Arhive etichetă: dandysm

Baudelaire şi dandysmul

baudelaire

Charles-Pierre Baudelaire (1821-1867). Reconstituit din toate  dicţionarele, enciclopediile, biografiile, eseurile, de la Jean-Paul Sartre sau Roger Kempf până la Bernard-Henri Lévy şi Raymond Poggenburg, dandysmul acestui poet blestemat este, întâi de toate, o formă de sfidare: a propriei familii, a Parisului îmburghezit, a lumii artistice sufocate de mediocritate.

La 23 de ani, în 1844, după o copilărie şi o adolescenţă trăite paroxistic, în nesupunere şi continuă revoltă, după îndelungi perioade solitare, după o incredibilă fugă din Mările Sudului, după câteva amoruri întâmplătoare care-i vor ruina sănătatea, după ce-şi întâlneşte iubirea, el intră în cele din urmă pe scena pariziană ca dandy al boemei. Cu partea de avere moştenită la 21 de ani dinspre foarte vârstnicul tată (pierdut la doar 6 ani), se instalează la hotelul Pimodan, unde îşi amenajează interiorul după toate legile dandysmului: mobile de lux, obiecte de preţ, veşminte scumpe. Afişează mereu o alură de artist şic, cum îşi înnoadă neglijent cravata neagră, lăsată să cadă peste vesta puţin descheiată, cum îşi scoate graţios mănuşile roz ori bej sau cum îşi oglindeşte chipul în luciul de mare efect al pantofilor.

Continuă citirea →

Byron şi dandysmul

Byron

George Gordon Byron (1788-1824). Al şaselea lord Byron, descendent al unei vechi familii de vikingi, nepotul amiralului John Byron, supranumit „Jack cel nebun”, fiu al căpitanului John Byron, aventurier notoriu, care îi aduce copilului doar un şir de suferinţe: o soră, Augusta, din prima căsătorie (iubită multă vreme cu pasiune incestuoasă, spun unii biografi), o mamă prea tiranică (pe care o detestă nu doar pentru că l-a născut cu piciorul chircit), o ereditate destul de grea, o sărăcie jalnică în clipa când îl lasă orfan la trei ani.

Şi totuşi, la numai 10 ani, moştenind titlul de la un unchi al tatălui, George Gordon Byron e lord. Slabă alinare însă pentru un copil şi apoi un adolescent mult prea sensibil, chinuit de handicap, de amoruri precoce (pentru două dintre verişoare, dar şi pentru unul din colegii de la Cambridge, a cărui timpurie moarte îi smulge versuri sfâşietoare), tulburat peste măsură de viaţa care i se anunţă încă de pe acum „convulsivă”.

Continuă citirea →

Alcibiade. Primul Dandy

Alcibiade

Întortocheata poveste a dandysmului ar putea începe, după unii, cu Alcibiade, frumosul discipol al lui Socrate, şi cu acea coadă tăiată a câinelui. Despre nobilul atenian, istoricii (Xenofon mai ales) nu vorbesc cu prea multă îngăduinţă. Poate doar Plutarh să facă excepţie. Alcibiade e frumos, bogat, de familie bună, inteligent, fără a se ridica însă vreodată nici la măreţia tutorelui său (Pericle) şi nici la cea a mentorului spiritual (Socrate). Mult prea risipitor cu darurile oferite de zei, extravagant, egocentric, de o ambiţie nesăbuită, Alcibiade rămâne în amintirea atenienilor drept bărbatul „cel mai neînfrânat şi arogant”, „îmbătat de putere”, „îngâmfat de laudele ce i le aduceau nu puţini dintre cei puternici”.

De unde atunci faima sa peste veacuri? De unde fascinaţia exercitată cu precădere asupra lui Byron sau Baudelaire? Probabil că datorită firii sale de o nemaiîntâlnită supleţe, care-l face să împrumute întotdeauna, ca pe o mască, stilul celui din faţa lui, pentru a-l cunoaşte mai bine, ca în final să îl poată surprinde şi, astfel, cuceri. Cum altfel să se lase interpretat, de pildă, unul dintre cele mai cunoscute gesturi, când taie fără milă frumoasa coadă a câinelui cumpărat cu 7000 de drahme, lăsându-i muţi de uimire pe atenieni? Dorinţă de a sfida, cruzime absurdă, un gest pervers? „Felinitate, narcisism de clasă, pasiune pentru pariuri şi jocuri, prodigalitate, temperament.” Sunt doar câteva din trăsăturile acestui dandy avant la lettre. Li s-ar mai putea adăuga, între altele, plăcerea ostentaţiei vestimentare şi a travestiului, luxul sfidător afişat (dar numai acolo unde se ştie preţuit: la Atena, de pildă, nu şi în Sparta sau Tracia), homosexualitatea, puhoiul gesturilor sau vorbelor şocante.

Continuă citirea →