Arhive etichetă: egoist

Un egoist: Henrik Ibsen

Nimeni nu-l cunoştea pe Ibsen în mod intim, dar multe dintre cunoştinţele sale erau conştiente că prima parte a vieţii, ca şi zbuciumul acelei perioade, i-au lăsat o imensă povară de resentimente de nevindecat. Din acest punct de vedere se asemăna cu Rousseau: eul său purta cicatricele pentru tot restul vieţii şi era, în consecinţă, un monstru al egocentrismului.

Într-un mod destul de nedrept şi-a considerat mama şi tatăl răspunzători pentru tinereţea sa nefericită. Fraţii săi erau şi ei vinovaţi prin asociere. După ce, în 1858, a părăsit Skienul, oraşul natal, pentru a împrumuta bani de la bogatul său unchi, Christian Paus, nu şi-a mai vizitat părinţii. Într-o scrisoare adresată, în 1867, lui Bjornstjerne Bjornson, colegul său în ale scrisului, a cărui fiică avea să se mărite ulterior cu fiul său, el a scris: “Ştii că toată viaţa le-am întors spatele părinţilor mei, întregii mele familii, deoarece nu puteam suporta să continui o relaţie bazată pe o înţelegere imperfectă”.

Atunci când i-a murit tatăl, în 1877, Ibsen nu mai avusese vreo legătură cu el de aproape 40 de ani. Justificându-se într-o scrisoare adresată unchiului său, Ibsen cita: “circumstanţe imposibile datând dintr-un stadiu foarte timpuriu” ca fiind “principala cauză”. Prin aceasta el înţelegea de fapt că ei decăzuseră, în timp ce el se ridica, şi nu vroia să fie tras în jos. Îi era ruşine de ei; se temea de posibilele lor cereri financiare. Cu cât devenea mai bogat, mai capabil de a-i ajuta, cu atât era mai puţin dispus să aibă vreo legătură cu ei.

Nu a făcut niciun efort pentru a-l ajuta pe mai tânărul său frate invalid, Nicolai Alexander, care a plecat în cele din urmă în Statele Unite, unde a murit în 1888. Şi-a ignorat de asemenea fratele mezin, Ole Paus, rând pe rând marinar, îngrijitor de prăvălie, îngrijitor de far. Ole a fost întotdeauna sărac, dar a fost singurul care l-a ajutat pe nenorocitul lor tată. Ibsen i-a trimis odată o scrisoare formală de recomandare pentru o slujbă, dar nu i-a dat niciodată vreun ban şi nici nu i-a lăsat nimic prin testament. Ole a murit sărac, într-un azil de bătrâni, în 1917.