Arhive etichetă: Dionisos

Originea teatrului (II)

Cum decurgeau reprezentaţiile teatrale la Atena? Ele se produceau, în prima lor fază, încă sub zodia lui Dionisos, prilejuite de sărbătorile închinate petrecăreţului zeu. Aveau loc sub forma unor concursuri, o dată pe an, şi durau trei zile la rând. Fiecare concurent era obligat să prezinte trei tragedii (o trilogie) şi o comedie (sau o dramă satirică). Sosea puhoi de lume la poalele Acropolei, unde, sub cerul liber, pe panta colinei, în semicerc, se săpase în piatră un amfiteatru. Soseau de cum se crăpa de ziuă zeci de mii de atenieni, bărbaţi şi femei, având la ei mâncare şi băutură, dat fiind că spectacolele ţineau cam 8-10 ore şi mai mult, până către seară. La Efes şi Epidaur veneau până la 40.000 de oameni. Urmăreau cu încordare peripeţiile de pe uriaşa scenă, menite să provoace în sufletul lor milă şi groază (catarsis) şi, firi temperamentale, izbucneau în aplauze sau, din contra, fluierau, ba chiar azvârleau cu pietre atunci când ceva nu le era pe plac.

Continuă citirea →

Originea teatrului (I)

Elemente dramatice, elemente de spectacol existau şi la primitivi. Manifestarile lor ţinând de ceremonialul magic implicau folosirea anumitor formule, chiar a unor texte dialogate rostite de preot, executarea unor mişcări sugestive, o mimică accentuată şi, în genere, toată „gimnastica“ pe care o presupune săvârşirea unui ritual. Se încingeau, cu energie păgână, dansuri, se îngânau cântece în timp ce se murmurau rugăciuni şi se practicau jertfe menite să-i îmbuneze pe zei. La incaşi, înainte de descoperirea Americii, la seminţiile africane, în Oceania, la egipteni şi chaldeeni, în India şi în China veche teatrul a cunoscut, la începuturile lui, o evoluţie strâns legată de ritualul religios.

Dar până să-şi delimiteze sfera, arta teatrului are o lungă cale de parcurs. În Grecia antică – unde procesul poate fi mai lesne urmărit -, manifestările de cult se împleteau cu rosturile muncii în agricultură şi la culesul de struguri. Primăvara, la însămânţat, şi mai ales toamna, când se strângea recolta, se producea ceea ce un critic de film, D. I. Suchianu, numea „iuţirea de sine”. Surescitaţi de băutură, într-o stare de bună dispoziţie, oamenii săltau şi chiuiau, aruncându-şi unii altora vorbe de duh şi glume în doi peri. Frenezia se înteţea şi adevărate orgii se declanşau sub semnul zeului vegetaţiei, Dionisos.

Continuă citirea →