Arhive etichetă: Dictatura

Ideologiile secolului XX

Comunistii Marx, Engels, Lenin, Stalin si Mao - afis chinezesc

După transformările sociale şi morale aduse de Primul Război Mondial, vin la putere promotorii celor două modele opuse de politică totalitară pentru restructurarea societăţii. Odată cu naţional-socialismul, fascismul triumfă asupra mişcării democratice care instaurase slaba Republică de la Weimar în Germania. Cealaltă ideologie care avea să influenţeze politica mondială este comunismul. Ambele modele reprezentau o contrapoziţie radicală a modelului occidental de democraţie liberală.

Democraţia: autodeterminarea cetăţenilor

Abraham Lincoln descria metoda de conducere democratică, bazată pe principiul suveranităţii poporului şi pe egalitatea tuturor, drept guvern al poporului, prin popor, pentru popor. Woodrow Wilson, preşedintele Statelor Unite ale Americii, îşi justifica ideologic intrarea în Primul Război Mondial, afirmând că scopul lui era să creeze o lume sigură pentru democraţie. După război, cererile de autodeterminare ale grupurilor care împărţeau valori culturale sau naţionale comune duc la reforme electorale în aproape toate ţările din Europa. La început, forma predominantă de democraţie era aceea care se baza pe o competiţie nonviolentă între partide, garanta drepturi individuale şi drepturi pentru minorităţi şi permitea cetăţenilor să participe la alegeri după regula majorităţii. Însă din cauza crizelor sociale postbelice, multe guverne democratice sunt demise de partidele radicale de dreapta şi cele radicale de stânga. Dintre Marile Puteri, doar democraţiile tradiţionale ale Marii Britanii şi SUA se dovedesc imune la promisiunile utopice de fericire mondială din statele totalitare.

Continuă citirea →

Dictatura nulităţilor

Se apropie alegerile! Iată o veste bună pentru fauna care mişună prin societatea românească si o oportunitate pentru nulităţile ambiţioase de a atrage atenţia asupra lor.

Continuă citirea →

Carol II si legionarii

 Notă a Corpul Detectivilor nr.15960 din 29 decembrie 1937 referitoare la impresiile liderilor legionari faţă de soluţia guvernamentală aleasă de suveran şi componenţa noului cabinet. În discuţiile de la sediul legionar central a fost demascată intenţia regelui de a institui dictatura personală şi de a suspenda Constituţia de la 1923.

Prezenţa lui Istrate Micescu în guvernul nou format îi determină pe legionari să pregătească un marş asupra Bucureştiului, la care să participe 50 000 de oameni , mai ales muncitori. Garda demască intenţiile Regelui de instituire a dictaturii sale personale , folosindu-se de guvernul Goga. Acesta a fost adus la putere deşi avea cele mai puţine mandate, părintele Cristescu subliniind că aceasta înseamnă regim personal.

Continuă citirea →

Speranţele şi deziluziile românilor

În februarie 1859, când bucureştenii, craiovenii şi ieşenii se îmbrăţişau pe străzi, iar proaspătul domn se ghemuia, paralizat de frică, în fundul cupeului său, nu se ştia că va urma un regim autoritar, de camarilă, şi aducerea din străinătate a unor instituţii ce vor transforma statul modern roman într-un organism agresor la adresa propriilor cetăţeni.

1918

Entuziasmul românilor la momentul Marii Uniri n-a putut previziona marea destrămare care a urmat şi incapacitatea guvernanţilor de a conserva acest stat rotund şi firesc, precum şi infiltrarea periculoasă a bolşevismului în rândurile muncitorimii şi criza economică de care a profitat acesta.

În 1928, ţărănismul a scos mase de oameni în stradă şi le-a mişcat într-un iluzoriu marş spre capitală, fără ca oamenii să simtă marile dezămăgiri naţionale pe care i le pregăteau liderii acestuia.

Când a fost dată lovitura de stat din 7-13 iunie 1930 şi a fost adus Carol II pe tron, entuziasmul popular şi al intelectualităţiii a fost fără precedent. Toţi sperau într-o domnie benefică şi solidă, aducătoare de belşug. A fost o catastrofă fără precedent, pe toate planurile.

În august 1944, în timp ce România era livrată cu braţele ridicate Uniunii Sovietice, populaţia sărbătorea în stradă terminarea războiului şi pacea, când, în realitate,  abia atunci începea cel mai cumplit război îndreptat chiar împotriva ei, a populaţiei.

În 1968, românii s-au strâns în faţa clădirii Comitetului Central al P.C.R. cu un entuziasm spontan derutant, fără să înţeleagă că, exact în acele clipe, tocmai legitimau dictatura paranoică a lui Nicolae Ceauşescu.

Pentru revoluţia din 1989 nici nu mai este nevoie de detalii – încă suferim naivitatea noastră de atunci.