Arhive etichetă: domnie

Mihai Viteazul. Născut pentru domnie

mihai-viteazul

Mihai Viteazul. Născut pentru domnie (povestire istorică)

Mare noroc am avut, scăpând teafăr, cu capul pe umeri, îi spuse Mihai maică-si Tudora, când se întoarse acasă, la Turnu-Severin.

Dumnezeu  te  păzeşte,  fiule,  dacă  umbli  pe drumul dreptăţii…

Şi dimpreună cu Stanca începu a trăi viaţa care i se deschise  larg  la  adăpostul  avuţiei  aduse  de  soţie  şi sprijinului dat de Petru Cercel, Domnul ţării. Astfel, Mihai dobândi dregătorii bune, ajungând stolnic şi după aceea postelnic.

Continuă citirea →

Reclame

Râvnitorii la domnie

Vlad Tepes

După obiceiul stricător ce se luase de la o  vreme  ca  în  scaunul  de  la  Târgovişte  şi de la Suceava să se urce mereu alţi domni, trei  fraţi  vitregi  aflaţi  prin  părţile Transilvaniei urziră tot felul de vicleşuguri, doar  or  ajunge  ei  voievozi,  în  locul  lui Ţepeş.  Pe  unul  îl  chema  Vlad  Călugărul, căci fusese o vreme călugăr, pe altul Dan, iar  pe  al  treilea  Basarab-Voievod  (chiar mai înainte de a fi… voievod!).

Vlad  Ţepeş  se  arăta  mâhnit  foarte  şi scrise  rudei  şi  sprijinitorului  său  din Transilvania,  craiul  Corvin,  de  acele uneltiri  nevrednice  ce  cătau  să  strice legământul  făcut  între  ei.  Supărarea  Domnului  se  înteţi  şi  mai  mult,  aflând  că  se ridicaseră  împotriva  lui  mulţi  saşi,  care făceau negoţ bănos în ţară şi, de asemeni, mulţi români din Amlaş, care vânau avuţie de la viitorul domn. Neprimind răspuns bun, Vlad chemă pe boieri la Divan şi le porunci scurt:

— În  două  zile  să  fiţi  la  trecătoarea Predealului  cu  toţi  călăreţii  şi  săbiile ascuţite.

În  aceeaşi  zi  prinse  pe  negustorii braşoveni, în număr de patruzeci şi unu, şi îi  arse  de  vii,  neavând  vreme  să  le  mai ascută ţepi.

Continuă citirea →

Victoria, regina cu cea mai lungă domnie din istoria Angliei

Victoria (1819-1901), regină a Marii Britanii şi a Irlandei (1837-1901). Domnia Victoriei, cea mai lungă din istoria Angliei (64 de ani), a coincis cu apogeul puterii naţionale.

Continuă citirea →

Domnia lui Cuza

Deşi nu era pregătit să fie domn, iar alegerea sa a părut mai curând surprinzătoare, Cuza sa dovedit un domnitor remarcabil. De o bunătate şi de o cinste rare, în scurta sa domnie de şapte ani a adus în România mari reforme.

Întâi de toate a încercat să facă un lucru la care se opunea statul rus (care în general favoriza bisericile din Orient): secularizarea bunurilor mânăstireşti. Cu veacurile, domnitorii români, şi mulţi dintre boieri, credeau că se împacă de-a pururi cu Dumnezeu, înainte de moarte, făcând daruri mari bisericilor de la muntele Athos, de la Locurile Sfinte din Palestina sau de la Sfânta Ecaterina din Egipt, la Muntele Sinai. Şi încetul cu încetul s-a ajuns la situaţia în care o şeptime din pământul arabil al ţării, sub formă de moşii ale unor mânăstiri zise „mânăstiri închinate” (Sfântului Munte, de pildă), era dedicată acestor mânăstiri străine care avuseseră cu vremea, din epoca fanariotă, dreptul să trimită un egumen de-al lor la fiecare mânăstire pentru a ţine socotelile şi a veghea ca, după ce se păstrau cele de folosinţă traiului călugărilor locului, tot restul, venitul agricol al acestor imense întinderi de pământ, toţi banii aceia să plece la Muntele Athos, în Palestina sau în Egipt.

Continuă citirea →