Arhive etichetă: drepturi

Problema evreiască în România modernă (prima parte)

evreu

Prezenţa masivă a evreilor în societatea românească a secolului al XIX-lea a marcat sensibil evoluţia istoriei moderne. Numărul mare al evreilor – aceştia reprezentau singura minoritate etnică cu pondere socială deosebită – rolul important pe care l-au avut în dezvoltarea economiei, convieţuirea lor în contextul societăţii româneşti şi lupta pentru emancipare politică, desfăşurată de-a lungul unei jumătăţi de veac, au conturat dimensiunile unei „probleme evreieşti” cu importante implicaţii sociale şi politice.

După 1866, printr-un întreg şir de legi şi circulare restrictive – care, fără să se refere direct la evrei, aveau aplicabilitate, mai mult, la situaţia lor -, au avut loc expulzări masive, brutale, adeseori, ale evreilor, consideraţi drept vagabonzi (cei intraţi în ţară fără îndeplinirea formelor legale). Măsurile restrictive au determinat intervenţii energice din afară, ale guvernelor accidentale sau ale unor personalităţi de prestigiu, care au sporit tensiunea internă şi au determinat manifestări împotriva evreilor. Alianţa Izraelită Universală a recurs la sprijinul lui Napoleon al III-lea. Moses Montefiori, personalitate marcantă a iudaismului englez, a venit la Bucureşti. La mijlocul lui aprilie 1868, reprezentanţii puterilor acreditaţi în capitala României au adresat o notă colectivă guvernului român. I.C. Brătianu, ministrul de Interne, a fost silit să-şi prezinte demisia.

Domnitorul Carol insista „asupra pericolului [ce-l reprezenta] pentru sănătatea publică aglomerarea celor trei sute de mii de evrei care infestează Moldova, la Iaşi, mai cu seamă, unde – la o populaţie de 80 000 suflete – sunt aproape 50 000. În timpul şederii mele în acest oraş am văzut o casă care servea drept azil la 600 din aceşti vagabonzi, înghesuiţi câte 12-15 în fiecare cameră. Este un spectacol care ar trebui să fie văzut de către ziariştii umanitari care alimentează presa străină cu declaraţii împotriva regimului meu”.

Continuă citirea →

Constituţia din 1866

Despre teritoriul României


Art. 1 — Principatele-Unite-Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România.

Art. 2 — Teritoriul României este nealineabil.
Limitele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi. […]

Art. 4 — Teritoriul este împărţit în judeţe, judeţele în plăşi, plăşile în comune.

Continuă citirea →

Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului

Preambul

Reprezentanţii poporului francez, constituiţi în Adunarea Naţionalǎ, considerând cǎ ignorarea, uitarea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirilor populare şi ale corupţiei guvernelor, au decis sǎ expunǎ, într-o declaraţie solemnǎ, drepturile naturale, inalienabile şi sacre ale omului, astfel încât aceastǎ declaraţie, prezentǎ permanent la toţi membrii corpului social, sǎ le aminteascǎ fǎrǎ încetare drepturile şi îndatoririle lor; astfel încât actele puterii legislative şi cele ale puterii executive, putând fi oricând comparate cu scopul oricǎrei instituţii politice, sǎ fie prin urmare mai respectate; astfel încât cererile cetǎţenilor, fondate de acum înainte pe principii simple şi incontestabile, sǎ se fondeze pe respectarea Constituţiei şi a fericirii tuturor.
Continuă citirea →

Petiţiunea Naţională adoptată la Blaj (3–5 mai 1848)

1. Naţiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independinţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca naţiune română, să- şi aibă reprezentanţii săi la dieta ţării în proporţiune cu numărul său, să-şi aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătoreşti şi militare în aceeaşi proporţiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislaţiune, cât şi în administraţiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare naţională generală. La acestea s-au adaos că de aci înainte în lucrările legale ale celorlalte naţiuni transilvane şi în limbile lor românii să se numească români, iar nu olah, walach şi bloch.

2. Naţiunea română pretinde ca biserica română, fără distincţiune de confesiune, să fie şi să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi şi foloase cu celelalte biserici ale Translivaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române şi a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputaţi bisericeşti şi mireneşti. În acelaşi sinod să se aleagă şi episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidaţie.

Continuă citirea →

Declaraţia Drepturilor Copilului

Declaraţia Drepturilor Copilului

Preambul

Având în vedere faptul că popoarele Naţiunilor Unite şi-au reafirmat, în Carta Naţiunilor Unite încrederea lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane şi au hotărât să promoveze progresul social şi condiţii mai bune de trai, în contextul unei libertăţi sporite,

Având în vedere faptul că Naţiunile Unite, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului au proclamat că fiecare persoană se bucură de toate drepturile şi libertăţile enunţate de aceasta, fără nici o deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, situaţie materială, statut la naştere sau alte statute,

Având în vedere faptul că, dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire speciale, inclusiv de o protecţie juridică adecvată, atât înainte, cât şi după naşterea sa,

Având în vedere faptul că o astfel de protecţie specială a fost enunţată în Declaraţia de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului şi a fost recunoscută în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în statutele agenţiilor specializate şi ale organizaţiilor internaţionale preocupate de bunăstarea copilului,

Având în vedere faptul că omenirea datorează copilului tot ce îi poate oferi mai bun,

In consecinţă,

Adunarea Generală

Proclamă această Declaraţie a Drepturilor Copilului pentru ca acesta să poată avea o copilărie fericită şi să se bucure, atât pentru binele său, cât şi pentru binele societăţii, de drepturile şi libertăţile stabilite în această Declaraţie, şi solicită părinţilor, bărbaţilor şi femeilor ca persoane individuale, precum şi organizaţiilor voluntare, autorităţilor locale şi guvernelor naţionale să recunoască aceste drepturi şi să facă tot ce le stă în putinţă pentru ca ele să fie aplicate în mod progresiv în cadrul măsurilor legislative sau de altă natură, în conformitate cu următoarele principii speciale, necesare ca urmare a situaţiei sale deosebite:

Principiul nr. 1
Copilul se va bucura de toate drepturile stabilite în această Declaraţie. Fiecare copil, fără nici o excepţie de la regulă, se va putea bucura de aceste drepturi, fără a exista distincţii sau discriminări din punct de vedere al rasei, culorii, sexului, limbii, religiei, opiniei politice sau al oricărei alte opinii, originii naţionale sau sociale,situaţiei materiale, statutului la naştere sau al altui statut, al copilului sau al familiei acestuia.

Principiul nr. 2
Copilul se va bucura de protecţie specială şi va beneficia de ocazii şi facilităţi, oferite prin lege sau prin alte mijloace, care să-i dea posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere fizic, mental, moral, spiritual şi social într-un mod sănătos şi normal şi în condiţii de libertate şi demnitate. Adoptarea legilor în acest scop va avea ca raţiune primordială interesul superior al copilului.

Principiul nr. 3
Copilul va avea de la naştere dreptul la un nume şi la o naţionalitate.

Principiul nr. 4
Copilul va beneficia de protecţie socială. El va avea dreptul să crească şi să se dezvolte sănătos; în acest scop, se vor asigura îngrijire şi protecţie speciale atât copilului, cât şi mamei acestuia, inclusiv îngrijire pre- şi post-natală adecvată. Copilul va avea dreptul să beneficieze de alimentaţie, locuinţă, timp liber şi servicii medicale adecvate.

Principiul nr. 5
Copilul care este handicapat din punct de vedere fizic, mental sau social, va beneficia de tratament, educaţie şi îngrijire

Principiul nr. 6
Pentru o dezvoltare completă şi armonioasă a personalităţii sale copilul are nevoie de dragoste şi înţelegere. Ori de câte ori este posibil, copilul va creşte în grija părinţilor săi, care vor fi responsabili pentru el, şi în orice caz, într-o atmosferă de afecţiune şi de siguranţă morală şi materială; nici un copil mic, cu excepţia cazurilor speciale, nu va fi separat de mama sa. Societatea şi autorităţile publice au obligaţia de a oferi îngrijire specială copiilor fără familie, precum şi acelora care nu au mijloacele necesare de subzistenţă. Este de dorit ca să existe alocaţii din partea statului sau alte tipuri de ajutoare pentru întreţinerea copiilor din familiile numeroase.

Principiul nr. 7
Copilul are dreptul să beneficieze de învăţământ gratuit şi obligatoriu, cel puţin în cadrul ciclului primar. Copilul va primi o educaţie care să îi stimuleze cultura generală şi să-l ajute, pe baza unor şanse egale, să îşi dezvolte capacităţile, judecata individuală şi simţul de responsabilitate morală şi socială şi să devină un membru util al societăţii.
Interesul superior al copilului va fi principiul de bază după care se vor ghida cei care sunt responsabili de educaţia şi îndrumarea copilului; aceasta responsabilitate aparţine în primul rând părinţilor copilului.
Copilul va avea toate oportunităţile pentru joacă şi recreere, care vor avea aceleaşi scopuri ca şi educaţia; societatea şi autorităţile publice vor face tot ce le stă în putinţă pentru a stimula exercitarea acestui drept.

Principiul nr. 8
In absolut toate situaţiile, copilul va fi primul care va primi protecţie şi ajutor.

Principiul nr. 9
Copilul va fi protejat împotriva tuturor formelor de neglijare, cruzime sau exploatare. El nu va fi supus traficului, sub nici o formă. Copilul nu va putea fi încadrat în muncă înainte de a atinge vârsta minimă în acest sens; în nici o situaţie, el nu va putea fi forţat şi nu va putea primi permisiunea de a avea o slujbă sau de a se implica în vreun tip de muncă ce ar putea să îi prejudicieze sănătatea sau educaţia, sau să îi compromită dezvoltarea fizică, mentală sau morală.

Principiul nr. 10
Copilul va fi protejat de acele practici care pot genera discriminări rasiale, religioase sau de altă natură. El va fi crescut în spiritul înţelegerii, toleranţei şi prieteniei între popoare, păcii şi înfrăţirii universale, precum şi în deplinătatea conştiinţei că energia şi talentele sale trebuie utilizate în folosul semenilor săi.