Arhive etichetă: criza

Dezastru în deşert – Greşeli fatale în istorie

Dezastru in desert - eliberarea ostaticilor americani din Teheran

Vreme de aproape şase luni, Statele Unite nu au reuşit să obţină eliberarea celor 53 de ostatici americani din mâinile fanaticilor iranieni de la Teheran. Când superputerea s-a decis să acţioneze, forţa militară desfăşurată s-a dovedit a fi inadecvată.

Teheran, 25 aprilie 1980. Camioane cu însemnele armatei iraniene se opresc la intrarea de serviciu a ambasadei Statelor Unite. În timp ce împuşcăturile tulbură liniştea nopţii, vehiculele grele forţează porţile ambasadei. Şase elicoptere militare apar nu se ştie de unde. Trei dintre ele aterizează în curtea ambasadei, acoperite de tirul celorlalte trei. Un comando de 90 de oameni coboară şi se alătură celor de jos în atacul asupra ambasadei. Împreună reuşesc să-i copleşească uşor pe apărători şi preiau 50 de ostatici americani. O altă echipă aduce încă trei ostatici ţinuţi separat la Ministerul iranian de Externe aflat în vecinătate.

În timp ce membrii miliţiei iraniene se împuşcă din confuzie unii pe alţii, comandoul urcă ostaticii în elicoptere. Aparatele se ridică si dispar în noapte. După un timp aterizează într-un loc îndepărtat din deşert unde avioane de transport aşteaptă să-i ducă pe ostatici şi pe salvatorii lor departe de pământul iranian. Statele Unite pun capăt prin această acţiune unei îndelungi umilinţe. Preşedintele Jimmy Carter este elogiat de întreaga ţară pentru iniţiativa îndrăzneaţă. În linii mari acesta este modul în care strategii Casei Albe şi-au imaginat ducerea acţiunii de eliberare a ostaticilor după 172 de zile de captivitate. Din păcate, însă, realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta.

Continuă citirea →

Criză? Ce criză?

Deşi Herbert Hoover obişnuia ca în timpul preşedenţiei (1929-1933) să facă acte de caritate, întotdeauna o făcea anonim, iar imaginea sa publică rămânea rigidă şi oficioasă. (Tipul purta cravată chiar şi când pescuia! :)).

Continuă citirea →

Criza Suezului

În iulie 1956, secretarul de stat John Foster Dulles a anunţat ca Statele Unite vor retrage sprijinul financiar pe care-l promiseseră Egiptului pentru construirea Digului de la Assuan. Încurcat şi personal şi financiar de această întorsătură, preşedintele egiptean Nasser a naţionalizat canalul (ale cărui acţiuni, în majoritatea lor, erau deţinute de Marea Britanie şi Franţa), declarând că această măsură îi va aduce venitul de care avea nevoie ca să acopere golul creat de către retragerea împrumutului american.

Supăraţi, în schimb, de faptul că-şi pierdeau controlul asupra canalului, britanicii şi francezii, împreună cu Israelul, au conceput o ripostă minuţioasă. Armata israeliană urma să invadeze Egiptul, eliberând astfel canalul şi, de asemenea, dând Israelului posibilitatea de a se extinde prin preluarea controlului asupra Peninsulei Sinai. Odată atinse aceste obiective, Marea Britanie şi Franţa vor apărea apoi cu trupe în chip de făcători de pace.

Continuă citirea →

Cîteva note despre demnitate

Într-un anumit sens, despre demnitate ar fi preferabil să vorbim latineşte. E, în însăşi sonoritatea cuvîntului, o provocare clasicizantă, o trimitere la portretul roman, la o specie a virtuţii, în acelaşi timp impozantă şi inactuală.

Demnitatea e condiţia statuară a omului. În asta constă nobleţea, dar şi riscul ei. Nobleţea se manifestă mai ales pe fondul unor circumstanţe precare: sărăcie demnă, bătrîneţe demnă, suferinţă demnă. Riscul e încremenirea în solemnitate, cultul ridicol al propriei efigii. În acest context, s-ar spune că demnitatea adevărată e o combinaţie reuşită între curaj şi umor: ecvanimitate faţă de împrejurările neprielnice şi distanţă faţă de sine. Astfel definită, demnitatea ne apare ca o virtute stoică. Dar ce carieră mai poate face stoicismul astăzi, în plină postmodernitate?

Continuă citirea →

Doriţi o cameră pentru a dormi sau pentru a vă arunca?

Marea criză economică a anilor ’30 ai secolului trecut a început joi, 22 octombrie 1929, la bursa din New York, cu un crah fără precedent.

În joia neagră, speculanţii mari şi mici, miliardarii, dar şi şoferii lor, s-au trezit ruinaţi peste noapte; înainte de prânz s-au sinucis, dacă e să ne referim la documuntele oficiale, 12 persoane, mulţi aruncându-se pe fereastră.

Se spune că la Waldorf Astoria, cel mai luxos hotel din New York, portarul se adresa clienţilor care solicitau cameră, cu întrebarea:

Doriţi o cameră pentru a dormi sau pentru a vă arunca?