Arhive etichetă: Don Quijote

Viaţa lui Cervantes (ultima parte)

cervantes don quijoteDon Quijote

În luna iulie sau august 1604, Cervantes a vândut drepturile cărţii Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha (El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha cunoscut ca Don Quijote, partea I) editorului librar Francisco de Robles, pentru o sumă necunoscută. Dreptul de publicare a fost acordat în luna septembrie, iar cartea a apărut în ianuarie 1605. Există unele dovezi conform cărora subiectul cărţii era cunoscut sau parţial cunoscut înainte de publicare – de către alte persoane, precum Lope de Vega, aflat atunci în relaţii reci cu Cervantes. Culegătorii de la tipografia lui Juan de la Cuesta din Madrid au fost vinovaţi de o mare parte dintre erorile din text, multe fiindu-i iniţial atribuite autorului.

Romanul a cunoscut un succes imediat, deşi nu la fel de răsunător ca Guzman de Alfarache, Partea I, al lui Mateo Alemán, din 1599. Până în august 1605 existau două ediţii în Madrid, două publicate la Lisabona şi una la Valencia. Au urmat cele din Bruxelles, în 1607; Madrid, 1608; Milano, 1610; şi iar Bruxelles, 1611. Partea a doua, A doua parte a ingeniosului cavaler Don Quijote de la Mancha (Segunda parte del ingenioso Caballero Don Quijote de la Mancha) a apărut în 1615. Traducerea primei părţi în limba engleză a lui Thomas Shelton a apărut în 1612. Numele lui Cervantes a ajuns în scurt timp cunoscut în Anglia, Franţa şi Italia, la fel de bine ca în Spania.

Continuă citirea →

Viaţa lui Cervantes (partea a doua)

cervantesFuncţionar public şi scriitor

Întors în Spania, Cervantes şi-a petrecut aproape tot restul vieţii într-un mod total diferit faţă de anii plini de acţiune şi curaj. Era mai mereu în criză de bani şi trebuia să se resemneze cu slujbe plictisitoare şi solicitante. Abia peste 25 ani a cunoscut succesul cu Don Quijote. La întoarcerea acasă, el a constatat că preţurile crescuseră, în timp ce scăzuse nivelul de trai al multor oameni, în special din clasa de mijloc, inclusiv familia sa. Euforia din Lepanto era de domeniul trecutului. Actele lui de vitejie din război nu i-au adus răsplata la care se aşteptase. A solicitat, fără succes, mai multe posturi administrative în imperiul american al Spaniei. A reuşit să obţină în 1581 doar o funcţie de scurtă durată, ca mesager regal la Oran, în Algeria. L-a urmat în zadar pe Filip II şi curtea sa la Lisabona, în Portugalia recent anexată.

Cam în această perioadă, a avut o aventură cu o tânără căsătorită, pe nume Ana de Villafranca (sau Ana Franca de Rojas), care i-a născut o fiică. Isabel de Saavedra, singurul copil al lui Cervantes, a fost crescută ulterior în casa acestuia.

În 1584 s-a căsătorit cu Catalina de Salazar y Palacios, mai tânără cu 18 ani decât el. Aceasta avea o mică proprietate în satul Esquivias din La Mancha. Se cunosc puţine lucruri despre relaţia lor emoţională. Nu există însă niciun motiv de presupunere că această căsătorie nu a fost fericită, bazându-se pe prietenie, în ciuda faptului că Cervantes era obligat să plece des de acasă pentru perioade lungi de timp. Catalina, după cât se pare, nu a fost o sursă de inspiraţie sau model pentru personajele din poezia pe care o scria pe atunci Cervantes, sau pentru primul său romanul publicat, Galateea: O romanţă pastorală (La Galatea, 1585), în noul gen la modă, romanul pastoral.

Continuă citirea →

Viaţa lui Cervantes (prima parte)

cervantes miguelCervantes Saavedra, Miguel de (29.09.1547, Alcalá de Henares, Spania – 22.04.1616, Madrid). Romancier, dramaturg şi poet de origine spaniolă, creatorul personajului Don Quijote şi cea mai importantă şi celebră personalitate din literatura spaniolă.

Romanul său Don Quijote (El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha) a fost tradus, în întregime sau parţial, în peste 60 de limbi. Chiar şi azi se publică noi şi noi ediţii, iar dezbaterile critice asupra operei sale continuă nestingherite încă din sec. XVIII. În acelaşi timp, datorită reprezentării lor pe scară largă, în artă, teatru şi film, personajele Don Quijote şi Sancho Panza sunt, probabil, mult mai familiare din punct de vedere vizual oamenilor decât oricare alt personaj din literatura mondială.

Cervantes a experimentat foarte mult. A abordat toate genurile literare majore, nu numai pe cel epic. A fost un nuvelist remarcabil. Câteva din nuvelele sale din colecţia Povestiri exemplare (Novelas exemplares, 1613) au ajuns la un nivel apropiat de Don Quijote, dar la scară miniaturală.

Viaţa lui Cervantes. Începuturile

Cervantes s-a născut la cca 32 km de Madrid, probabil pe 29 septembrie (în ziua de San Miguel). A fost botezat pe 9 octombrie. Era al patrulea dintre cei şapte copii ai unei familii provenite din mica nobilime, dar care decăzuse la statutul de oameni de rând. Tatăl său era bărbier-chirurg, reducea fracturi, efectua flebotomii şi rezolva mici probleme medicale. Familia s-a mutat din oraş în oraş şi se ştiu puţine lucruri despre primii ani de învăţătură ai lui Cervantes. Se presupune, pe baza unui pasaj din Povestiri exemplare, că ar fi studiat o perioadă sub îndrumarea iezuiţilor, deşi este puţin probabil. Spre deosebire de majoritatea scriitorilor spanioli ai timpului, chiar şi aceia de origine umilă, se pare că Cervantes nu s-ar fi dus la universitate.

Continuă citirea →

Hamlet şi Don Quijote

Don Quijote si Hamlet

Prelegerea lui Ivan Sergheievici Turgheniev cu acest titlu, Hamlet şi Don Quijote, a fost ţinută la 10 ianuarie 1860 şi curând publicată. Autorul dezvăluia auditoriului său o presupus „veşnică” antinomie tiopologică, dualismul „permanent” al naturii umane.

Unii caută idealul în afara lor, alţii în ei înşişi. Mişcarea centrifugă îl defineşte pe Don Quijote, forţa centripetă, pe Hamlet. Primul e altruist, al doilea, egoist. Don Quijote înseamnă credinţă, credinţă izvorâtă din cunoştinţe puţine, dar neclintite, credinţă iradiată asupra celorlalţi oameni. Entuziast, fiinţă morală, Don Quijote întruchipează înaltul principiu al jertfirii de sine. Ce reprezintă Hamlet? „Înainte de toate analiză şi egoism, iar de aceea necredinţă.” El se adoră pe sine, fără să creadă în ceva, este un sceptic cufundat în narcisism. Entuziasmului naiv îi opune lucida ironie, bisturiul analizei care descoperă vicii, inclusiv proprii: el se denunţă, se chinuie, îşi provoacă răni.

Don Quijote înfruntă morile de vânt; Hamlet suferă. Don Quijote e caraghios dar simpatic, apropiat semenilor săi, care îl iartă; de Hamlet nu râde nimeni, însă nici nu-l poate nimeni iubi, „pentru că nici el nu iubeşte pe nimeni”. Aristocratul filozof îşi dispreţuieşte semenii, le este nefolositor, nu le dă nimic, nu îi călăuzeşte nicăieri.

Continuă citirea →

Miguel de Cervantes – Don Quijote. Repovestire pentru copii. Capitolele V-VI

Don Quijote

CAPITOLUL  V

UNDE  URMĂRIŢI  ŞI  ALTE  ÎNTÂMPLĂRI  FĂRĂ NOROC  ALE  EROULUI  NOSTRU

Ce  mai  putea  face  Don Quijote în  halul  în care  se  găsea,  întins  la  pământ şi cu spinarea  tărbăcită  de lovituri?  De  ridicat  singur  nu  se  putea ridica.  Pentru  ca  să-şi găsească  mângâierea, se apucă  să  depene în gând  din  cărţile  pe  care le  citise  odinioară.  Îi  veni  astfel  în  minte  istoria Marchizului  de  Mantua  şi cuvintele  pe  care  Cavalerul  Pădurii le  rostise  undeva  în  paginile  cărţii:  „- Nobile  marchiz  de  Mantua,  unchi  şi stăpân al  vieţii  mele!”  începu  el  să  recite  cu glas  tare,  ca şi cum  s-ar  fi  adresat  aievea  personajului  din  povestire.

Tocmai  atunci trecea  pe  acolo  un  ţăran din La  Mancha,  un  biet  plugar  care  îl  cunoştea  bine pe  cavaler.  Şi  mare  îi  fu  mirarea  când  îl  zări  zăcând  în pulbere  cu  capul  spart  şi plin de  ţărână pe  faţă. Se  apropie  de el  şi îl  cercetă  cu  milă,  întrebându-l  cărei  întâmplări  îi  datorează  starea  lui nenorocită,  iar  cavalerului  nostru  i  se  năzări dintr-o  dată că  săteanul  acela  n-ar  putea  să fie decât  marchizul  de Mantua  în  persoană.

Continuă citirea →

Miguel de Cervantes – Don Quijote. Repovestire pentru copii. Capitolul IV

Don Quijote

CAPITOLUL IV

DON  QUIJOTE  SALVEAZĂ  UN BĂIETAN  DE HARAPNICUL  STĂPÂNULUI  SĂU

Se  iveau  zorile  când  Don  Quijote părăsi hanul, apucând-o  spre  satul  natal, în  dorinţa  de  a-şi găsi un bun  scutier,  printre  argaţii  locului. Dar  abia  făcu  câteva  poşte  că,  dintr-un  luminiş de  codru,  auzi  vaiete.

E desigur  un om  care  suferă,  îşi  spuse  el  şi dădu pinteni  calului  într-acolo.

Într-adevăr, nu se  înşelase.  Un  băietan,  legat  fedeleş  de  trunchiul  unui  copac,  era  bătut  de  către  stăpânul  său pentru vina  de  a-i  fi  rătăcit  oile.

Îndură-te,  stăpâne,  se jeluia  ciobanul.  Voi fi  cu  băgare de  seamă  de  acum încolo!

Dar  loviturile  cădeau  neîndurătoare  pe spinarea  bietului  copil.

Continuă citirea →

Miguel de Cervantes – Don Quijote. Repovestire pentru copii. Capitolul III

Don Quijote investit cavaler de hangiu

CAPITOLUL  III

ÎN  CARE  SE POVESTEŞTE CUM A FOST  FĂCUT CAVALER  DON  QUIJOTE,  DE  CĂTRE  HANGIUL CEL  VICLEAN

În  sfârşit,  după  ce  se  hrăni,  cu  mult chin  şi amar,  eroul  nostru  merse  la  grajd  împreună  cu stăpânul  hanului şi, încredinţat  fiind  în  mintea lui  rătăcită  că  se  afla  cu  adevărat  în  faţa  unui nobil  de neam, şi nu  a  unui  hangiu  de  rând,  îngenunche  înaintea  acelui  pe  care  îl  considera  de o foarte veche  viţă  şi îl  imploră  să-i  dea  acolada de  cavaler:

Nu  mă  voi  ridica  de la  picioarele  înălţimii voastre  până  ce  nu mă veţi  investi  cavaler,  îi spuse  Don Quijote.

La  care  hangiul,  părând  a  înţelege  cum să  se poarte cu  un asemenea  om,  descurcăreţ  cum  era de  felul  lui,  se  hotărî  să-i  facă  pe  voie şi-i  vorbi astfel:

Şi eu  în tinereţea  mea am  năzuit la  frumoase  lucruri  asemenea,  deşi  n-am  dispreţuit nici  chiolhanele,  nici  dragostea  şi  nici  vinul  bun de  Malaga.  Cât  priveşte  capela  castelului,  în  care după uzul  legilor  cavalereşti,  aşa  cum  spui,  ar trebui  să-ţi  petreci  întreaga  noapte,  păzindu-ţi armele,  am  fost  silit  s-o  dărâm,  pentru a clădi  o alta  nouă,  îi  spuse  el, râzând  în  sinea  lui de  minciuni.  Dar  veghea  o  vei  putea  împlini  tot  atât  de bine şi în  ogradă,  ori  stând  de  strajă  în  cerdac, adăugă  hangiul.

Continuă citirea →

Miguel de Cervantes – Don Quijote. Repovestire pentru copii. Capitolul II

Don Quijote

CAPITOLUL II

AICI SE VEDE CUM VITEAZUL NOSTRU PLEACĂ DE ACASĂ PENTRU A SĂVÂRŞI FAPTE MARI

Astfel stând lucrurile, după o scurtă zăbavă, într-o dimineaţă călduroasă de iulie, pe la cântatul cocoşilor, amintindu-şi Don Quijote că lumea îl aşteaptă nerăbdătoare s-o mântuie de nedreptăţi şi de tirani, îmbrăcă armura de fier, îşi puse coiful strălucitor pe cap, îşi luă într-o mână scutul şi în cealaltă suliţa, încălecă pe nobilul său Rocinante şi ieşi pe nesimţite din ogradă, purtându-şi calul la pas, fără a se vesti cu trâmbiţe, ca alţi cavaleri, pentru ca nimeni să nu-i ia seama ce face şi încotro apucă.

Şi cum mergea într-o doară, cam fără ţintă, străbătând câmpia Montinel, se tot gândea în sinea lui ce vor spune oamenii despre dânsul, într-o zi, peste sute şi sute de ani, şi cum se vor minuna de faptele lui, citindu-i-le prin cărţi şi părându-li-se de necrezut.

Continuă citirea →

Miguel de Cervantes – Don Quijote. Repovestire pentru copii. Capitolul I

Cervantes - Don Quijote

CAPITOLUL  I
UNDE  ÎNCEPE  ISTORIA  MÂNDRULUI CAVALER DON QUIJOTE  DIN  LA MANCHA ŞI SE ARATĂ FIREA  ŞI  TRAIUL LUI

Trăia  de  mult  în  Spania,  într-un  sătuleţ  pierdut  din  ţinutul La  Mancha,  un  boiernaş  de ţară, un  hidalgo  cam  bătrâior şi ciudat  la  fire, nici  prea avut  nici  de  tot  sărac,  dar mândru  de neamul  vechi  din care  se  trăgea şi cu  capul  plin de  gărgăuni  din  cei  mari.  Îl  chema,  dacă îmi aduc  bine  aminte, Quesada sau,  mai curând Quijana,  cum  s-ar  zice  pe româneşte  Cavalerul Jalbă,  sau  altfel… Dar  numele  pe care  îl  purta nu  prea  are multă însemnătate.

Cât  era  ziulica de  lungă,  ba  adesea şi toată  noaptea,  până  la  revărsatul zorilor,  el îşi  trecea  vremea  citind  povestiri  cavalereşti.  Se prăpădea  după  vitejiile  lui Amadis  de  Gaula,  cel  tare  de  virtute, şi nu  se mai sătura  răsfoind  întâmplările  înflăcărate  ale Cavalerului  spadei şi ale  bravului  Palmerin  de Anglia. Cât priveşte  isprăvile  faimosului  Don Rodrig  de Ruy Diaz,  zis „Cidul”, el  le ştia pe  de rost,  aşa  cum  şi  faptele  lui  Roland  fără  de teamă,  cel  care  purta  iarba  fiarelor  la  dânsul,  de nici  o  spadă  nu-l  putea  atinge  sau  tăia,  toţi  oşteni  bravi,  a  căror  memorie  legendară  se  păstrase  în cântecele din  popor şi  prin cărţile  de basme  ale  vremii.

Continuă citirea →

Viaţa lui Cervantes – Don Quijote în temniţă

Temniţa din Sevilla! S-au deschis porţile; toată liota temniţei s-a pus în mişcare ca să-l vadă pe noul prizonier. Toţi ţipau, fiindcă acolo niciodată nu poţi afla nici linişte şi nici tihnă.  Scoteau cărţile de joc, jucau. « Ei, tu, ăsta cu mutra amărâtă, îţi place să joci cărţi? Nu? Da’ de ce eşti ciung? Ţi-au tăiat mâna când te-au prins cu ea în vreo pungă? » « Da, fireşte »,  îngână Cervantes cu un oftat. Cum era să vorbească acestei liote de onoarea bătăliilor, de Lepanto, Coleta, Italia sau de captivitatea în Alger? De cât amar de ani nici el singur nu-şi mai amintea de trecutul lui? Acum se află în mijlocul celei mai ciudate adunături din câte i-a fost dat să vadă, înconjurat de hoţi, de deşucheaţi, de jucători cu cărţi măsluite, scursori de toate soiurile. Îi hrăneau femeile şi apoi dănţuiau şi cântau pentru ei, unii dintr-înşii trecând de la viaţă la moarte cu aceeaşi injurioasă nepăsare.

Continuă citirea →

Dulcineea

Dulcineea din Toboso este ţărăncuţa visurilor lui Don Quijote. Numele ei a fost inventat de Cervantes, care parodiază astfel „doamnele visurilor” din romanele cavalereşti.

Iată cum o prezintă Cervantes în Don Quijote de la Mancha:

„Se întâmpla, pe cât se presupune, ca într-un cătun alăturat de-al său să se afle o ţărancă tânără, foarte chipeşă, de care el fusese o vreme îndrăgostit, deşi fata, se înţelege de la sine, habar n-avusese vreodată şi nici nu-l băgase în seamă.

O chema Aldonza Lorenzo, şi ei i se păru cu cale cavalerului nostru să-i dea titlul de stăpână a gândurilor lui. Căutându-i, deci, un nume care să nu se depărteze prea din cale-afară de al ei  şi care să aducă a nume de prinţesă, amintind vreo doamnă de neam mare, se hotărâ să-i spună Dulcineea del Toboso (pentru că era de fel din Toboso), nume cum i se părea lui, mângâios la auz, ieşit din comun şi plin de tâlcuri adânci, ca toate celelalte pe care şi le dăduse sieşi şi alor săi.”

Cu icoana Dulcineei în minte, Don Quijote săvârşeşte isprăvile cunoscute.

Se zice, în mod glumeţ, că e „dulcineea” cuiva, despre o persoană de care este îndrăgostit un bărbat.

Expresia „Frumuseţea Dulcineei” este o metaforă folosită pentru înfăţişarea fizică idealizată a unei femei.