Brecht, Bertolt născut Eugen Berthold Friedrich Brecht (10.02.1898, Augsburg, Germania – 14.08.1956, Berlinul de Est, Germania de Est). Poet, dramaturg şi reformator al teatrului german al cărui teatru epic a pornit de la convenţiile iluziei teatrale şi a dezvoltat drama ca forum social şi ideologic destinat cauzelor de stânga.

Viaţa şi opera

Până în 1924, Brecht a trăit în Bavaria, unde s-a născut, a studiat medicina (Munchen, 1917-921) şi a lucrat într-un spital de armată (1918). Din această perioadă datează prima sa piesă de teatru, Baal (pusă în scenă în 1923), primul său succes, Tobe în noapte (1922), poemele şi cântecele antologate în Un manual de smerenie (1927), prima sa producţie profesionistă Eduard II, 1924, şi admiraţia sa pentru Wedekind, Rimbaud, Villon şi Kipling.

Continuă citirea →

Primul Război Mondial (prima parte)

primul razboi mondial

Primul Război Mondial – Conflagraţie internaţională majoră desfăşurată între 1914 şi 1918.

Primul Război Mondial a fost probabil cea mai nimicitoare înfruntare a tuturor timpurilor. Peste 25 de ţări au luat parte la conflict, fie de partea Antantei, fie de cea a Puterilor Centrale. Printre marile puteri aliate, victorioase în cele din urmă, se numără Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia şi, din 1917, Statele Unite ale Americii. Nucleul Puterilor Centrale îl constituiau Germania, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman (Turcia).

Primul Război Mondial a dus la  prăbuşirea a patru mari dinastii imperiale în Germania, Rusia, Austro-Ungaria şi Turcia. A fost cauza Revoluţiei Ruse din 1917, a destabilizat Europa şi a sădit germenii celui de Al Doilea Război Mondial.

Scara umană a conflictului e în egală măsură monumentală. Peste 65 000 000 de soldaţi au alcătuit corpul armatelor terestre, forţelor navale şi aeriene. În jur de 8 500 000 de oameni au pierit şi peste 21 000 000 au fost răniţi. Pe deasupra, populaţia civilă a trudit la făurirea unui număr impresionant de arme, muniţie şi alte necesităţi. Datorită aportului civililor, Primul Război Mondial a fost şi primul „război total“.

Continuă citirea →

Viaţa şi opera lui Georges Braque

Georges Braque

Braque, Georges (13.05.1882, Argenteuil, Franţa – 31.08.1963, Paris). Pictor francez, unul dintre cei mai revoluţionari artişti ai sec. XX, care, alături de Pablo Picasso, a dezvoltat cubismul. Picturile sale cuprind îndeosebi natură statică şi sunt remarcabile pentru construcţia lor robustă, armoniile coloristice subtile, serenitate şi meditaţie.

Tinereţea

Braque s-a născut la doar câteva luni după Picasso, într-o comunitate mică de pe Sena, de lângă Paris, unul dintre centrele mişcării impresioniste în anii 1870. Tatăl şi bunicul său, ambii artişti amatori, deţineau acasă o prosperă firmă de zugrăvit case. În 1890, familia s-a mutat în Le Havre, care fusese, de asemenea, în vremea pictorului de peisaje marine Eugène Boudin şi a tânărului Claude Monet, un centru timpuriu al impresionismului. Băiatul a urmat şcoala publică locală, l-a însoţit pe tatăl său în expediţii de pictură şi a dezvoltat un interes pentru sporturi, inclusiv pentru box, care l-a făcut la maturitate să arate ca un atlet profesionist. De asemenea, a învăţat să cânte la flaut.

La 15 ani, Braque a urmat un curs la Academia de Arte Frumoase din Le Havre. A părăsit şcoala la 17 ani pentru un an de ucenicie ca zugrav şi decorator de interior, mai întâi în Le Havre, apoi în Paris; în această perioadă a ajuns să mânuiască profesionist materialele şi să înveţe trucurile meşteşugarilor, pe care avea să le folosească frecvent în picturile sale cubiste. După un an de serviciu militar, a decis, cu ajutorul unei alocaţii primite de la familie, să devină artist. Între 1902 şi 1904 a studiat la o academie privată din Paris şi, după scurt timp, la École des Beaux-Arts. În orele libere a frecventat Luvrul, unde a admirat mai ales lucrările artistice din Egiptul antic şi din Grecia antică.

Continuă citirea →

Niels Bohr. Viaţa şi opera

Niels Bohr

Bohr, Niels (Henrik David) (07.10.1885, Copenhaga, Danemarca – 18.11.1962, Copenhaga)

Fizician danez considerat unul dintre cei mai importanţi ai sec. XX. A fost primul care a aplicat conceptul de cuantă, ce restricţionează energia unui sistem la anumite valori discrete, la problema structurii atomice şi moleculare. Pentru activitatea sa, a primit în 1922 Premiul Nobel pentru fizică. Rolul său complex în iniţierea şi dezvoltarea fizicii cuantice reprezintă cea mai mare contribuţie a sa, însă de-a lungul lungii sale cariere implicarea lui a fost mult mai extinsă, atât în lumea fizicii, cât şi în afara ei.

Tinereţea

Bohr a fost al doilea dintre cei trei copii născuţi într-o familie de burghezi înstăriţi din Copenhaga. Mama lui, Ellen (născută Adler), era fiica unui bancher evreu important. Tatăl său, Christian, a devenit profesor de fiziologie la Universitatea din Copenhaga şi a fost nominalizat de două ori pentru Premiul Nobel.

Când s-a înscris la Universitatea din Copenhaga, în 1903, Bohr ştia că va studia fizica. Cercetarea şi educaţia în acest domeniu se desfăşurau în încăperile strâmte ale Institutului Politehnic, închiriat universităţii în acel scop. Bohr şi-a obţinut doctoratul în 1911 cu o disertaţie despre teoria electronică a metalelor.

La 1 august 1912, Bohr s-a căsătorit cu Margrethe Narlund, iar căsătoria s-a dovedit una foarte fericită. De-a lungul întregii sale vieţi, Margrethe a fost consilierul său cel mai de încredere. Au avut şase fii, dintre care al patrulea, Aage N. Bohr, a fost unul dintre cei trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru fizică din 1975, acordat pentru modelul colectiv al nucleului atomic propus la începutul anilor 1950.

Continuă citirea →

Viaţa şi opera lui Boccaccio

Giovanni BoccaccioBoccaccio, Giovanni (1313, Paris, Franţa – 21.12.1375, Certaldo, Toscana [Italia]). Poet şi cărturar italian, celebru ca autor al poveştilor Decameronului. Împreună cu Francesco Petrarca, a pus bazele umanismului renascentist şi a ridicat literatura vernaculară la înălţimea şi statutul clasicilor antici.

Tinereţea

Boccaccio a fost fiul unui comerciant din Toscana, Boccaccio di Chellino (numit şi Boccaccino), şi al unei mame care era, probabil, de origine franceză. A petrecut o copilărie mai degrabă nefericită în Florenţa. Tatăl său nu avea simpatie pentru înclinaţiile sale literare şi l-a trimis, nu mai târziu de 1328, în Napoli să înveţe afaceri, probabil într-un birou al familiei Bardi, care domina curtea Napolelui prin intermediul împrumuturilor băneşti. În acest mediu, Boccaccio a intrat în contact cu aristocraţia lumii comerciale, cât şi cu ce mai supravieţuise din splendorile cavalerismului de curte şi ale feudalismului. De asemenea, a studiat dreptul canonic şi i-a cunoscut pe oamenii de litere ai curţii şi pe prietenii şi admiratorii lui Petrarca, prin intermediul cărora s-a familiarizat cu opera acestuia.

Continuă citirea →

Viaţa şi opera lui Baudelaire

Charles Baudelaire

Baudelaire, Charles (-Pierre) (09.04.1821, Paris, Franţa – 31.08.1867, Paris).   Poet, traducător şi critic literar şi de artă francez, faimos îndeosebi datorită lucrării Florile răului (Les Fleurs du mal, 1857), care a fost, poate, cea mai importantă şi mai influentă colecţie de poezii publicată în Europa în sec. XIX. În mod similar, Mici poeme în proză (Petits poèmes en prose, 1868) a fost cel mai reuşit şi mai inovator experiment de poeme în proză din timpul său.

Primii ani    Baudelaire a fost singurul copil al lui François Baudelaire şi a celei de-a doua soţii, mult mai tânără decât acesta, Caroline Defayis, cu care s-a căsătorit în 1819. Începându-şi cariera ca preot, François a abandonat preoţia în 1793 şi a devenit în final un funcţionar public prosper din clasa mijlocie. Pictor şi poet modest, acesta a deschis apetitul fiului său pentru arte sau pentru ceea ce tânărul Baudelaire avea să numească mai târziu pasiunea sa cea mai mare, cea mai consumatoare şi cea mai timpurie, „cultul imaginilor”.

Tatăl său a murit în februarie 1827 şi, vreme de 18 luni, Baudelaire şi mama sa au trăit împreună la periferia Parisului, în condiţii pe care avea să şi le reamintească mereu. În 1861 scria despre acea „perioadă de iubire pasională”: „Am fost pentru totdeauna viu în tine; ai fost numai a mea şi în totalitate”.

Continuă citirea →

Johann Sebastian Bach – Viaţa şi opera (ultima parte)

Johann Sebastian Bach

Perioada Köthen     Ca director muzical, Bach s-a concentrat la Köthen mai ales pe muzică de cameră şi muzică orchestrală. Deşi Bach a compus multe lucrări destul de devreme şi abia mai târziu le-a revizuit, Köthen a fost locul unde sonatele pentru vioară şi pian, precum şi cele pentru viola da gamba şi pian şi lucrările pentru vioară fără acompaniament şi violoncel au primit o formă asemănătoare cu cea cunoscută astăzi.

Concertele brandenburgice au fost finalizate pe 24 mai 1721; s-a opinat că, în cel de-al şaselea concert, Bach ar fi ţinut cont de limitele tehnice ale prinţului, care cânta la viola da gamba. Bach cânta şi el la violă pentru că îi plăcea să fie „în centrul armoniei”. A scris şi câteva cantate pentru ziua de naştere a prinţului şi alte asemenea ocazii; majoritatea acestor compoziţii par să fi supravieţuit doar în versiuni mai târzii, adaptate pentru împrejurări mai generale.

Continuă citirea →

Auschwitz – Istoria celui mai mare lagăr de concentrare şi de exterminare din Germania nazistă

Auschwitz

Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau în polonă Oswiecim    Cel mai mare lagăr de concentrare şi de exterminare din Germania nazistă. Situat în apropierea oraşului industrial Oswiecim din sudul Poloniei (o parte a ţării anexată de Germania la începutul celui de Al Doilea Război Mondial), Auschwitz era compus din trei lagăre: un lagăr închisoare, unul de exterminare şi unul de muncă forţată. Cunoscut drept cel mai letal lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a „soluţiei finale”, un lagăr virtual sinonim cu Holocaustul. Este posibil ca Auschwitz să fi fost ales pentru a juca un rol central în implementarea „soluţiei finale” deoarece era situat într-un nod de cale ferată cu 44 de linii paralele – linii de cale ferată care au fost folosite pentru transportul şi uciderea aici a evreilor din întreaga Europă.

Heinrich Himmler, şeful SS, organizaţia paramilitară nazistă, a ordonat înfiinţarea aici a primului lagăr de concentrare la 27 aprilie 1940, iar primul transport de prizonieri politici polonezi a sosit la 14 iunie. Pe durata întregii sale existenţe, acest mic lagăr de concentrare, Auschwitz I, a fost rezervat prizonierilor politici, în principal polonezi şi germani. În octombrie 1941 au început lucrările la Auschwitz II, sau Birkenau, situat în afara perimetrului satului Brzezinka, din apropiere. Mai târziu, aici SS a construit un uriaş complex de lagăre de concentrare şi de exterminare, care includea cca 300 de barăci pentru deţinuţii din lagăr: patru mari, aşa-numite Badeanstalten (săli de baie), în care prizonierii erau ucişi prin gazare; Leichenkeller (pivniţe pentru cadavre), în care erau depozitate cadavrele celor gazaţi; şi Einascherungsofen (cuptoare pentru arderea cadavrelor). Un alt lagăr de concentrare (Buna-Monowitz) aproape de satul Dwory, denumit mai târziu Auschwitz III, a devenit în mai 1942 un lagăr de muncă forţată care furniza forţă de muncă pentru uzinele chimice şi de fabricare a cauciucului sintetic din apropiere ale concernului IG Farben. În plus, Auschwitz devenise centrul unui complex de 45 de lagăre de concentrare mici din regiune, în majoritatea acestora fiind deţinuţi prizonierii obligaţi la muncă forţată, ca sclavi.

Continuă citirea →