Arhive etichetă: dictionar

Moartea mâncăilor

masa romaniExpresia „a-şi săpa groapa cu dinţii” se potriveşte:

  • împăratului Hadrian, mort în anul 138 de indigestie;
  • împăratului Antoninus, mort în anul 161 tot de indigestie, pricinuită de brânză;
  • regelui Henric I al Angliei, mort în anul 1135 de indigestie cu ţipari;
  • împăratului Germaniei, Frederic al III-lea, mort în 1493 de indigestie de la pepeni galbeni şi fiului său, împăratului Maximilian, mort în 1519 tot de indigestie de la pepeni galbeni;
  • scriitorului englez Robert Greene, mort în 1592 din cauza unei indigestii cu scrumbie afumată şi vin de Rin;
  • compozitorului Glinka, mort în 1857 de o hipertrofie monstruoasă a ficatului, pricinuită de excesele gastronomice.

Continuă citirea →

Retragerea aureliană. Dicţionar de termeni istorici

soldati romaniRetragerea aureliană

Măsură politică şi strategico-militară ordonată de împăratul Aurelian (270-275) de retragere a armatei şi a administraţiei romane din provincia imperială Dacia (271-275).

sursa: Mariana Gavrilă, Mariana Maximescu (coord.), Dicţionar şcolar de termeni şi expresii istorice, Piteşti, Paralela 45, 2009

Războiul nervilor

Paul Hindenburg

Războiul nervilor. Originea acestei expresii se află într-un interviu luat la începutul primului război mondial de către Paul Goldmann, corespondentul ziarului vienez „Neue Freie Presse“, feldmareşalului german Paul Hindenburg. În acest interviu Hindenburg declara: „Deocamdată războiul cu Rusia e o chestie de nervi. Dacă Germania şi Austro-Ungaria vor avea nervi tari care să reziste – şi vor rezista – vom învinge”.

Din toată previziunea mareşalului a învins însă… expresia „războiul nervilor”, care nu-şi avea în declaraţia sa din 1914 decât punctul de pornire şi care a căpătat această formă în presa epocii de atunci.

Evenimentele internaţionale din unele perioade readuc în actualitate această expresie prin întreţinerea de relaţii politice încordate sau prin pregătiri războinice care ţin nervii sub presiune.

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.346

Mai catolic decât papa

mai catolic decat papa

Mai catolic decât papa.  Expresia este o parafrazare după vorbele lui Chateaubriand din La monarchie selon la Charte, unde spune: „Il ne faut pas être plus royaliste que le roi“ (Nu trebuie să fii mai regalist decât regele). Tradusă în limba germană, expresia s-a transformat în „Päpstlicher sein als der Papst“ (a fi mai catolic decât papa).

Semnificaţia. Expresia Mai catolic decât papa se aplică deci acelora care, din exces de zel, vor să se arate mai aprigi, mai exigenţi, mai devotaţi decât chiar cei dintâi interesaţi în aceeaşi cauză.

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 246

Prăpastia lui Pascal

prapastia lui Pascal

Prăpastia lui Pascal – În anul 1654, Blaise Pascal a suferit un accident. În apropierea podului Neuilly, caii de la trăsura sa s-au speriat, şi au pornit într-o goană nebună. Celebrul scriitor şi om de ştiinţă francez era să-şi piardă viaţa. De atunci şi până în clipa sfârşitului (1662) a fost fără încetare chinuit de spaima că în preajma lui se deschide o prăpastie care-l va înghiţi.

Continuă citirea →

Domeniu feudal. Dicţionar de termeni istorici

domeniu feudal

Domeniu feudal. Formă de organizare a stăpânirii asupra pământului în Evul Mediu. Domeniul feudal cuprindea: castelul, mănăstirea, rezerva feudală (seniorială), loturile dat în folosinţă ţăranilor  şi pământul de folosinţă comună (păduri, păşuni, iazuri, mori). El era obţinut prin danii, vânzare-cumpărare, confiscare, cotropiri, acaparare.

sursa: Mariana Gavrilă, Mariana Maximescu (coord.), Dicţionar şcolar de termeni şi expresii istorice, Piteşti, Paralela 45, 2009

Lagăr de muncă forţată – Dicţionar de termeni istorici

lagar de munca - Stalin

Lagăr de muncă forţată – Spaţiu de muncă obligatorie în regim de detenţie, creat special în statele totalitare, în care erau pedepsiţi şi exterminaţi inamicii politici, reali sau imaginari, ai regimului. În limbaj comun, lagărul de muncă forţată este numit „gulag” (prescurtarea în limba rusă pentru Direcţia sau Administraţia Generală a Lagărelor de Muncă), termen consacrat prin lucrarea lui Alexandr Soljenitîn, Arhipelagul Gulag.

În România, lagărele de muncă forţată au fost înfiinţate în 1950 şi s-au aflat sub administraţia Ministerului Afacerilor Interne. Sarcina lor precisă era să „reeduce prin muncă elementele ostile Republicii Populare Române”; în realitate se urmărea exterminarea opozanţilor. Cele mai sinistre lagăre de muncă forţată din România au fost cele din Câmpia Bărăganului (Rubla, Dâlga, Valea Călmăţui, Luciu) şi de la Canalul Dunăre-Marea Neagră (Capul Midia, Poarta Albă, Peninsula, Stânca).

În aşa numitul „gulag românesc” au fost deportaţi intelectuali şi studenţi, elita politică a României interbelice, întreaga ierarhie a Bisericii greco-catolice, militari, dar şi numeroşi preoţi ortodocşi, ţărani care s-au opus colectivizării forţate, uneori sate întregi, în special din Banat.

sursa: Mariana Gavrilă, Mariana Maximescu (coord.), Dicţionar şcolar de termeni şi expresii istorice, Piteşti, Paralela 45, 2009

Ultimul rege al Romei

Tarquinius Superbus - ultimul rege al Romei

Potrivit tradiţiei, Tarquinius Superbus a fost al şaptelea rege al Romei (534-510 î.Hr.); la fel ca în cazul altor suverani amintiţi de tradiţie, este posibil ca unui sâmbure de adevăr istoric să i se fi suprapus în timp, în tradiţia populară şi literară, numeroase legende: atât în ceea ce priveşte distingerea sa de Tarquinius Priscus, nu întotdeauna clară, astfel încât unele acţiuni militare îi sunt atribuite când unuia, când celuilalt rege, cât şi referitor la alungarea sa din Roma, pe care tradiţia încerca poate să o învăluie într-o aură de legendă, prin povestea Lucreţiei, pentru a da o justificare poetică faptului istoric al căderii monarhiei. În plus, nu este exclus ca Tarquinius să fi fost doar un apelativ comun membrilor dinastiei suveranilor etrusci care au domnit în Roma, legat de numele oraşului datorită asonantei cu acesta.

Cea mai cunoscută tradiţie consemnată de analiştii antici cu referire la Tarquinius — cu excepţia frecventelor relatări ale acţiunilor sale războinice, care au constituit o sursă continuă de cruzime şi aroganţă şi i-au adus regelui apelativul ce l-a făcut celebru – este legată de matroana Lucreţia, soţia vărului său Tarquinius Collatinus, care, violată de fiul regelui, Sextus, s-a sinucis.

Continuă citirea →

Eveniment important

Horia Dumitru Oprea - Mic dictionar de termeni istorici

Azi, 23 iulie 2013, a apărut ultima mea carte intitulată Mic dicţionar de termeni istorici.

Dicţionarul reprezintă un ghid sigur şi clar pentru elevi, ca şi pentru publicul larg, un instrument accesibil şi eficient pentru oricine este interesat de istorie. Lucrarea deschide calea către înţelegerea mai profundă a unor procese şi fenomene istorice şi contribuie în mod substanţial la formarea unei logici istorice, a unei gândiri specifice şi a limbajului propriu studiului istoriei.

 

Teoria roesleriană – Dicţionar de termeni istorici

istorie

Teoria roesleriană – Teorie neştiinţifică, privind etnogeneza românească, elaborată din motive politice, al cărei nume provine de la cel al istoricului austriac Robert Roesler. Acesta a reluat şi îmbogăţit idei mai vechi ale unor precursori (Istvan Szamoskozy, Fr. Joseph Sulzer, Joseph C. Eder, I. Christian Engel) care negau originea latină a poporului român şi a limbii sale, publicându-le în lucrarea Romanische Studien (Studii româneşti) apărută la Vena, în 1871.

Teoria roesleriană susţine că, la stabilirea lor în Transilvania, ungurii au găsit o „terra deserta”, iar românii ar fi imigrat (teorie imigraţionistă) din Peninsula Balcanică (unde s-au format ca popor) în Transilvania numai în secolele al IX-lea – al XIII-lea, motiv pentru care au devenit „toleraţi” şi, prin urmare, lipsiţi de drepturi.

Netemeinicia acestor afirmaţii a fost combătută de corifeii Şcolii Ardelene, de Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru D. Xenopol, iar mai târziu de istoricul Gheorghe I. Brătianu în lucrarea O enigmă şi un miracol – poporul român.

sursa: Mariana Gavrilă, Mariana Maximescu (coord.), Dicţionar şcolar de termeni şi expresii istorice, Piteşti, Paralela 45, 2009

Cine a fost Tezeu?

Tezeu - Theseus

Tezeu. Cel mai important erou al mitologiei atice. Era fiul lui Egeu, regele Atenei, şi al Etrei, la rândul ei fiica lui Piteu, regele Trezenei. Tatăl său divin era considerat Poseidon.

Legenda spune că Tezeu a fost conceput la Trezena, în timpul vizitei lui Egeu la regele Piteu; înainte de a părăsi cetatea şi pe fiica regelui, care îi fusese soţie pentru o noapte, Egeu i-a încredinţat acesteia sabia şi sandalele sale, ascunzându-le sub un  bolovan imens. Dacă fiul născut din unirea lor va fi devenit atât de puternic încât să ridice bolovanul şi să ia sabia şi sandalele, trebuia să se ducă la Atena cu ele, în acest fel Egeu putându-şi recunoaşte fiul.

Continuă citirea →

Timon sau mizantropul

Timon din Atena

Timon. Personaj grec semilegendar, prezentat de numeroşi scriitori antici ca întruchiparea mizantropiei. Se spunea că a trăit în vremea lui Pericle şi că a nutrit o ură profundă pentru tot neamul omenesc.

Plutarh aminteşte „ciudăţenia ieşită din comun a firii lui”, povestind că „odată, întâlnindu-l pe Alcibiade care pleca de la adunare înconjurat de o mulţime veselă după ce repurtase un mare succes, nu l-a ocolit, nici n-a apucat pe alt drum cum făcea de obicei, ci s-a îndreptat spre el şi i-a strâns mâna”, arătându-se prietenos faţă de el doar pentru că îi adusese la ruină pe toţi atenienii (Plutarh, Alcibiade, 16.9).

Potrivit unei alte anecdote, într-o zi, pe când prânzea cu un atenian pe nume Apemantos, acesta i-a spus: „Ce plăcută-i masa noastră, Timon”. Iar Timon i-a replicat: „Ar fi, dacă n-ai fi tu” (Plutarh, Antoniu, 70.3).

„Se mai spune că odată, pe când atenienii erau strânşi la adunare, Timon se urcă la tribună; datorită caracterului neaşteptat al împrejurării se aşternu o linişte plină de aşteptare; atunci Timon spuse : «Atenieni, am şi eu o bucăţică de pământ pe care a crescut un smochin; de smochinul acesta s-au spânzurat o mulţime de cetăţeni. Cum am de gând să clădesc pe locul acela, am găsit de cuviinţă să anunţ lucrul în mod public, pentru că, dacă mai sunt printre voi amatori, să apuce să se spânzure înainte ca smochinul să fie tăiat» (ibidem, 70.4-5).

Continuă citirea →

Adunare naţională – Dicţionar de termeni istorici

adunare nationala blaj 1848

Adunare naţională – Întrunire a reprezentanţilor unei naţionalităţi majoritare dintr-o provincie istorică aflată sub stăpânire străină.

La 3/15 mai 1848 a fost convocată la Blaj Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, întrunire reprezentativă la care au participat aproximativ 40.000 de oameni.

sursa: Mariana Gavrilă, Mariana Maximescu (coord.), Dicţionar şcolar de termeni şi expresii istorice, Piteşti, Paralela 45, 2009

Acum ori niciodată – Dicţionar de termeni istorici

primul razboi mondial

„Acum ori niciodată” – Sintagmă prin care s-a solicitat intrarea imediată a României în primul război mondial de către Franţa şi Rusia, două din statele Antantei.

sursa: Mariana Gavrilă, Mariana Maximescu (coord.), Dicţionar şcolar de termeni şi expresii istorice, Piteşti, Paralela 45, 2009

Activism – Dicţionar de termeni istorici

Andrei Saguna

Activism – Tactică de luptă politică utilizată în perioada dualismului austro-ungar de mitropolitul Transilvaniei, Andrei Şaguna, şi de Partidul Naţional Român din Banat, condus de Alexandru Mocioni. Adepţii activismului sperau ca prin implicarea lor în viaţa politică a Imperiului Austro-Ungar vor obţine recunoaşterea drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania.

sursa: Mariana Gavrilă, Mariana Maximescu (coord.), Dicţionar şcolar de termeni şi expresii istorice, Piteşti, Paralela 45, 2009