Arhive etichetă: domul

Constructorii catedralelor

constructorii catedralelor

„În răstimpul a trei secole, de la 1050 la 1350, Franţa a extras milioane de tone de piatră pentru a înălţa 80 de catedrale, 500 de biserici mari şi câteva zeci de mii de biserici parohiale. În aceste trei secole, Franţa a pus în mişcare mai multe blocuri de piatră decât Egiptul în oricare perioadă din istoria sa – cu toate că marea piramidă are ea singură un volum de 2 500 m3. Fundaţiile marilor catedrale coboară până la zece metri adâncime – adică nivelul mediu al unei staţii de metrou parizian – alcătuind în unele cazuri o masă de piatră tot atât de considerabilă ca partea vizibilă de deasupra solului. În Evul Mediu există câte o biserică pentru fiecare 200 de locuitori”.

Cu aceste cuvinte îşi începea cartea sa Constructorii catedralelor – tradusă la noi cu titlul Constructorii goticului – Jean Gimpel. Tot el a scris o altă carte – tradusă şi aceasta – despre „revoluţia industrială a Evului Mediu”. În fond, şi apariţia goticului a fost tot o revoluţie. În 1968, la Paris, a fost organizată, sub patronajul lui André Malraux, o impresionantă expoziţie „Europa gotică”. Pentru că goticul a fost cel mai răspândit stil artistic al Evului Mediu. Puternice influenţe au ajuns până în cele două ţări române extracarpatice.

Continuă citirea →