Arhive etichetă: Curiati

Legenda Horaţilor

horati si curiatiHoraţii. Horatia gens era una dintre cele mai vechi familii din Roma. Trei fraţi din această stirpe au luptat împotriva Curiaţilor, trei fraţi din Alba, pentru a stabili care dintre cele două cetăţi avea să-şi exercite dominaţia  asupra celeilalte şi a regiunii. Lupta a rămas multă vreme deschisă oricărui rezultat. Doi dintre Horaţi au căzut; cei trei Curiaţi, deşi rămaşi în viaţă, erau grav răniţi. Unicul Horaţiu supravieţuitor, care scăpase fără să fie rănit, a recurs atunci la şiretenie pentru a obţine victoria: prefăcându-se că fuge, a reuşit să-i înfrunte separat pe fiecare dintre adversarii săi, ucigându-i pe toţi trei.

S-a întors în triumf la Roma cu prada sa de război, veşmintele şi armele celor trei învinşi. Dar, pe când se apropia de Poarta Capena, sora sa Horaţia, care îi alergase în întâmpinare, a recunoscut pe umerii lui mantaua ce îi aparţinuse unuia dintre Curiaţi, tocmai aceluia de care ea era de mult îndrăgostită în secret. Durerea ei i s-a părut nepotrivită fratelui şi i-a provocat mânia: reproşându-i dragostea pentru duşmanul său, s-a năpustit asupra ei şi a ucis-o.

Continuă citirea →

Horații şi Curiaţii

Tullius Hostilius, rege al Romei, a fost un om care s-a dovedit a avea o fire cam înfierbântată. El purta în sânge politica, aventura şi lăcomia. Şi avea chef să încingă o bătaie.

Dintre toate cetăţile care înconjurau Roma, Alba Longa era cea mai bogată şi cea mai importantă. Nu ştim ce pretext o fi inventat Tullius ca să pornească împotriva ei războiul. Poate că nici unul. Adevarul e însă că într-o bună zi a atacat-o şi a ras-o de pe faţa pământului, deşi legenda a transformat acest act de forţă într-un episod cavaleresc şi aproape elegant.

Se spune că, de fapt, cele două armate au încredinţat soarta armelor lor unui duel între cei trei fraţi Horaţi romani şi cei trei Curiaţi din Alba Longa. Aceştia din urmă au ucis doi Horaţi. Dar ultimul dintre ei, rămas în viaţă, i-a ucis la rândul său pe ceilalţi trei, hotărând astfel rezultatul războiului.

Ceea ce este adevărat este că Alba Longa a fost distrusă, iar regele ei a fost legat cu picioarele de două care conduse în sens opus, care l-au rupt în două.

Aceasta a fost maniera în care a tratat Roma pe cea considerată patria sa mamă, locul de unde recunoştea singură că veniseră întemeietorii săi.