Arhive etichetă: critic

Amintiri despre Ion Negoiţescu

Adrian Marino si Ion Negoitescu

Povesteşte Adrian Marino: „Relaţiile mele cu „diaspora” culturală şi literară românească n-au fost foarte numeroase, dar, cele mai multe, profund negative. Relaţii pline de insulte, nedreptăţi şi agresivităţi. Oricât aş dori să dau vina, în primul rând, pe „sistem” sau pe „contextul politic”, hotărâtoare era, în toate situaţiile, proasta calitate umană şi, mai ales, „româneasc㔠a partenerilor mei.

Din fericire, exilul românesc avea şi alte figuri, unele adevărate personalităţi, mult mai interesante. Îmi amintesc de ele cu o deosebită plăcere şi aş începe, în primul rând, cu „”Nego””, Ion Negoiţescu. A fost, pentru mine cel puţin, întâlnirea cea mai memorabilă. Ea începuse, într-un fel, în ţară, deşi absurda competiţie „”călinescieni”/„lovinescieni” -” – critic literar vorbind – –ne despărţea. Două scene, totuşi, pentru a începe această evocare.

Prima s-a petrecut la Cluj, unde ne-am cunoscut şi înţeles, dincolo de toate prejudecăţile curente. L. îşi aminteşte foarte bine cum, într-o noapte târziu, Nego ne-a telefonat, dintr-o nevoie spontană de solidaritate şi prietenie. Era disperat c㠄”iubitul”” său l-a părăsit. A băut o jumătate de litru de ţuică, apoi şi-a revenit. Un mare intelectual, fin şi delicat, căzut pe mâna unei lichele abjecte, din cauza căreia Nego suferea într-adevăr.

Continuă citirea →

Nicolae Iorga – „Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil”

Criticul Eugen Lovinescu, în volumul său Memorii (Bucureşti, 1930), îl prezintă astfel pe Nicolae Iorga: „iritabil, autoritar, dominator, d-l Iorga nu rabdă în jurul său nici talentul, nici independenţa caracterului, nici măcar demnitatea omenească” (pag. 106). „Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil… informaţia parazitară se răsfaţă trufaş, fără procesul eliminării metodice… tumultos şi dezordonat întotdeauna … în faţa căruia publicul s-a închinat, dar oamenii de gust şi de măsură, au clătinat din cap” (pagina 39, 40). „Iorga antiştiinţific… devorat de imaginaţie şi de pasiune, cu o putere de a mări până la grandios şi de a deforma până la caricatură” (pag. 40), „tribun de convingeri felurite, impresionant ca formă, dar de-o obiectivitate contestabilă” (pag. 42), „lipsit de rezerva oricărei cugetări filosofice, impresionismul său e în realitate un fanatism intolerant; în alte timpuri şi sub dogoarea cerului Spaniei, d-l Iorga ar fi devenit un mare inchizitor, căci pentru acest impresionist integral, cea mai mare crimă devine încă delictul opiniei” (pag. 43).

„Urând politica şi repetând mereu refrenul „eu care nu voi fi niciodată deputat în ţara asta”, d-l Iorga a ajuns nu numai deputat, ci şi şeful unui partid de guvernământ… temperament aprins, irascibil, pasionat, care l-a prefăcut dintr-un istoric cu o largă cunoaştere a lucrurilor moarte, într-un pamfletar variabil, în tot ce este materie vie, capabilă de a trezi un sentiment” (pag. 50-51)… Războinic şi neconsecvent, egocentric până la diformitate, devorat de imaginaţie şi de ambiţie” (pag. 36).

Continuă citirea →