Arhive etichetă: Deşertul pentru totdeauna

Octavian Paler în “Istoria critică a literaturii române”

Octavian Paler

Octavian Paler (1 iulie 1926 — 7 mai 2007)

Adevărul despre Octavian Paler e undeva la mijloc între opinia foarte favorabilă, dar cumpănită, a lui E. Simion din Dicţionarul general al literaturii române şi opinia negativă, pe alocuri sarcastică, a lui Marian Popa din Istoria sa. Proza lui subiectivă şi moralistă, de factură eseistică, pare de altfel făcută să stârnească reacţii contrarii. Şi nu numai ale criticilor literari. Ea permite, pe de o parte, identificarea unor categorii de cititori cu ambalajul cultural accesibil al impresiilor de călătorie ori al consideraţiilor filosofice şi de tot felul, creându-le o puternică iluzie de familiaritate cu lumea cutreierată de scriitor, pe care-l însoţesc cum ar urmări o enciclopedie turistică, şi cu marile nume invocate de el la tot pasul, ca şi satisfacţia de a recunoaşte în citatele abundente şi comode câte ceva din ceea ce au învăţat ei înşişi la şcoală.

Pe de altă parte, mai ales după 1989, publicistica politică a scriitorului a căzut pe un teren fertil nu pentru dialog, ci pentru conflict. La divizarea politică şi civică a societăţii actuale, trebuie adăugat faptul că Paler s-a angajat în tot acest timp în campanii care vizau cauze, valori şi idei, nicidecum persoane, ceea ce l-a făcut să treacă mereu în opoziţie faţă de politicieni şi de partide pe care le susţinuse înainte. Acest lucru i-a derutat pe destui dintre cititorii lui, ataşaţi, ei, de persoane mai degrabă decât de idei. Bonusul de simpatie de dinainte de 1989 i-a fost retras uneori după aceea, fără ca neapărat cărţile lui să devină obiectul unei aprecieri mai obiective şi mai limpezi.

Continuă citirea →

Octavian Paler şi definiţia cuvântului

Nimic nu pare a fi mai tulburător decât cuvântul. Fie el rostit sau scris, cuvântul are acea putere de a sădi suferinţa în suflet sau de a o curma, de a deschide inimile sau de a le îngropa şi mai mult în adâncul fiinţei. A defini cuvântul, a-i identifica substanţa este, fără îndoială, încercarea cea mai anevoioasă şi tentaţia supremă a oricărui scriitor. Fără să-şi fi propus vreodată acest lucru ( el însuşi mărturisea într-una din cărţile sale: „Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost”), Octavian Paler a reuşit să demonstreze , prin tot ceea ce ne-a lăsat (cărţi, articole, interviuri, emisiuni de radio sau televizate ) că arta cuvântului constă în însăşi capacitatea sa de a se întipări în memorie şi de a te determina să te meditezi la propria-ţi existenţă .

Continuă citirea →